CNAIR are contracte semnate pentru execuția a 834 de kilometri de autostradă și drum expres, iar alți 95 de kilometri sunt în licitație pentru lucrări, potrivit Asociației Pro Infrastructura care a prezentat cea mai recentă statistică. De asemenea, API consideră că, până la sfârșitul anului se mai pot deschide încă 80 de kilometri de autostradă și drum expres doar dacă UMB și Strabag „trag tare” pe ultima sută de metri pe lotul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (31 km), respectiv Drumul Expres Oradea – Autostrada A3 Transilvania, iar vremea va permite finalizarea lucrărilor.
„România are momentan 1008 kilometri de autostradă și drum expres în exploatare, alți 834 km contractați și încă 95 km în licitație lucrări.
Suma totală contractată este de 10,8 miliarde euro la care adăugăm alte 2,1 miliarde euro estimate pe cele 4 proiecte aflate în procedură de achiziție, din care 1,37 miliarde euro pentru lotul cu Tunelul Meseș, perla coroanei. Prețuri fără TVA. Constructorii? UMB și restul lumii, cu 53% din lungimea contractată a rețelei și 45% din suma tuturor proiectelor. Dacă îi socotim și pe cei de la Coni, Erbașu și Dimex, vedem că românii au 60% din cei 834 km parafați și 50% din valoarea totală a loturilor. Turcii (Makyol, Alsim Alarko, Mapa-Cengiz, Ozaltin și Nurol) fac 20% din rețeaua aflată în execuție dar au proiecte foarte grele și scumpe, așa că dețin 25% cotă de piață, valoric. Italienii (WeBuild și Pizzarotti) construiesc aproape 13% din lungime cu 17% valoric. Cele două companii de origine austriacă, Strabag și Porr, sunt responsabile cu 4,6% din rețea și 4,9% valoric. Ceilalți doi antreprenori rămași, grecii de la Aktor și chinezii de la CCECC, au împreună 3,2% din totalul kilometrilor contractați și 2,3% din bani”, arată Pro Infrastructura.
Asociația care monitorizează proiectele de infrastructură arată că, în ciuda promisiunilor oficialilor din Transporturi, în decembrie pe Autostrada A 0 Sud nu va fi deschis decât tronsonul dintre DN 6 Bragadiru și DN 5 Jilava, adică 10 kilometri, deși ministrul Sorin Grindeanu dădea asigurări pentru 33 de kilometri (Lotul 1 și Lotul 2 complet) și ulterior pentru 23 km. între DN 6 și DN 4 până la Popești-Leordeni.
„Deci dacă adunăm loturile certe/cu șanse foarte bune, avem 48,75 kilometri noi de autostradă în 2023, media mediocră a ultimilor 5 ani.
Pe cei 31,75 km din DEx12 oficialii CNAIR au tergiversat nepermis o banalitate birocratică la Jitaru și descărcarea provizorie de la Colonești, iar celor de la UMB acest lucru le-a convenit de minune (motiv de extensie de timp), așa că dintr-un tronson pe care-l dădeam sigur la început de 2023 a devenit unul de “Doamne-ajută”! Pe cei 13 km de drum expres ai legăturii A3 – Centura Oradea antreprenorul Strabag are termen martie 2024 și vrea să-i dea în trafic în decembrie, la limită, dar mai are multă treabă de făcut, iar vremea și ultimele livrări necesare pot pune bețe în roate. Deci DOAR DACĂ se aliniază toate planetele la sfârșit de an vom avea 93,5 kilometri noi de autostradă și drum expres pe care putem circula, plus 10 kilometri de autostradă muzeu pe A0 Nord 2 fiindcă iresponsabilii CNAIR nu au făcut descărcarea provizorie promisă de peste un an”, arată API.