Centura Reghin : Contractul nu poate fi semnat cu Dimex 2000. CNSC a admis contestațiile Automagistral, Frasinul și Geiger

Centura Reghin Primăria

Primăria Reghin nu poate semna cu Dimex 2000 contractul de aproximativ 500 milioane de lei pentru Centura municipiului, contestațiile Automagistral (Ucraina), Far Foundation, Frasinul și Geiger fiind admise, în parte la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC).

Constructorul Dimex 2000 care lucrează pe Drumul Expres A 3 -Tureni-DN 1 a câștigat licitația pentru proiectarea și execuția Centurii Reghin în ultimele zile din decembrie 2023, un contract cu o valoare de aproape 500 milioane lei, dar Geiger, Far Foundation, Frasinul și Automagistral (Ucraina) au depus contestații. Singurul candidat care nu a depus contestație a fost Strabag. Primăria Reghin din județul Mureș a lansat licitația pentru centura de 12 kilometri în decembrie 2022, iar în aprilie 2023 a primit șase oferte de la asocieri și constructori.

Primarul municipiului Reghin, Mark Endre-Dezso a anunțat desemnarea bistrițenilor de la Dimex 2000, dar și cele trei contestații depuse după stabilirea câștigătorului : ,,Firma DIMEX-2000 COMPANY a căștigat licitația pentru proiectarea și construcția variantei ocolitoare a Reghinului. Din nefericire, trei firme au depus contestație împotriva rezultatului procedurii de achiziție publică. Nu ne rămâne decât să așteptăm decizia finală a organelor competente.” a transmis primarul municipiului pe pagina sa de Facebook.

Centura municipiului Reghin din județul Mureș are o lungime de 12 kilometri, iar durata de realizare este de 48 de luni din care primele 12 pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție. Este un proiect pe care Ministerul Transporturilor l-a promis de peste 15 ani, indicatorii tehnico-economici fiind aprobați încă din 2004.

,,Obiectul contractului il reprezintă proiectarea si execuția lucrărilor pentru construcția Variantei de Ocolire a Municipiului Reghin.  Obiectul achiziției constă în: I. Elaborarea documentaţiilor tehnico-economice, faza PTh:  Proiect Tehnic de Execuție (PTE) și detalii de execuție (DEE), ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare (norme, normative, legislație, etc); Execuţie lucrări aferente realizării investiţiei, inclusiv dotari III. Valoarea estimata a contractului de proiectare si execuție este: 495.647.076,37 lei fara TVA. Autoritatea Contractantă estimează că va obține finanțarea necesara semnării contractului in semestrul I al anului 2023. Durata contractului este de 48 luni si cuprinde: 12 luni perioada de proiectare, 36 luni perioada de execuție a lucrarilor si minim 36 de luni perioada de garanție a lucrărilor. ” -documentație Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

,,Municipiul Reghin este traversat de drumurile naţionale DN 15 şi DN 16 către care conveg drumurile judeţene DJ 153; DJ 153C; DJ 154; DJ 154A, astfel traficul de tranzit se desfăşoară prin interiorul oraşului producând frecvente ambuteiaje, poluare cu noxe şi poluare fonică. Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Varianta ocolitoare a municipiului Reghin, pe DN 16 şi DN 15″ au fost aprobaţi prin Hotărârea Guvernului nr. 1638/2004, cu modificările ulterioare, în prezent fiind inclus în cadrul Master Planului General de Transport al României, revizuit, cu finanțare POT – Programul Operațional Transport. Revizuirea şi completarea documentației iniţiale prevede adaptarea traseului şi a soluţiilor la actuala situaţie din teren, fiind corelată cu noua limită a intravilanului municipiului prevăzută în Planul Urbanistic General – PUG actualizat, precum şi la normele, normativele în vigoare şi în baza studiilor de teren efectuate. Principalele revizuri rezultate constau în:
-stabilirea lungimii traseului la 12,731 km faţă de 10,975 km datorită evitării pe cât posibil a intravilanului actualizat;
-structura rutieră adaptată traficului pentru perspectiva de 20 ani, având caracteristicile mixturilor adaptate la normele în vigoare (AND 605/2016);” Nota de Fundamentare, Proiect Hotărâre de Guvern.

Constructorii care au depus oferte pentru Centura Reghin :

1. Ofertant unic : Automagistral-Pivden,

2. Asociere : DIMEX-2000 COMPANY (Leader),CML.RO S.R.L.,OPR ASFALT,OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS,SC EXPLAN SRL,

3. Asociere : STRABAG (Leader),ANTREPRIZA DE REPARATII SI LUCRARI A R L CLUJ,

4. Asociere : GEIGER TRANSILVANIA S.R.L. (Leader),TODINI COSTRUZIONI GENERALI S.p.A.,BOG’ART,

5. Asociere : FRASINUL (Leader),PERFECT CONSULT EUROPE S.R.L.,

6. Asociere : SC FAR FOUNDATION SRL (Leader),ROSTDORSTROY,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *