Primul apel de propuneri de proiecte în cadrul Programului de Cooperare Transnațională „Regiunea Dunării” 2021-2027 a fost anunțat, transmite centrul de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice de la Sofia. Programul are două etape – depunerea cererilor de interes, în care se subliniază logica de intervenție a propunerii și importanța strategică pentru program și un formular complet de candidatură de la candidații aprobați în prima etapă, scrie 24Chasa, potrivit Rador.
Prima etapă de candidare este deschisă până pe 17 noiembrie 2022. Acesta nu necesită prezentarea de documente suplimentare. Apelul este deschis pentru propuneri de proiecte în cadrul următoarelor priorități de program: „O regiune dunăreană mai competitivă și mai inovatoare”, „O regiune dunăreană mai ecologică, cu emisii reduse de carbon”, „O regiune dunăreană mai socială” și „O administrare mai bună prin cooperare”: Obiectivul specific 4.2 „Creșterea capacității instituționale de management teritorial și macro-regional”.
A doua etapă a apelului de candidaturi este de așteptat să se deschidă în primăvara lui 2023. Parteneri în proiecte pot fi autorități locale, regionale sau naționale, organizații academice, organizații neguvernamentale, asociații de afaceri, întreprinderi etc., înregistrate oficial pe teritoriul programului. Fiecare proiect trebuie să includă cel puțin trei parteneri din trei țări diferite, iar cel puțin unul trebuie să fie dintr-un stat membru UE, precizează Ministerul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice. Teritoriul programului include 14 țări, dintre care 9 sunt din UE – Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Germania (Baden-Württemberg și Bavaria), Ungaria, România, Slovacia și Slovenia, 3 țări în curs de aderare – Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Serbia, precum și 2 țări vecine – Moldova și Ucraina.
Valoarea totală a finanțării este de aproximativ 91,7 milioane de euro. Cofinanțarea de la UE în cadrul activităților proiectului Regiunea Dunării 2021-2027 este de 80%. Ministerul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice asigură cofinanțare națională din bugetul republican fiecărui partener bulgar în valoare de 15% din bugetul său în proiectul aprobat. Partea rămasă (5%) din cofinanțarea națională va fi asigurată ca și contribuție proprie a partenerilor. Solicitanții au posibilitatea de a se consulta individual cu Secretariatul Comun al programului despre ideile lor de proiecte elaborate înainte și în timpul apelului deschis de propuneri.