Cât costă să mergi la schi în România, comparativ cu Bulgaria și Austria. Prețuri din ce în ce mai mari, dar pârtii la fel de mici

schi, ski, straja, partie Sursa foto: Skistraja.ro

Pasionații de sport și mai ales de zăpadă se pregătesc să își petreacă timpul și pe pârtiile de ski din România și prin țările vecine. Cu toate acestea, tarifele din România s-au majorat considerabil în ultimii ani, pe fondul scumpirilor persistente. Astfel, stațiuni românești cu doar câteva zeci de kilometri de pârtii concurează acum la prețuri cu stațiuni faimoase din Austria pe care poți schia sute de kilometri fără să mergi de două ori pe același drum. Economedia a încercat să vadă care este prețul pentru un skipass pe zi la noi în țară și cum se compară cu alte locații preferate de români în această perioadă a anului.

Schi în România: pârtii scurte, dar prețuri mari

Predeal este probabil una dintre cele mai scumpe stațiuni de schi din România, atât ca preț general, cât și ca preț raportat la numărul de kilometri ai pârtiilor. Un skipass de o zi pentru un adult în stațiunea de pe Valea Prahovei s-a scumpit în acest sezon la 265 lei (55 euro), de la 230 lei sezonul trecut, după cum nota Economedia atunci. Și pentru un copil prețul a crescut în 2023 la 125 lei (25 euro), de la 110 lei anul trecut. Așadar, o familie cu doi copii care vrea să schieze un weekend întreg la Predeal va scoate din buzunar peste 1.500 de lei. În Predeal, cea mai lungă pârtie are 2.250 m, iar domeniul schiabil este de numai 7 kilometri. Toate tarifele pot fi consultate AICI.

La Sinaia, un skipass de o zi costă între 210-230 de lei (46 euro) pentru un adult, la fel ca sezonul trecut, dar în creștere de la 120 lei cât era în 2021, iar pentru un copil skipass-ul este între 135-150 de lei. Prețurile sunt mai mici în timpul săptămânii și mai mari în weekend. Amintim că anul trecut la Sinaia au fost unificate biletele, după ce mulți ani au existat doi operatori de la care trebuia să cumperi două bilete separate. Toate tarifele pot fi consultate AICI. Astfel, și în Sinaia un weekend de schi pentru o familie cu doi copii costă peste 1.500 lei.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Poiana Brașov era înainte una dintre cele mai scumpe stațiuni montane de la noi din țară, dar prețurile sezonul acesta sunt mai mici decât în Predeal sau Sinaia. Skipass-ul de o zi pentru adulți costă 200 lei (40 euro), în creștere de la 170 de lei, anul trecut, iar pentru copii 120 lei, în creștere de la 100 lei anul trecut. Poiana Brașov are 25 km de domeniu schiabil, iar cea mai lungă pârtie are peste 3.200 de metri. Toate tarifele pot fi consultate AICI. Un weekend de schi la Poiana Brașov pentru o familie cu doi copii va costa așadar aproape 1.300 lei.

„În ceea ce priveşte noile tarife, cea mai mare influenţă a avut-o modificarea cotei TVA de la 5 % la 19%, respectiv o majorare de 14%, la care s-au adăugat creşterea cheltuielilor cu energia şi salarizarea, de 3% (majorare sub rata inflaţiei, de 8,1% octombrie 2022 – octombrie 2023). Astfel, s-a ajuns la o medie a majorării tarifelor cu 17%”, transmite Primăria Braşov.

Rânca se definește drept „cea mai înaltă stațiune din România”. Aici un skipass de o zi pentru un adult costă 120-130 lei, iar pentru copii 60 lei. Astfel, o familie cu doi copii va plăti în jur de 800 lei pentru un weekend la schi la Rânca. (Nota redacției: prețurile ar putea fi puțin mai mari, ținând cont că informațiile nu sunt actualizate)

La domeniul schiabil Transalpina – Voineasa, un adult poate schia cu 170 lei pe zi, iar un elev cu 105 lei pe zi. Astfel, o familie cu doi copii elevi scoate din buzunar 1.100 lei. 

În stațiunea Straja din Hunedoara un skipass pentru un adult costă 160 lei pe zi. Toate tarifele, AICI.

Cât costă să schiezi la bulgari

În Bulgaria, la Bansko, cea mai cunoscută stațiuni din țara vecină, prețurile sunt și mai mici decât în România. În sezonul de iarnă 2022-2023, pentru un skipass de zi, costul era de 90 de leva (228 lei) pentru adulți, 45 de leva (114 lei) pentru copii între 7-12 ani și 80 leva (201 de lei) pentru studenți, elevi de liceu și pensionari. Prețurile pe zi pentru sezonul 2023-2024 nu au fost actualizate.

Cum se compară Austria

În Austria, în faimoasa stațiune de schi Kitzbühel, prețul variază în funcție de sezon: în extra-sezon este de 60 de euro pentru un adult, adică circa 300 de lei, și pentru copii 30 de euro (150 de lei), iar pentru sezonul de vârf prețurile se duc la 72 de euro (358 lei) pentru adulți și 30 de euro (180 de lei) pentru copii. Cele nouă orașe din regiune – Ellmau, Going, Scheffau, Söll, Hopfgarten, Itter, Kelchsau, Westendorf și Brixen im Thale – au format o alianță de schi, iar SkiWelt este una dintre cele mai bune stațiuni de schi din lume și a fost desemnată cea mai ecologică stațiune de schi în 2019.

Evident, pentru a minimiza cheltuielile se pot achiziționa skipass-uri pentru o perioadă mai scurtă de o zi sau mai lungă, fiecare abonament pe perioadă mai lungă venind cu reduceri.

În România, din păcate, și telecabinele și telescaunele sunt puține, la fel ca și numărul de kilometri de pârtii, ceea ce duce adesea la aglomerație și cozi la care se stă zeci de minute. În Predeal, de exemplu, există un singur telescaun și un singur teleschi. În Sinaia, există o telecabină (alcătuită din 2 tronsoane: Sinaia – Cota 1400 și Cota 1400 – Cota 2000), o telegondolă, și trei telescaune. Poiana Brașov este mai ofertantă din punct de vedere al transportului pe cablu, cu două telecabine, o telegondolă, 5 rute de teleschi și 2 de telescaun.

Spre comparație, zona Kitzbühel se laudă cu 233 de kilometri de pârtii și 41 de kilometri de trasee de schi marcate, dar și 57 de telecabine.

Staţiunea Bansko din Bulgaria oferă trasee de schi cu lungime totală de 70 kilometri și 15 telecabine, telescaune și teleschiuri.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Iernile cu zapada tot mai putina. Prin urmare tunurile de zapada consuma sute de litri de apa si curent electric. Se vede in preturi. Skiul va fi tot mai mult un sport pentru cei cu bani.

  2. Cat timp romanii s-au trezit toti peste noapte schiori si snowboarderi, si sunt dispusi sa stea cu orele la cozi ca sa se dea 20 de minute pe o partie proasta, mi se pare normal ca oferta sa urmeze cererea. Pare anapoda, dar intr-o piata libera cererea dicteaza pretul.

  3. Decat sa mergi la schi in Ro, mai bine mergi odata la 2 ani oriunde in It/Aus/Fr si schiezi ca lumea. Nu stai la coada toata ziua ca la mici

  4. Kitszbuhl are pste 200 km si e cea mai scumpa zona de schi din Austria.
    ZIllertal are 250km la petrul de 75EUR.
    Un articol unde se compara mere din romania cu capsuni din Spania. Bravo!
    Sunt domenii de schi in Austria care au lungimi comparabile cu cele din Romania. Acolo preturile sunt aproape egale cu cele din Romania: 51 EUR pentru adulti, 26 EUR pt copii la Schlick 2000 in Stubaital (Tirol). Totalul partiilor este de 25 km. Si mai sunt multe asa.
    https://www.bergfex.at/schlick/preise/

  5. Anul trecut în Bansko în vacanța copiilor s-a stat 4 ore la telecabină pentru o urcare, în timp ce la Predeal se aștepta 20 de minute. Nu umblă câinii cu covrigi în coadă pe niciunde dar așa ne place nouă să ne facem singuri contrareclamă. Bine că vin englezi să ne promoveze țara.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.