China a deschis graniţele pentru importuri de aur în valoare de miliarde de dolari

Lingou de aur pixabay.com

China şi-a dat acordul pentru ca băncile locale şi internaţionale să importe mari cantităţi de aur în ţară, o decizie care ar putea să susţină preţurile la aur pe fondul unui declin care durează de mai multe luni, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

China este cel mai mare consumator mondial de aur, “înghiţind” sute de tone de metal preţios, în valoare de zeci de miliarde de dolari, în fiecare an, însă în 2020 importurile au scăzut pe fondul răspândirii coronavirusului şi al diminuării cererii locale. Odată cu revenirea puternică a economiei chineze, începând din a doua jumătate a anului trecut, a revenit şi apetitul chinezilor pentru bijuterii, lingouri şi monede de aur iar începând din luna ianuarie preţurile locale au fost mai mari decât cotaţiile de referinţă la nivel global, astfel că importurile de aur sunt profitabile.

Banca Centrală a Chinei (PBOC) controlează cât de mult aur intră în China printr-un sistem de cote atribuite băncilor comerciale. În mod normal, PBOC permite intrarea unei cantităţi suficiente de aur pentru a satisface cererea internă dar uneori restricţionează livrările. China importă aur din Australia, Africa de Sud şi Elveţia.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Sursele citate de Reuters susţin că, în ultimele săptămâni, PBOC şi-a dat acordul pentru ca mari cantităţi de aur să intre în China. “Pentru o anumită perioadă de timp nu am avut niciun fel de cote. Acum începem să avem din nou cote dar sunt cele mai mari de după 2019”, a declarat o sursă de la o bancă care a început să importe aur în China.

Aproximativ 150 de tone de aur, în valoare de 8,5 miliarde de dolari la preţurile actuale, ar urma să intre în China în lunile aprilie şi mai, susţin sursele.

Cantităţile mari menţionate de Reuters semnalează o revenire a Chinei pe piaţa globală a lingourilor de aur. Datele oficiale arată că, începând din luna februarie 2020, importurile de aur ale Chinei au fost de aproximativ 600 milioane de dolari pe lună, adică aproximativ 10 tone. Comparativ, în anul 2019, China a importat lunar aur în valoare de 3,5 miliarde de dolari, sau aproximativ 75 de tone.

Absenţa Chinei de pe piaţa aurului nu a contat pentru preţul aurului la începutul pandemiei, când investitorii occidentali îngrijoraţi de o posibilă catastrofă au început să stocheze mari cantităţi de aur, care în mod tradiţional este văzut ca o valoare de refugiu, astfel că preţurile au ajuns la un nivel record de 2.072,50 dolari pentru o uncie. Între timp, însă, interesul investitorilor s-a risipit pe măsură ce campaniile de vaccinare şi stimulentele guvernamentale au relansat creşterea economică, astfel că preţurile la aur au scăzut până la 1.750 dolari uncia.

Cererea de aur a Indiei şi-a revenit şi ea de pe urma crizei provocate de pandemie, astfel că în luna martie importurile au atins un nivel record de 160 de tone, a declarat recent o sursă guvernamentală.

În mod normal, China şi India sunt responsabile pentru aproximativ două cincimi din cererea mondială de aur.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: