Craig Wright, care pretinde că este Satoshi Nakamoto, creatorul bitcoin, a câștigat un proces care ar putea avea ca miză peste 50 de miliarde de dolari

Craig Wright captura youtube

Identificat în decembrie 2015 de către Wired, care ulterior a retras articolul afirmând că ar fi vorba de o farsă, programatorul australian Craig Wright a câștigat la începutul acestei săptămâni un proces civil în Florida, în care familia unui prieten decedat între timp reclama jumătate dintr-un portofel virtual de 1,1 milioane de bitcoin, în valoare de circa 56 de miliarde de dolari, la cursul actual.

Craig Wright pretinde încă din 2016 că este misteriosul creator al bitcoinului cunoscut sub pseudonimul Satoshi Nakamoto, potrivit publicației BFM TV.

În octombrie 2008, la momentul de vârf al crizei financiare, o persoană sau un grup de persoane care a folosit pseudonimul “Satoshi Nakamoto” a publicat un document (“white paper”) care definește cadrul unei monede digitale, bitcoin, eliberat de orice autoritate legală. Minarea acestei criptomonede, care implică computere ce rezolvă ecuații matematice, a început câteva luni mai târziu. De atunci, fanii, dar și autoritățile, încearcă să descopere identitatea persoanei – sau persoanelor – care se află în spatele acestui pseudonim.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Două anchete paralele publicate de Wired și Gizmodo erau deja pe pista lui Craig Wright în decembrie 2015, înainte ca prima să-și retragă articolul, pentru a privilegia o farsă foarte bine elaborată.

Acuzat că a furat bitcoinii unui asociat

Câteva luni mai târziu, Craig Wright afirmă public că este creatorul bitcoin și transmite presei o serie de probe. Într-o discuție cu ziariști de la BBC, The Economist și GQ, Craig Wright a semnat digital mesaje cu ajutorul cheilor cryptografice create în primele zile de dezvoltare ale bitcoin, inextricabil legate de blocurile de bitcoins despre care se știe că au fost minate de Satoshi Nakamoto. “Sunt blocuri utilizate pentru a trimite 10 bitcoins lui Hal Finney în ianuarie en janvier [2009] în cursul primei tranzacții în bitcoins”, declara atunci Craig Wright. Dezvoltator și criptograf de renume, Hal Finney era unul dintre inginerii care a contribuit la transformarea ideilor sale în protocolul bitcoin, a susținut australianul.

Probele avansate de Craig Wright au convins unii membrii eminenți ai comunității bitcoin, dar numeroși alții au cerut mai mult. Din cauza arhitecturii rețelei blockchain, toate tranzacțiile sunt publice. Astfel încât unele voci i-au cerut lui Craig Wright să dovedească că este într-adevăr Satoshi Nakamoto prin transferarea unei părți a celor 1,1 milioane de bitcoini prezenți în “wallet” (portofelul electronic) în discuție, și care au rămas intacți din momentul în care au fost minați de creatorul cryptomonedei în primele zile. O cerere care nu a fost îndeplinită până în prezent.

În ciuda acestor fapte, juriul unui tribunal federal din Miami i-a dat dreptate programatorului australian și a respins luni șase dintre cele șapte plângeri depuse împotriva lui de familia fostului său asociat David Kleiman, în prezent decedat, și care îl acuza pe Craig Wright că a furat partea acestuia, respectiv 550.000 de bitcoins. Avocații lui Craig Wright au declarat în mai multe rânduri că cei doi bărbați erau prieteni și au colaborat la mai multe proiecte, dar parteneriatul lor nu a avut nicio legătură cu crearea sau începutul exploatării bitcoin – ceea ce contrazice afirmațiile făcute de Craig Wright în 2019, când declara pentru Finder că inventarea bitcoin a fost un efort de grup, că a condus cu siguranță proiectul dar Dave Kleiman și Hal Finney erau și ei implicați.

În cursul acestui proces foarte tehnic și care a durat trei săptămâni, Craig Wright și alți experți în cryptomonede au declarat sub jurământ că australianul este proprietarul bitcoinilor în discuție. Concluzia – Craig Wright nu și-a înșelat asociatul, dar jurații au dispus plata unor drepturi de proprietate intelectuală în valoare de 100 de milioane de dolari către W&K Information Defense Research, o companie deținută de cei doi foști parteneri.

În top 25 al averilor mondiale

“Juriul a concluzionat evident că eu sunt Satoshi Nakamoto, nu ar fi existat această sentință altfel (…) Nu am fost niciodată atât de ușurat” a declarat Craig Wright la capătul procesului.

Aflat acum în posesia unei averi virtuale de 54 de miliarde de dolari, australianul ar intra direct în top 25 al celor mai bogate persoane din lume, dacă deține într-adevăr portofelul virtual. Wright a declarat că va dona o mare parte din averea sa către opere de caritate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: