„Căutăm coleg sau colegă pentru funcția de Coordonator Digitalizare Procese” – e un anunț de loc de muncă într-o fabrică, în 2022. Pe termen mediu și lung, candidatul – angajat va trebui să conducă o echipa de digitalizare internă la Cemacon.
Producătorul de blocuri ceramice, companie cu capital românesc, plănuiește construirea unei noi fabrici în acest an, iar în 2021 a pus în funcțiune o centrală de cogenerare. Dar pe lista de investiții mai apare o direcție susținută: digitalizarea. Compania a început în urmă cu câțiva ani să caute și să implementeze soluții tehnologice și a reușit chiar să atragă bani europeni pentru proiecte în această zonă. Monitorizarea întreruperilor în procesul de producție și urmărirea consumurilor energetice se numără printre primele exemple de beneficii aduse de tehnologie.
Compania mizează pe digitalizare pentru creșterea afacerilor și și-a creat chiar un „task-force” de digitalizare, care lucrează la mai multe proiecte, în valoare de aproximativ 200.000 euro, spun reprezentanții grupului.
Bogdan Cojocaru, director financiar al companiei, și Gabriel Chirvase, manager Resurse Umane, au detaliat pentru Economedia care sunt planurile pe această linie, cât a investit compania până acum, care sunt beneficiile, dar și perspectivele pentru piața muncii.
Rep.: Când au început investițiile Cemacon înspre digitalizare/ tehnologizare și care au fost cele mai importante proiecte de până acum în aceste direcții?
Bogdan Cojocaru: Digitalizarea este un proces continuu, care presupune muncă de echipă și decizii strategice din partea top managementului. Pentru a porni în această direcție, întreaga companie a trebuit să înțeleagă și să accepte procesul. Nu este un drum ușor de parcurs, însă, cu o abordare metodică, ne vom atinge obiectivele propuse. Noi am început să analizăm ce ar presupune digitalizarea în urmă cu trei ani, timp în care am făcut studii de caz, am discutat cu diverși furnizori, am înțeles tehnologiile existente pe piață – fie că vorbim de aplicații RPA, aplicații de tip BMP sau DMS.
Primul pas a fost integrarea modului de lucru colaborativ prin intermediul platformei Office 365 – a fost cel mai simplu proiect de implementat și cu beneficii imediate în ceea ce privește eficiența colegilor. De asemenea, am implementat un sistem de Business Intelligence pentru manageri, iar în anul 2021, prin intermediul a două proiecte cu finanțare nerambursabilă, am demarat un program de monitorizare a întreruperilor în procesul de producție și un sistem de monitorizare a consumurilor energetice.
Rep: Care au fost efectele financiare ale acestor investiții?
Bogdan Cojocaru: Efectele sunt evidente pe zona de productivitate a angajaților și facilitarea deciziilor de business. Folosim la maxim capabilitățile oferite de suita Office 365, inclusiv pe zona de întâlniri de la distanță, prin patforma Teams. Dacă, în trecut, discuțiile presupuneau deplasări ale colegilor, timp pierdut pe drum și alte dezavantaje, astăzi am eficientizat aceste activități.
Prin programele implementate în zona de producție, ne așteptăm la o tranziție a modului de lucru, din reactiv în proactiv, ceea ce aduce beneficii consistente pe zona de mentenanță, opriri de producție, stocuri optime de piese de schimb, îmbunătățirea consumurilor energetice. Estimăm, pentru început, un impact anual de 20.000 – 30.000 de euro. Însă aceasta este doar prima etapă, deoarece acum avem o imagine de ansamblu asupra proceselor, avem date longitudinale, avem date în timp real și putem construi previziuni cu o acuratețe mai bună. De exemplu, putem analiza principalele cauze ale opririlor din producție, astfel încât, pe viitor, să evităm întreruperile neprogramate și să mărim productivitatea și, implicit, rezultatele afacerii.
Rep.: În planurile pentru acest an, compania anunța “reconfigurarea digitală a unor procese interne și externe”. Ce înseamnă, concret, acest lucru și care e valoarea investițiilor?
Bogdan Cojocaru: Am investit mult timp în cercetare, iar astăzi avem creat la nivelul companiei un “task-force” de digitalizare, care lucrează concertat la mai multe proiecte, valoarea totală a lor este estimată undeva la 200.000 euro.
Avem în lucru un program pilot pentru automatizarea înregistrării facturilor din zona logistică, prin intermediul roboților RPA – conform prognozelor, investiția se va recupera undeva în 1,5 ani și va da posibilitatea colegilor să scape de sarcinile repetitive, astfel încât să se poată concentra pe aspecte ce țin de performanță și calitate în business.
Iar în cadrul proiectului ”Evoluția CEMACON în era digitală” vom implementa trei platforme distincte, cu beneficii pe fiecare zonă de activitate: O platformă B2B, prin care dorim să eficientizăm relația cu clienții în ceea ce privește comunicarea, managementul documentelor și transparența; o platformă de tip B2C, principalii beneficiari fiind angajații Cemacon și o platformă DMS (Document Management Sistem) integrată cu o platformă BPM (Business Process Management), prin care dorim să eliminăm cât mai mult din procesele bazate pe hârtie și să le aducem în digital.
Rep: Care e contribuția financiară a companiei în acest proiect (Evoluția Cemacon în era digitală), acum în derulare, și de ce ați considerat necesară demararea unei astfel de inițiative?
Bogdan Cojocaru: Este un proiect cofinanțat cu fonduri europene, dar contribuția companiei reprezintă cea mai mare parte din resursele alocate, atât în mod direct – fiind o investiție de aproximativ 140.000 de euro, cât și în mod indirect, prin intermediul specialiștilor și al consultanților implicați în acest proiect.
Rep.: Care preconizați că vor fi efectele pe piața muncii o dată cu evoluția tehnologiei și digitalizării? Se schimbă tipul de locuri de muncă disponibile, e nevoie de angajați cu alt tip de calificări, dispar job-uri, apar altele noi?
Gabriel Chirvase: Există dezbateri intense pe acest subiect. Aș înlocui „vor” cu “sunt”, pentru că această evoluție a fost declanșată de ceva vreme, iar în ultimii ani asistăm mai degrabă la o accelerare a schimbărilor. Fără pretenția de a fi un futurolog, apreciez că vor fi evoluții pozitive, în sensul îmbunătățirii semnificative a timpului de răspuns al organizațiilor în relația cu clienții lor, optimizări de costuri, scalabilitatea operațiunilor, posibilitatea de a oferi servicii (în funcție de industrie) rapid și în geografii mai extinse, dezvoltarea de noi industrii și ramuri economice. În egală măsură, e bine să fim realiști și să admitem că orice schimbare vine cu o serie de costuri: unele meserii vor dispărea, unii dintre semenii noștri își vor pierde locurile de muncă pentru că nu va mai fi nevoie de contribuția lor sau pentru că resursele lor de expertiză nu vor mai fi solicitate. Sau poate vom asista la o oboseală a schimbărilor continue într-un climat și așa încărcat de anxietate și incertitudini. Modul în care organizațiile și decidenții politici vor conștientiza ambele talere ale balanței și vor acționa – proactiv sau impulsiv – va fi determinant pentru impactul direct și pe termen scurt al acestor efecte”.
Rep.: Câți angajați are compania în acest moment și care sunt planurile pentru final de an în ceea ce privește personalul?
Gabriel Chirvase: Discutăm în prezent de peste 270 de colegi și în ultimii 4 ani am crescut constant, an de an, pe măsură ce volumul de afaceri și complexitatea lor au crescut. Transformăm platforma de la Recea, din Sălaj, într-un hub industrial: avem deja două capacități de producție și o construim pe a treia, în acest demers continuu de a ne diversifica portofoliul de produse. Tradițional, CEMACON este cunoscut ca un producător de „cărămidă”. Nouă ne place să spunem despre noi că lucrăm cu lutul, modelându-l în diverse forme și functionalități, pentru a acoperi o paletă cât mai largă din nevoile clienților noștri.
Rep: Care sunt, în continuare, planurile pe acest segment? Mai considerați necesare alte proiecte pentru digitalizare/ tehnologizare în viitorul apropiat?
Gabriel Chirvase: Văd acest proces al digitalizării ca pe unul natural, de schimbare continuă. Azi automatizăm o parte dintr-un proces, creăm conexiuni digitale cu partenerii noștri, înlocuind practici rodate în timp, mâine vom descoperi nevoia de a reconfigura ce am făcut azi și cine știe ce oportunități sau idei noi vor apărea mai departe. E o călătorie pentru care nu am primit o hartă, ci în care construim continuu traseul
În aceeași serie dezvoltată de Economedia, Economia Digitală, mai puteți citi despre digitalizare în piața construcțiilor și producție, cu:
Arh Șerban Țigănaș, co-fondator al biroului Dico și Țigănaș și decan al Facultății de Arhitectură de la Cluj:
Andrei Constantinescu, proprietar BD Lemntech, jucător în piața producției publicitare și a amenajărilor: