Sursa foto: CFA Institute
Faimosul economist Nouriel Roubini, cunoscut sub numele de „Dr. Doom”, după ce a prezis criza din 2008, avertizează acum asupra unor calamități îngrijorător de plauzibile, de la criza climatică la cea monetară și a datoriilor, scrie Financial Times.
Au existat, din fericire, doar patru călăreți ai apocalipsei. Dar, reflectând inflația galopantă de astăzi, Nouriel Roubini identifică acum 10 așa-numite mega-amenințări, care cuprind diverse dezastre economice, financiare, politice, tehnologice și de mediu.
„Politicile sănătoase ar putea evita parțial sau total una sau mai multe dintre ele, dar, în mod colectiv, calamitatea pare aproape sigură”, concluzionează Roubini cu voioșie. „Așteptați-vă la multe zile întunecate, prietenii mei”, afirmă el, în noua sa carte, „Mega-amenințări”.
Cititorii cu o dispoziție nervoasă ar putea dori să arunce această carte la coșul de gunoi înainte de a întoarce o pagină. Cei pregătiți pentru o baie de pesimism ar putea profita de perspectivele sale sumbre despre starea lumii. Avertismentele lui Roubini pot fi alarmant de înspăimântătoare, dar sunt și îngrijorător de plauzibile. Nu putem decât să ne rugăm ca factorii de decizie să aibă soluții mai bune decât cele pe care le descoperă autorul.
Roubini are, cu siguranță, o anumită formă în a prezice calamități, iar investitorii au învățat să-l ignore cu un preț. Economistul american de origine turcă a fost etichetat drept „Dr. Doom” pentru că a avertizat cu privire la o prăbușire a pieței imobiliare înainte de criza financiară mondială din 2008. Dar el contestă această poreclă, deoarece, susține el, această poreclă nu ilustrează și faptul că el examinează aspectele pozitive cu la fel de multă rigoare ca și pe cele negative. „Dacă aș putea să-mi aleg porecla, ”Dr. Realist” mi se pare potrivită”, afirmă el.
În ceea ce privește subiectul său de specialitate, economia, Roubini avertizează în „Mega-amenințări” că ne așteaptă criza datoriilor din timpul vieții noastre. Lumea întreagă seamănă cu delincventul financiar care este Argentina, care a intrat în default de nouă ori de la independența sa din 1816. Până la sfârșitul anului 2021, datoria globală, atât publică, cât și privată, a depășit 350% din produsul intern brut al planetei. Mama tuturor crizelor datoriilor (Roubini scrie cu majuscule pentru a sublinia ideea) pare inevitabilă fie în acest deceniu, fie în următorul.
Fiecare remediu posibil la acest dezastru iminent al datoriilor aduce cu sine propriile pericole: paradoxul economisirii, haosul nerespectării obligațiilor de plată, hazardul moral al salvării, impozitele pe avere sau pe muncă, care ucid investițiile sau îi afectează pe cei mai nevoiași, inflația care îi nimicește pe creditori. „Alege-ți otrava”, scrie el. Cea mai recentă infatuare cu teoria monetară modernă, menținerea ratelor dobânzilor la un nivel scăzut în timp ce se acumulează tot mai multe datorii, nu va duce decât la o altă formă de judecată.
Ca și cum datoriile explicite nu ar fi suficiente pentru a ne îngrijora, datoriile implicite sunt și mai alarmante. Chiar și cele mai bogate societăți nu sunt suficient de bogate pentru a îndeplini toate promisiunile făcute numărului tot mai mare de pensionari. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică a estimat că datoriile nefinanțate sau subfinanțate ale pensiilor guvernamentale din primele 20 de economii se ridică la suma impresionantă de 78 de miliarde de dolari. „Datoria implicită este o bombă cu ceas majoră și o mega-amenințare severă”.
Roubini se îndoiește că actuala generație de guvernatori ai băncilor centrale este pregătită pentru această provocare. Economiști remarcabili, cum ar fi Ben Bernanke de la Federal Reserve (care tocmai a primit Premiul Nobel) și Mario Draghi de la Banca Centrală Europeană, au fost înlocuiți de actuala generație de avocați și reglementatori. Este foarte probabil ca aceștia să nu facă nimic pentru a opri stagflația – combinația dureroasă de creștere economică mică și creștere puternică a prețurilor – care va face ca anii 1970 să pară doar o încălzire. Acest lucru nu va duce decât la o mare criză a datoriilor stagflaționiste (din nou cu majuscule).
Vor urma alte prăbușiri valutare și instabilitate economică. Slăbiciunea financiară a Greciei și a Italiei ar putea declanșa o prăbușire a uniunii monetare europene. Turbulențele financiare vor duce, de asemenea, la mai mult protecționism și la relocalizarea producției industriale. Acest lucru va accelera deglobalizarea și fragmentarea în continuare a lumii noastre interconectate.
Firește, Roubini are o viziune sumbră asupra impactului inteligenței artificiale, care duce deja la concentrări periculoase de putere corporatistă, la creșterea inegalităților sociale și la răspândirea dezinformării care subminează politicile democratice. Puterea inteligenței artificiale este atât de mare încât va distruge o mare parte din locurile de muncă ale gulerelor albe și va duce la un șomaj tehnologic în masă. „Nu văd un viitor fericit în care noi locuri de muncă să înlocuiască locurile de muncă pe care le smulge automatizarea. Această revoluție pare terminală”, scrie el.
Lupta pentru supremația tehnologică dintre SUA și China va agrava și mai mult tensiunile geopolitice existente. Acest lucru ar putea foarte bine să declanșeze un război între cele două superputeri rivale. Roubini exprimă opinia că îmbrățișarea anterioară a Chinei de către Washington ar putea fi considerată cea mai gravă greșeală strategică a unei țări din ultima vreme, deoarece a accelerat ascensiunea unui rival autoritar și mortal. „China va deveni cea mai mare economie din lume, nu există nicio îndoială în această privință – este doar o chestiune de timp”, scrie el.
Până în acest moment, s-ar putea să puteți ghici concluziile lui Roubini cu privire la urgența climatică. Toate soluțiile economice sau tehnologice care au vreo șansă de a aborda dimensiunea problemei (gândiți-vă la taxele globale pe carbon sau la captarea directă a aerului) sunt fie imposibile din punct de vedere politic, fie prohibitive din punct de vedere al costurilor.
Cei aproximativ un milion de refugiați care au intrat în UE în 2015, provocând o reacție politică masivă, reprezintă doar preludiul vastelor migrații de popoare care vor urma. Iar Roubini sugerează că, cu doar 17 milioane de oameni în Siberia, estul îndepărtat al Rusiei ar putea fi colonizat de chinezi, care fug de consecințele schimbărilor climatice.
Ce se poate face, dacă se poate face ceva, pentru a contracara aceste megaamenințări? Nu prea multe, concluzionează Roubini în mod mizerabil. Doar șapte pagini din cartea sa sunt dedicate unui viitor mai utopic. Deși este greu de contestat o mare parte din analiza lui Roubini, ar fi meritat cel puțin să se remarce faptul că omenirea a trăit și a îndurat multe momente teribile în trecut. Lumea nu era un loc fericit în 1941, dar flagelul global al fascismului a fost în cele din urmă învins. Marile crize au galvanizat adesea acțiuni colective care erau imprevizibile la momentul respectiv.
Singura posibilitate de a trece peste, pe care o vede Roubini, este inovația tehnologică, care să ducă la o creștere a productivității economice și la o îmbunătățire a mediului. O creștere economică puternică, favorabilă incluziunii și durabilă de peste 5% pe an ar putea opri multe dintre aceste tendințe periculoase și ne-ar permite să ne permitem un venit de bază universal.
Promisiunea energiei de fuziune nucleară i-a oferit o oarecare alinare autorului. Dar chiar și în cele mai optimiste ipoteze, energia de fuziune abundentă, ieftină și ecologică rămâne la zeci de ani distanță. „Pentru ca ceva care să semene cu un final fericit să se întâmple, computerele pregătite să ne înlocuiască trebuie să vină în ajutorul nostru”, scrie el. În ciuda pericolelor, ar fi bine să pariem pe inteligență artificială.