Valurile pandemice, criza energetică şi blocajele în lanţurile de producţie şi aprovizionare ar putea aduce o decelerare sensibil mai pronunţată a dinamicii PIB decât cea previzionată în noiembrie 2021, consideră oficialii BNR. Membrii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României văd ca fiind probabilă o nouă încetinire a creşterii economice în trimestrul IV 2021, urmată de o reaccelerare minoră în trimestrul I 2022, potrivit minutei şedinţei de politică monetară care s-a desfăşurat în 9 februarie 2022, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“În ceea ce priveşte perspectiva apropiată, membrii Consiliului au convenit ca fiind probabilă o nouă încetinire a creşterii economice în trimestrul IV 2021, urmată de o reaccelerare minoră în trimestrul I 2022, în contextul valurilor pandemice succesive, al crizei energetice şi al blocajelor în lanţurile de producţie şi aprovizionare, implicând pe ansamblul perioadei o decelerare sensibil mai pronunţată a dinamicii PIB decât cea previzionată în noiembrie 2021, mai ales în termeni anuali. Evoluţiile fac posibilă doar o creştere marginală a excedentului de cerere agregată în acest interval şi la o valoare semnificativ mai joasă decât cea indicată de prognoza anterioară”, se arată în minuta BNR.

Scăderea dinamicii anuale a PIB din trimestrul IV 2021 este probabil determinată prioritar de consumul privat şi, într-o mai mică măsură, de formarea brută de capital fix, ale căror variaţii anuale descendente continuă să reflecte totuşi şi efecte de bază consistente. În cazul exportului net este însă posibilă o nouă ameliorare a aportului negativ la avansul PIB, în condiţiile în care prelungirea în intervalul octombrie-noiembrie a decalajului nefavorabil dintre dinamica în descreştere a exporturilor de bunuri şi servicii şi cea a importurilor s-a datorat în totalitate evoluţiei adverse a preţurilor externe.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Pe acest fond, deficitul comercial a continuat să-şi accelereze creşterea în termeni anuali, iar cel de cont curent şi-a reamplificat considerabil dinamica anuală, inclusiv cu aportul deteriorării balanţei veniturilor secundare, majorându-se pe ansamblul primelor 11 luni din 2021 cu 57% faţă de nivelul cumulat în perioada similară a anului trecut. Evoluţiile au fost considerate deosebit de îngrijorătoare de către membrii Consiliului, fiind atribuibile doar în mică măsură unor factori conjuncturali, cât mai ales unor cauze structurale de natură a afecta competitivitatea externă a economiei.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate recent, economia românească a crescut cu 5,6% anul trecut. În ultimul trimestru din 2021, PIB-ul a scăzut cu 0,5% faţă de trimestrul anterior, dar a urcat cu 2,2% faţă de perioada similară din 2020.

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a revizuit în scădere la 4,3% prognoza de creştere economică pentru acest an, faţă de 4,6% cât estima anterior, având în vedere şocul inflaţionist din ultimul trimestru al anului trecut şi valul 5 al pandemiei de coronavirus.