Cea mai mare organizație patronală din România: Mediul privat suportă consecințele grave ale neclarităților legale/ Disputa dintre ANPC și ANSVSA privind producția avicolă, cel mai recent exemplu

carne pui Sursa foto: pexels.com

Organizația patronală Concordia, care reunește organizații din 16 sectoare economice, reclamă faptul că mediul privat din România suportă consecințele grave ale neclarităților legale, ale suprapunerilor de competență și ale lipsei de coordonare a activităților de control ale instituțiilor românești și acestea au un impact negativ asupra activității economice. Disputa dintre Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) este cel mai recent exemplu, afirmă Concordia.

„Considerăm un precedent periculos ca întreaga producție avicolă a României să fie pusă sub semnul întrebării și consumatorilor să le fie lăsată impresia greșită privind calitatea produselor românești fără ca acest lucru să fie rezultatul unei analize ample și temeinice a specialiștilor îndreptățiți să ajungă la astfel de concluzii. Este la fel de neproductiv și schimbul public de replici între cele două instituții cu atribuții de control”, arată Concordia.

Confederația Patronală reiterează astfel o solicitare importantă a operatorilor economici, anume să nu mai existe suprapuneri de competențe între autoritățile de control ale statului și atunci când există, complementaritate autoritățile să colaboreze în acțiunile de control.

Organizația afirmă că este în detrimentul economiei românești ca agenții economici, indiferent dacă sunt sau nu afiliați și reprezentați în mod direct de Concordia, „să fie supuși zilnic unor controale care adesea vizează aceleași aspecte ale activității lor, dar sunt făcute de instituții diferite, fără ca acestea să se coordoneze și să vină, adesea, cu concluzii diferite.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Este incontestabil că legea trebuie să fie respectată în România și activitatea economică să fie controlată, dar atragem atenția că există atât organisme de control specializate pe anumite sectoare sau tipuri de activități (ANSVSA, ASF, BNR, ANRE, ANRM, ANCOM etc), cât și unele cu atribuții generale (ANPC, ANAF, etc). Toate aceste instituții trebuie să dialogheze și să coopereze între ele astfel încât la nivelul agenților economici efectul să nu fie cel al unei avalanșe de controale necoordonate. Considerăm că este obligația și responsabilitatea statului român să se asigure că procedurile de verificare pe care le face au ca rezultat prevenția și descurajarea celor care nu respectă regulile, aplicarea sancțiunilor acolo unde este cazul, dar fără defăimarea agenților economici și fără ca activitatea de control să devină o frână în calea activității economice”, arată Concordia.

Confederația patronală solicită Guvernului României, Parlamentului României cât și tuturor acestor instituții de control să aibă un dialog constructiv cu mediul privat, în urma căruia să fie eliminate suprapunerile de competențe și lipsa de coordonare a activităților de control. „Este în interesul consumatorilor și al companiilor deopotrivă. În absența acestui dialog și parteneriat, dezvoltarea economică a României va avea doar de suferit”, conchide organizația patronală.

Context. Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a avertizat miercuri asupra comercializării unor pui de găină „îngălbeniţi” pentru a părea mai sănătoşi şi a precizat că va informa toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a demontat ulterior afirmațiile președintelui ANPC, Horia Constantinescu. Vicepreședintele ANSVSA, Dănuț Păle (PSD), a declarat: „Ieşirile din spaţiul public referitoare la siguranţa produselor alimentare fără a aştepta analizele de la laboratoare autorizate nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi consumatorilor şi industriei de creştere a păsărilor din România”.

„Într-adevăr a creat o stare emoţională extraordinară, dar din păcate acestea sunt practicile. Puiul galben există de când a apărut pasărea pe pământ. În zona aceasta, de ceva timp, metoda de creştere s-a schimbat. Într-adevăr, se folosesc în reţetele furajere atât pigmenţi naturali pe care îi găsim în porumb şi în lucernă, dar şi dintre aceia sintetici care dau acea culoare galbenă, dar care au fost aprobaţi de autoritatea de reglementare şi sunt folosiţi în hrana păsărilor (…) Sunt lucruri reglementate, lucruri normale, probabil că acum au descoperit unele instituţii acest lucru.

Dacă ştie (preşedintele ANPC n.r.) că există acest pericol, avea posibilitatea, pentru că este parte componentă a sistemului de alertă european, să recolteze probe, să ridice în acel sistem de alertă şi atunci toate instituţiile se sesizau, mai ales ANSVSA, şi se trecea la un protocol foarte bine reglementat, cu blocarea produselor respective, cu controale de la fermă până la agentul economic care a pus în vânzare astfel de produse.

Deci, din punctul nostru de vedere, lucrurile sunt foarte clare cum ar fi trebuit să se procedeze, dar, repet, cred că aceste ieşiri fără să aşteptăm analize de la laboratoare autorizate, cu nişte lucruri concrete, nu fac decât să ne creeze o problemă atât nouă, cât şi o temă în rândul consumatorilor şi industriei noastre de creştere a păsărilor care, din fericire, este foarte bine dezvoltată”, a explicat, miercuri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele ANSVSA.

El a precizat că Autoritatea Sanitară Veterinară a demarat în această lună controale pe tot ce înseamnă carne de pasăre, atât din reţeaua intracomunitară, cât şi din ţări terţe. „Mai mult decât atât, facem controale inclusiv în fermele noastre, pentru că noi avem un program naţional de monitorizare a salmonellei cu autocontrol. De exemplu, în 2023, la un efectiv de aproape 600 de milioane de capete de pui s-au recoltat peste 20.000 de probe în autocontrol, controale oficiale. Avem prin programe guvernamentale, prin programele Comisiei, sunt despăgubiri pe zona de salmonella la pasărea de ouă, unde sunt programe cofinanţate. Pentru Dumnezeu nu am descoperit apa caldă acum”, a comentat vicepreşedintele ANSVSA.

Ulterior, Horia Constantinescu a revenit și a declarat că furajele care dau culoarea galbenă a puilor nu sunt toxice pentru păsări sau pentru om, dar reprezintă o „practică comercială înşelătoare”. El a menţionat că această metodă este „destul de extinsă” şi că furajele sunt folosite pentru a da impresia că este vorba despre pui de „calitate superioară”, transmite Agerpres.

Recent, Organizația patronală Concordia, care reunește organizații din 16 sectoare economice, a criticat comportamentul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) față de companiile controlate, după ce instituția condusă de Horia Constantinescu a închis și a acordat amenzi considerabile mai multor unități de retail. Concordia, condusă de Dan Șucu, a reclamat faptul că ANPC, condusă de Horia Constantinescu, defăimează companiile private.

Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), deşi producătorii respectă în totalitate legislaţia europeană după care lucrează, susţin reprezentanţii Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) într-un comunicat transmis astăzi, 28 martie 2024, și preluat de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: