DP World, compania portuară și de logistică controlată de familia regală din Emiratele Arabe Unite, a inaugurat un terminal intermodal în județul Alba. Investiția de 21 milioane de euro va conecta mai ușor centrul țării de principalele porturi

Rashid Abdulla, CEO și Director General DP World Europa / Sursa foto: Economedia/Alba24 Rashid Abdulla, CEO și Director General DP World Europa / Sursa foto: Economedia/Alba24

Dubai Ports (DP) World România, companie de logistică și unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume, controlat de familia regală din Emiratele Arabe Unite, a inaugurat vineri, în prezența lui Rashid Abdulla, CEO DP World EU, un terminal intermodal la Miraslău, aproape de Aiud (județul Alba).

Este vorba despre un centru logistic și comercial major, care se întinde pe 8 hectare, situat lângă autostrada A 10, cu conexiune la infrastructura de cale ferată electrificată.

Terminalul este aproape de Alba Iulia, Cluj-Napoca (acces la aeroportul „Avram Iancu”), Târgu Mureș, Sibiu, Deva (și acces spre Ungaria pe ruta Timișoara și Arad, fiind la 210 kilometri distanță de graniță), toate aceste orașe fiind legate între ele de autostradă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

De fapt, chiar asta și vizează: afacerile dintr-un areal de 50-70 de kilometri în jur. Aceasta înseamnă că cele mai importante companii din zonă vor putea încărca marfa și o vor putea trimite mai departe cu ajutorul noului hub logistic.

Investiția, în valoare de 21 de milioane de euro, potrivit companiei, este extrem de importantă pentru toată zona Transilvaniei.

Reprezentanții companiei spun că terminalul va oferi producătorilor și distribuitorilor din regiune o integrare a facilităților de transport intermodal cu servicii suplimentare, precum spații de depozitare (inclusiv magazie cu temperatura controlată), facilități de încărcare și descărcare a containerelor și semiremorcilor de pe vagoane, spații de birouri, parcări pentru TIR-uri.

„Ne-a interesat foarte mult că zona crește, sunt foarte multe investiții care au nevoie de servicii de transport, de logistică, la standarde internaționale. Investitorii care vin și investesc nu doar în județul Alba, dar și în județele din Ardeal, caută servicii la clasă mondială. Noi suntem capabili să oferim aceste servicii. Ne dorim să ajutăm mediul de afaceri să crească de la un an la altul. Sperăm ca la anul pe vremea aceasta să vedem un terminal plin”, a spus Cosmin Cârstea, CEO DP World România.

Terminalul va conecta mult mai ușor zona centrală a țării atât cu Portul Constanța dar și cu principalele porturi ale Mării Adriatice și Mării Nordului și de acolo cu clienți din jurul lumii.

Rashid Abdulla, CEO DP World EU a spus, la rândul său, că România este una dintre țările cele mai bune pentru business.

„Este una dintre cele mai bune țări cu care am făcut afaceri. Este prima țară în care am investit în afara Dubaiului, deci prima țară în care am investit în Europa… Ultimii noștrii 20 de ani au fost incredibili, am crescut și PIB-ul acestei țări a crescut și suntem foarte mulțumiți până acum”, a spus Rashid Abdulla, întrebat cum ar descrie relația cu autoritățile române.

Terminalul intermodal DP World din Alba: Beneficiile principale pentru transportatori

Toți producătorii și distribuitorii de mărfuri din Ardeal vor putea livra produse oriunde în jurul lumii, mult mai ușor, rapid și la un preț mai avantajos decât o făceau până acum, spun reprezentanții companiei.

Transportul containerizat contribuie de asemenea și la reducerea șanselor de furt, accidente sau stricăciuni.

De asemenea, teoretic, investiția va oferi predictibilitate crescută a datelor de livrare, trasabilitatea containerelor, eliminarea întârzierilor cu traficul și procedurile vamale, calendare fixe de transport, standarde ridicate de calitate, planificare și suport pentru transporturi de dimensiuni mari.

Iniţial, terminalul va fi deservit de 30 de angajaţi. În primii 3 ani, vor putea fi operate 6 trenuri săptămânal, terminalul având o capacitate de 50.000 de containere pe an, cu o capacitate de stocare de 3.000 de containere.

Săptămâna aceasta, DP World a inaugurat de asemenea două noi terminale în Portul Constanța. Constanța, cel mai mare port de containere de la Marea Neagră, găzduiește acum două noi facilități în urma unei investiții de 65 milioane de euro: un terminal cargo de 5 hectare pentru mărfuri grele, voluminoase și complexe și un nou terminal „roll-on, roll-off” (RO-RO) care va gestiona până la 80.000 de vehicule pe an în perioadele de vârf. Încă 50 de milioane de euro vor fi investite într-o nouă platformă multi-transport în Constanța, care se va deschide în 2025.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: