Doi străini care s-au dat drept curieri ai BNR au înşelat un cetăţean din sectorul 5 al Capitalei / Cetățenii străini au fost arestaţi preventiv

arestare, catuse, inchisoare, politie, Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Doi străini care s-au dat drept curieri ai Băncii Naţionale a României au înşelat, în două rânduri, un cetăţean din sectorul 5 al Capitalei, indus în eroare de un presupus poliţist din Bucureşti şi de un fals expert în securitate că persoane necunoscute ar fi făcut credite la două bănci comerciale în numele său. Presupuşii infractori au fost prinşi după ce unul dintre ei l-a luat la bătaie pe bărbatul înşelat, la a doua întrevedere, când acesta i-a spus că nu are toţi banii. Cei doi străini au fost arestaţi preventiv pentru înşelăciune în formă continuată, uz de fals, lovire sau alte violenţe, transmite News.ro.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a informat, luni, că la data de 5 aprilie 2025, procurorul de caz din cadrul unităţii de Parchet a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 5 cu propunere de arestare preventivă faţă de doi inculpaţi, cetăţeni străini, pentru 30 de zile, propunere admisă de către judecător.

Faţă de aceştia, în cursul aceleiaşi zile, procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru înşelăciune în formă continuată, complicitate la înşelăciune în formă continuată, uz de fals şi lovire sau alte violenţe.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, în 3 aprilie 2025, în jurul orei 22:10, în timp ce se afla în parcarea unui restaurant din Sectorul 5, Bucureşti, folosindu-se de falsa calitate de curier în cadrul Băncii Naţionale a României, inculpatul P.T. a primit de la un bărbat suma de 23.800 lei, după ce acesta din urmă a fost indus în eroare de o persoană necunoscută, presupus angajat al unei secţii de poliţie din Bucureşti, şi de o altă persoană necunoscută ce a folosit numele mincinos de Vrabie Iulia şi falsa calitate de specialist în securitate în cadrul Băncii Naţionale a României, sub pretextul fals că la Banca Comercială Română o altă persoană ar fi solicitat în numele persoanei vătămate acordarea unui credit în urma unor posibile scurgeri de informaţii, persoana vătămată fiind astfel determinată să predea în numerar inculpatului suma menţionată mai sus, urmând a primi de la BNR un card din care să rezulte această operaţiune, fapt neadevărat.

În ziua următoare, în jurul orei 15:15, în timp ce se afla în dreptul unui parc din Sectorul 6, Bucureşti, inculpatul H.N., folosind falsa calitate de curier la BNR şi fiind ajutat şi de inculpatul P.T., aflat în apropiere şi care supraveghea zona, s-a întâlnit cu aceeaşi persoană vătămată, de la care urma să mai primească 14.000 lei, în urma încercării de inducere în eroare a acesteia de către o persoană necunoscută ce a folosit numele mincinos de Vrabie Iulia şi falsa calitate de specialist de securitate în cadrul Băncii Naţionale a României, folosindu-se de pretextul mincinos că la Raiffeisen Bank o persoană necunoscută ar fi solicitat în numele său acordarea unui credit.

În acelaşi context, în vederea inducerii în eroare a persoanei vătămate, inculpatul H.N. i-a predat două înscrisuri falsificate având antetul şi sigla Băncii Naţionale a României şi atestând în mod neadevărat o cesiune a sumei respective de 14.000 lei în favoarea B.N.R., iar în continuare, observând că persoana vătămată nu avea asupra sa suma de bani stabilită, a lovit-o în mod repetat cu pumnii în zona feţei, producându-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, moment în care inculpaţii au fost prinşi în flagrant de către poliţişti.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.