Cine sunt noii manageri ai Poștei: Trei consilieri PNL, din care doi au fost numiți într-un dosar DNA pentru corupție la Poștă / Un consilier al fostului premier Cîțu, acuzat că s-a dat drept jurnalist

posta romana Sursa foto: Posta Romana, Facebook

Poșta Română a anunțat de curând că a început procesul de restructurare de personal, unele departamente vechi fiind transformate în unități de afaceri independente și a numit o nouă echipa managerială, formată din mai mulți directori. Pe baza CV-urilor publice, Economedia a trecut în revistă cine sunt noii directori de la Poșta Română. Trei dintre aceștia au fost sau sunt consilieri PNL, iar doi dintre ei au fost chiar numiți într-un dosar de corupție din instituție. Un altul a fost consilier al fostului premier Florin Cîțu și a fost acuzat că s-a dat drept jurnalist.

Constantin Cristian Tapalagă a ocupat recent funcția de director la Oficiul Județean de Poștă Piatra Neamț, ocupând de-a lungul carierei posturi în Consiliile de administrație ale unor companii de stat din Neamț: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „URBTRANS”, Compania Municipală de Investiții (CMI URBAN) și Salubritas, companie de salubrizare, potrivit CV-ului.

Tapalagă este un fost consilier județean PNL, al cărui nume a apărut într-un dosar al DNA din august 2022, împreună cu mai mulți politicieni din PNL, inclusiv Florin Gliga, unul dintre noii directori puși în funcție la Poșta Română, pentru o serie de infracțiuni asimilate faptelor de corupție la Poșta Română, după cum scria Libertatea.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Florin Valentin Gliga deținea funcția de director Sucursala Regionala din Cluj, potrivit site-ului Poștei Române. Acesta a mai deținut funcția de consilier local al Consiliului Local Cluj-Napoca, făcând parte din Partidul Național Liberal (PNL), potrivit declarației de interese din 2021.

În perioada pandemiei, Gliga și-a schimbat cariera: de la șeful fabricii Clujana din Cluj-Napoca, ultima fabrică deținută de Stat din Cluj, la Poșta Română. Acesta conducea anterior fabrica de încălțăminte din 2015, care a intrat anul trecut în faliment, după cum a scris Economedia aici. 

Potrivit CV-ului său, Gliga a deținut pe parcursul vieții mai multe funcții în companii din mediu privat, fiind angajat inclusiv în cadrul combinatului Chimcomplex Borzești, controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, la Combinatul de Celuloză și Hârtie Dej, ca director financiar, a deținut funcția de director financiar la Armătura Cluj, companie care produce de armături pentru instalații termice și de alimentare cu apă și gaz.

Acesta a fost și administrator și coordonator financiar al companiei A6 Impex SA, parte grupului de firme Servicii Comerciale Române, o societate care are ca profil producerea energiei electrice.

Alexandru Butiseacă, consilier al fostului premier Florin Cîțu, care s-a făcut remarcat în presă dându-se drept un jurnalist de la Digi24 pentru a obține atunci laude din SUA pentru Florin Cîțu, despre care a scris Libertatea în 2021. Potrivit declarației de interese, acesta era în 2022 consilier la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Florin Gabriel Bulumac a deținut anterior funcția de director la CN Poșta Română – Fabrica de Timbre, precum și funcția de consilier local la Consiliul Local Alexandria, potrivit CV-ului său. Anterior el a mai deținut funcția de administrator în cadrul companiei de arhitectură Arhi Sud SRL, din Alexandria, care în 2021 a raportat o cifră de afaceri de 0 lei și pierderi de 1.188 de lei, potrivit platformei Confidas.

Potrivit declarației de interese, acesta este membru în cadrul Partidului Național Liberal Organizația Alexandria.

Emil Ion Ciorîia deținea funcția de director adjunct al oficiului Poștal Municipal București. Acesta este asociat (50%) și două companii din Constanța – ROMNED COMPANY SRL și BEN COMPANY SRL, care sunt în funcțiune. 

  • ROMNED COMPANY SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 78.557 de lei în 2021 și pierderi nete de 10.837 de lei. 
  • BEN COMPANY SRL care a avut o cifră de afaceri de 0 lei în 2021 și pierderi nete de 647 de lei. 

Anterior mai era asociat la Agrofour Ovidiu SRL, care acum este în lichidare și la compania Proiect Euro Adria SRL, care își are activitatea întreruptă, potrivit datelor de pe platforma Confidas.

Ovidiu Vasile Călin a deținut de-a lungul carierei sale mai multe funcții în cadrul Direcției Imobiliare CNPR a Poștei Române. Acesta a mai fost consilier în cadrul Comisiei Naționale de Valori Mobile (CNVM), o autoritate administrativă autonomă a statului român, are ca scop reglementarea și supravegherea pieței de capital, piețele de mărfuri (reglementate), potrivit CV-ului său. Călin a fost anterior directorul regional în cadrul Direcției Regionale de Poștă Cluj. A fost în 2006 – 2007 secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Alexandru Ioan Brătianu deținea din 2022 funcția de director interimar în cadrul sucursalei Servicii Express, din cadrul Poștei Române. Brătianu a deținut mai multe funcții în Compania Națională Poșta Română, de la expert, marketing manager/proiect manager eCommerce, până la project manager, după cum se vede în CV-ul publicat la Poșta Română.

În ceea ce privește activitatea sa din mediul privat, acesta a mai lucrat în companii precum Focus Sat, o platformă de televiziune prin satelit de difuzare, unde a deținut funcția de digital marketing manager, precum și în cadrul grupului Frank, agenție de publicitate. 

Silviu Mărgean a deținut funcția de director de cabinet în cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM), instituție guvernamentală responsabilă cu acordarea licențelor de exploatare minieră din România. Anterior, acesta a mai deținut funcția de administrator provizoriu al Poștei Române, consilier personal al secretarului de stat (aprilie 2020) în cadrul Ministerului Transportului, Infrastructurii și Comunicațiilor, potrivit CV-ului său.

Potrivit declarației de intenție din 2021, acesta deținea funcția de vicepreședinte BPS Filiala Sector 1 – Partidul Național Liberal (PNL).

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Sub Vicleanul Iohannis, promovarile in varful mafiei statale se fac pe criterii de performanta infractionala si curatarea bubelor de complicii mafiotilor din justitie.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.