Foto: MISHA JAPARIDZE / POOL / AFP
Economia de război a Rusiei devine pe zi ce trece tot mai fragilă. Craig Kennedy, analist al Rusiei și fost bancher, evidențiază în Financial Times creșterea uriașă a datoriilor companiilor rusești: aceasta a crescut cu 71% din anul 2022 și depășește noile împrumuturi ale gospodăriilor și ale guvernului.
Cel mai important lucru pe care președintele rus Vladimir Putin încearcă să îl transmită „prietenilor” occidentali ai Ucrainei este că are timpul de partea sa, astfel încât singura modalitate de a pune capăt războiului este prin îndeplinirea dorințelor sale.
Aparenta rezistență a economiei Rusiei și scepticismul manifestat de anumiți actori că sancțiunile occidentale nu ar avea efect efect reprezintă însă tocmai o parte centrală a războiului informațional al Rusiei.
Realitatea este că bazele financiare ale economiei de război a Rusiei arată din ce în ce mai mult ca un „castel de cărți de joc”. Atât de mult încât membri de rang înalt ai elitei conducătoare își exprimă public îngrijorarea.
Printre aceștia se numără Serghei Chemezov, director executiv Rostec, gigant de stat din domeniul apărării, care a avertizat că scumpirea creditelor îi distruge afacerea de export de arme.
La fel susține Elvira Nabiullina, șefa băncii centrale.
Cei doi cunosc economia rusească mai bine decât mulți oameni din Occident, care s-au lăsat păcăliți de cifrele care indică pentru Rusia o creștere constantă, un șomaj scăzut și salarii în creștere. Dar orice economie aflată pe o bază de mobilizare completă pentru război poate produce astfel de rezultate: acesta este principiul de bază. Adevăratul test este modul în care resursele deja utilizate, mai degrabă decât cele inactive, sunt transferate de la utilizările lor anterioare către nevoile războiului.
Cele trei metode
Un stat dispune de trei metode pentru a realiza acest lucru: împrumutul, inflația și exproprierea. Acesta trebuie să aleagă combinația cea mai eficientă și mai puțin dureroasă. Încrederea lui Putin, atât față de Occident, cât și față de propriul său public, a fost că poate finanța acest război fără instabilitate financiară sau sacrificii materiale semnificative. Dar aceasta este o iluzie. Dacă frustrările lui Chemezov și ale lui Nabiullina ies la iveală în public, înseamnă că iluzia se clatină.
Acest tip de împrumut este în realitate o creație a statului. Putin a pus stăpânire pe sistemul bancar rus, băncile având obligația de a acorda împrumuturi companiilor desemnate de guvern în condiții preferențiale alese. Rezultatul a fost o avalanșă de credite sub dobânzile pieței pentru actorii economici favorizați.
În esență, Rusia este angajată în tipărirea masivă de bani, externalizată astfel încât să nu apară în bilanțul public. Kennedy estimează totalul la aproximativ 20% din producția națională a Rusiei în anul 2023, comparabil cu alocările bugetare cumulate pentru un război la scară largă.
Din acțiunile Kremlinului reiese că acesta consideră două lucruri inadmisibile: finanțele publice extrem de slabe și o inflație tot mai mare.
Banca centrală forțată să majoreze ratele dobânzilor
Guvernul evită un deficit bugetar semnificativ, în ciuda creșterii cheltuielilor legate de război. Banca centrală rămâne liberă să majoreze ratele dobânzilor, aflate în prezent la 21%. Nu suficient pentru a reduce inflația generată de creditele subvenționate de stat, dar suficient pentru a menține creșterea prețurilor în limite.
Rezultatul este că problemele lui Chemezov și ale lui Nabiullina nu sunt o eroare care poate fi remediată, ci sunt inerente alegerii lui Putin de a flata finanțele publice și de a menține un nivel (ridicat) al inflației. Altceva trebuie să cedeze, iar acel altceva include întreprinderile care nu pot funcționa profitabil atunci când costurile împrumuturilor depășesc 20%.
Sistemul de creditare privatizat al lui Putin, între timp, generează o criză a creditului pe măsură ce împrumuturile devin neperformante. Statul ar putea salva băncile – dacă acestea nu se prăbușesc mai întâi.
Având în vedere experiența rușilor cu depozitele brusc lipsite de valoare, teama de o repetare a acestei situații ar putea declanșa cu ușurință situații de criză. Acest lucru ar distruge legitimitatea nu doar a băncilor, ci și a guvernului.
Pe scurt, Putin nu are timpul să se ocupe și de acest lucru având în vedere că stă pe o bombă financiară cu ceas pe care și-a creat-o singur. Cheia pentru „prietenii” Ucrainei este să îi refuze singurul lucru care ar putea să o dezamorseze: un acces mai mare la fondurile externe.
Occidentul a blocat accesul Moscovei la rezerve în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari, a pus bețe în roate comerțului cu petrol și a afectat capacitatea acesteia de a importa o serie de bunuri. Împreună, toate acestea împiedică Rusia să își cheltuiască toate veniturile externe pentru a reduce constrângerile de resurse pe plan intern. Intensificarea sancțiunilor și, în cele din urmă, transferul rezervelor către Ucraina ca plată în avans pentru despăgubiri ar intensifica aceste constrângeri.
Obsesia lui Putin este prăbușirea bruscă a puterii. Acesta, după cum probabil își dă seama, este riscul pe care economia sa de război l-a creat. Obiectivul său în orice demers diplomatic va fi acela de a-l face să dispară, prin creșterea accesului la resurse externe prin reducerea sancțiunilor. Occidentul trebuie să-l convingă că acest lucru nu se va întâmpla. Aceasta este singurul lucru care îl va forța pe Putin să aleagă între asaltul său asupra Ucrainei și menținerea puterii acasă.
