Consiliul a adoptat, marţi, în mod formal, decizia de a acorda Ucrainei asistenţă macrofinanciară (AMF) suplimentară în valoare de 5 miliarde euro, în regim de urgenţă, transmite instituția. Pe 9 septembrie, la reuniunea informală a Consiliului ECOFIN de la Praga, miniştrii de finanţe din UE au convenit asupra unei declaraţii în sprijinul acordării acestei asistenţe suplimentare în valoare de 5 miliarde de euro pentru Ucraina. Marţi, decizia privind acordarea acestei asistenţe suplimentare a fost adoptată în mod formal, după ce etapele formale necesare au fost finalizate în doar 11 zile, transmite News.ro.
Această asistenţă financiară completează alte tipuri de sprijin acordat de UE Ucrainei în domeniul umanitar, al dezvoltării, vamal şi al apărării.
„Uniunea Europeană este alături de Ucraina. Ne îndeplinim promisiunile şi contribuim la asigurarea faptului că statul ucrainean şi infrastructura sa esenţială pot să funcţioneze în continuare în pofida războiului de agresiune al Rusiei. În cadrul următoarelor reuniuni ale Consiliului ECOFIN, voi pleda pentru un acord rapid privind punerea la dispoziţie a restului de 3 miliarde euro, sumă pentru care trebuie să convenim, de asemenea, asupra repartizării în împrumuturi şi granturi”, a afirmat Zbyněk Stanjura, ministrul finanţelor al Cehiei, conform sursei citate.
Această asistenţă macrofinanciară în valoare de 5 miliarde euro va fi acordată Ucrainei sub forma unor împrumuturi pe termen lung în condiţii extrem de avantajoase. Este cea de a doua etapă a punerii în aplicare a întregii asistenţe macrofinanciare excepţionale din partea Uniunii planificate pentru Ucraina, în valoare de până la 9 miliarde euro, anunţată de Comisia Europeană în comunicarea sa din 18 mai 2022 şi aprobată de Consiliul European din 23-24 iunie 2022, mai arată sursa citată.
În plus, decizia adoptată marţi oferă bugetului UE mijloacele necesare pentru a absorbi riscul de pierderi legate de aceste împrumuturi suplimentare, precum şi de împrumutul în valoare de 1 miliard euro, adoptat la 12 iulie 2022. Acesta din urmă a fost plătit integral în două tranşe, la 1 şi 2 august 2022.
Această nouă operaţiune de AMF face parte din efortul internaţional extraordinar al donatorilor bilaterali şi al instituţiilor financiare internaţionale de a sprijini Ucraina în acest moment critic.
Decizia de faţă ar trebui să fie urmată rapid de adoptarea unei noi decizii de punere în aplicare a celei de a treia etape a întregii asistenţe macrofinanciare excepţionale planificate din partea Uniunii, pentru o sumă suplimentară de până la 3 miliarde euro, de îndată ce se determină conceptul aplicabil asistenţei respective.
Acordul de asociere UE-Ucraina, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2017, apropie Ucraina de UE. Pe lângă promovarea unor legături politice mai strânse, a unor legături economice mai solide şi a respectării valorilor comune, acordul a furnizat un cadru pentru urmărirea unui program ambiţios de reforme, axat pe combaterea corupţiei, pe un sistem judiciar independent, pe statul de drept, precum şi pe un climat de afaceri mai bun. UE a demonstrat un sprijin continuu pentru aceste reforme, care sunt esenţiale pentru atragerea de investiţii, stimularea productivităţii şi ridicarea nivelului de trai pe termen mediu.
Printre alte instrumente de sprijin, în perioada 2014-2022, UE a sprijinit Ucraina prin intermediul mai multor operaţiuni consecutive de asistenţă macrofinanciară (AMF), care au depăşit 7 miliarde euro sub formă de împrumuturi şi granturi.
Oficialii UE amintesc că războiul de agresiune neprovocat şi nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei, care a început la 24 februarie 2022, a cauzat Ucrainei o pierdere a accesului pe piaţă şi o scădere drastică a veniturilor publice, în timp ce cheltuielile publice pentru abordarea situaţiei umanitare şi pentru menţinerea continuităţii serviciilor publice au crescut semnificativ.
Asistenţa macrofinanciară excepţională suplimentară din partea Uniunii, în valoare de până la 5 miliarde EUR, acordată în temeiul acestei decizii este destinată să sprijine stabilizarea macrofinanciară a Ucrainei, să consolideze rezilienţa imediată a ţării şi să susţină capacitatea acesteia de redresare, contribuind astfel la sustenabilitatea datoriei publice a Ucrainei şi la capacitatea acesteia de a fi, în cele din urmă, în măsură să îşi respecte obligaţiile financiare.