CFR Infrastructură anunţă reducerea vitezei trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală. Măsura intră în vigoare de mâine şi este valabilă până la sfârşitul săptămânii

tren cfr calatori

Trenurile de călători şi de marfă vor circula cu o viteză redusă cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, a anunţat CFR Infrastructură, măsura fiind dispusă pentru siguranţa transportului feroviar în zilele cu temperaturi de 38- 39 grade C. Restricţiile de viteză se aplică de mâine, 28 iulie până la sfârşitul săptămânii şi doar în intervalele orare când temperatura şinei va depăşi 50 grade.

„Astfel, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţeaua feroviară, în special în regiunile care intră sub incidența atenționărilor de temperaturi ridicate și diconfort termic accentuat, prin verificarea directă ale linilor de cale ferată, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină va depăși 50 de grade, pe intervalele de stații unde situația o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă. Menționăm faptul că aceaste măsuri respectă normele de siguranţă feroviară, aplicate în astfel de situații speciale”, a transmis CFR Infrastructură.

De asemenea, în afara restricţiilor de viteză, mai sunt anunţate revizii suplimentare pe tronsoanele cu temperaturi caniculare, personal de specialitate care va însoţi trenurile, informarea operatorilor de transport feroviar în privinţa tronsoanelor unde trebuie să reducă viteza.

Şi Compania de Drumuri a anunţat posibile restricţii pentru transportatorii de mărfuri pe reţeaua de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din judeţele care ar putea intra în codul portocaliu de caniculă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *