Contractul pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani-Brăila, blocat de o contestație / Ofertele urmau să fie deschise luni, 18 noiembrie

drum expres focsani braila CNIR Sursa foto: CNIR/ Sorin Grindeanu/ Facebook

Vineri, 15 noiembrie 2024, un constructor a depus o contestație prin care solicită și suspendarea procedurii de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani-Brăila, termenul -limită pentru deschiderea ofertelor la acest contract fiind luni, 18 noiembrie 2024 (termen extins deja cu 21 de zile), anunță Compania Națională de Investiții Rutiere.

În contestația antreprenorului se susține că s-a introdus din oficiu, în mod explicit, textul Regulamentului UE 2020/852 (Regulament privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile) și că nu s-a răspuns la o solicitare de clarificare înaintată chiar astăzi, 15 noiembrie 2024 de către același antreprenor.

Constestația a fost depusă ca să tragă de timp, să nu fie deschise luni ofertele, consideră CNIR, care precizează că orice antreprenor are dreptul să depună contestație, dar dacă pierde, își asumă că le va executată cauțiunea. CNIR mai spune că deschiderea ofertelor la termenul de luni, 18 noiembrie, depinde de soluția pe care o va da CNSC.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Compania Națională de Investiții Rutiere precizează că, în cadrul licitațiilor, a introdus elemente inovative și criterii de sustenabilitate și protecție a mediului.

CNIR a publicat pe pagina sa de Facebook solicitarea de clarificare nr. 24 și răspunsul la aceasta, precum și captura din Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) a solicitării de clarificare transmisă vineri, chiar în ziua depunerii contestației :

Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, pe 17 septembrie 2024, spre publicare în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice contractul pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani-Brăila.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor era 28 octombrie 2024, dar a fost apoi prelungit.

Câștigătorul contractului va avea la dispoziție maximum 42 de luni (6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție) și 5,3 miliarde de lei (fără TVA) pentru construcția Drumului Expres Focșani-Brăila.

Noul drum expres va asigura legătura între Autostrada Moldovei (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila și Drumul Expres Brăila-Galați (DEx6).

Pe traseu vor fi construite inclusiv 57 poduri și pasaje, două parcări de scurtă durată, două Spații de servicii, un Centru de Întreține și Coordonare, un Centru de Monitorizare și Informare.

Prima licitație a CNIR

De asemenea, Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat că a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), licitația pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani-Brăila.

,,Este prima licitație a CNIR, iar în documentație am inclus criterii de evaluare noi, respectând angajamentele naționale față de obiectivele de dezvoltare socială, politicile de mediu privind schimbările climatice și inovare. Astfel, oferta financiară are o pondere de 40 %, iar în oferta tehnică (60 %) am inclus următorii factori de evaluare cu ponderile aferente :

-6% pentru creșterea incluziunii sociale (angajarea forței de muncă de pe plan local/șomeri/persoane cu dizabilități)

-5% Emisii CO 2/Schimbări climatice : materiale sustenabile pentru construcții

-5 % Emisii CO 2/Schimbări climatice : pentru utilaje sustenabile (hibrid/electrice)

-6 % pentru utilizarea Building Information Modelling (BIM).

Chiar dacă am decis licitarea într-un singur lot, viitorul antreprenor va putea deschide circulația pe segmente de drum funcționale independent”, a precizat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.

Ministerul Transporturilor a aprobat pe 23 mai 2024 indicatorii investiției de aproximativ un miliard de euro. Pentru acest Drum Expres, CNAIR are semnat cu Acciona (Spania) contract pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectare (PT), dar a decis să extragă proiectarea și să o includă în viitorul contract de execuție după cum Economedia a explicat aici.

Traseul Drumului Expres Focșani – Brăila are o lungime de 73,524 km și se împarte în 3 loturi distincte, respectiv:

Lotul 1 (km 0+000 – km 28+200), L1 = 28,200 km.

– început: Nodul Rutier Focșani la autostrada A7 (zona km 0+000)

– final: Nod rutier Măicănești (DN23) (zona km 26+060)

Lotul 2 (km 28+200 – km 65+800), L2 = 37,600 km

– început: încărcare/descărcare temporară din/în DJ204B, DN23B prin intermediul unei intersecții giratorii (zona km 27+440). Lungimea drumului temporar L=760m.

– final: încărcare/descărcare temporară din/în DJ255A prin intermediul unei intersecții giratorii (zona km 65+440). Lungimea drumului temporar L=700m.

Lotul 3 (km 65+800 – km 73+524), L3 = 7,724 km

– început: Nodul Rutier Siliștea la DJ221C (zona km 68+260)

– final: Nod rutier Brăila la DX Buzău-Brăila (zona km 73+524)

Prin prevederea divizării pe Loturi au fost introduse lucrări de conexiune rutieră temporară la DJ204B în zona km 27+440, respectiv DJ255A în zona km 64+440, racordarea la infrastructura rutieră existentă efectuându-se, dacă va fi cazul, prin intermediul a câte un sens giratoriu.Prin comparație cu infrastructura rutieră existentă coridorul Drumului Expres are o dezvoltare în partea de sud a traseului drumului național DN23”, arată nota de Fundamentare.

Drumul Expres Focșani – Brăila va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești – Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța. În punctajul pentru licitație, CNIR a inclus criterii sociale (angajarea forței de muncă din plan local) și pentru protecția mediului. Sursa de finanțare este asigurată din Fonduri Europene, Programul Transport 2021-2027.

Sectorul Focșani – Brăila face parte din proiectul denumit generic „Milcovia Expres”, inclus în MasterPlanul General de Transport al României pentru legătura Focșani – Galați – Giurgiulești, asigurând baza necesară cererii de transport în creștere și un grad ridicat de siguranță a traficului rutier.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. In Romania lucrarile pentru realizarea oricarui ciot de autostrada in 2024 stau cam asa:
    – 3 ani studiul de fezabilitate,
    – 2 proiectul tehnic,
    – 3 ani pentru licitatie, contestație, contestatie la licitatie,
    – 3 ani realizarea oricarui ciot de autostrada.
    Ce rezultă
    In medie 10 – 11 ani pentru realizarea unui ciot de autostrada sau Drum exores!
    Daca nu sunteti siguri pe ce am scris rog sa vedeti la DEx Focsani-Braila ca sunt 4 ani la fezabillitate, vor urma 3 ani cu licitatia si probabil 4 ani cu constructia efectivă!
    Nici 60 km!
    Sau
    D. Ex Buzau-Braila sau D Ex. Braila- Tulcea-Constanta care zac de 4 ani in Fezabilitate si peste 4 ani in prag de alegeri se va scoate din sertar acest proiect!
    Așadar incompetența ministerului respectiv CNAIR e dovedita:
    Nu pot face autostrazi!😡😡😡

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.