Comitetul executiv al Fondului Monetar Internaţional a informat vineri că susține o nouă alocare de 650 de miliarde de dolari de Drepturi Speciale de Tragere (DST), sprijinind distribuţia monedei de rezervă creată de FMI către cele 190 de state membre, până la finalul lui august, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

O nouă alocare de DST-uri este similară cu tipărirea de bani de o bancă centrală, deoarece noile Drepturi Speciale de Tragere conferă fiecărui stat membru al FMI mai multe rezerve pe care le poate trage proporţional cu participaţia statului respectiv la FMI.

Ultima dată când Fondul a aprobat o nouă alocare de Drepturi Speciale de Tragere (DST), în valoare de 250 miliarde de dolari a fost în 2009, în perioada crizei financiare globale, când instituţia financiară a crescut lichiditatea pentru ţările care aveau nevoie de numerar.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, a anunţat că va prezenta propunerea privind DST, cea mai mare din istoria de 77 de ani a instituţiei financiare, Consiliului guvernatorilor, unde sunt reprezentanţi din fiecare stat membru.

“Acesta va fi un stimulent important pentru omenire”, a informat oficialul FMI, într-un comunicat publicat înaintea summitului G20. “Alocarea DST va spori lichiditatea şi rezervele tuturor statelor membre, va spori încrederea şi va stimula rezilienţa şi stabilitatea economiei mondiale”, a declarat Georgieva.

Italia, care deţine preşedinţia G20 (grupul celor 20 de economii dezvoltate şi emergente), găzduieşte în Veneţia, în perioada 9-10 iulie, reuniunea miniştrilor Finanţelor şi a guvernatorilor băncilor centrale din G20.

Alocarea de DST va avea un efect pozitiv asupra fiecărui stat membru FMI, ajutând în special ţările vulnerabile să-şi întărească răspunsul la criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), a apreciat Georgieva. Oficialul a adăugat că în lunile următoare FMI va discuta cu statele membre “pentru a identifica opţiunile viabile pentru canalizarea în mod voluntar a DST de la ţările mai bogate pentru a le sprijini pe cele mai sărace şi mai vulnerabile”.