Elon Musk a prezentat un prototip al robotului său umanoid ”Optimus”. Primele comenzi vor fi preluate peste trei ani și spune că va produce milioane de exemplare

elon musk twitter optimus

Șeful companiei Tesla, Elon Musk, a prezentat un prototip al robotului său umanoid ”Optimus”, prezicând că producătorul de vehicule electrice va putea fabrica milioane de exemplare şi că le va vinde cu mai puţin de 20.000 de dolari, respectiv mai puţin de o treime din preţul unui automobil Model Y, transmite Reuters.

Musk a spus că se aşteaptă ca Tesla să fie gata să preia comenzile pentru robot în trei până la cinci ani.

Dezvăluirea, aşteptată cu nerăbdare, a prototipurilor de roboţi la biroul Tesla din Palo Alto, California, a făcut, de asemenea, parte din ceea ce Musk a descris ca un efort pentru ca Tesla să fie văzută ca lider în domenii precum inteligenţa artificială, nu doar o companie care produce ”maşini cool”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Un robot de testare experimental despre care Tesla a spus că a fost dezvoltat în februarie, a ieşit să facă cu mâna mulţimii,  iar Tesla a arătat un videoclip în care face sarcini simple, cum ar fi udarea plantelor, transportul cutiilor şi ridicarea barelor metalice la un centru de producţie al companiei din California.

Dar un robot mai simplu, despre care Musk a spus că este mai aproape de ceea ce speră să pună în producţie, a trebuit să fie lansat pe o platformă şi a făcut cu mîna pentru public.

Musk l-a numit Optimus şi a spus că va putea merge în câteva săptămâni.

”Încă mai este mult de lucru pentru a perfecţiona Optimus şi a dovedi acest lucru”, a spus Musk, adăugând mai târziu: ”Cred că Optimus va fi incredibil în cinci sau 10 ani, uimitor”.

El a spus că roboţilor umanoizi existenţi ”le lipseşte un creier” – şi capacitatea de a rezolva singuri problemele. Prin contrast, a spus el, Optimus ar fi ”un robot extrem de capabil”, pe care Tesla ar urma să-l producă în milioane de exemplare.

Alţi producători de automobile, inclusiv Toyota Motor şi Honda Motor, au dezvoltat prototipuri de roboţi umanoizi capabili să facă lucruri complicate, cum ar fi împuşcarea unei mingi de baschet, iar roboţii de producţie de la ABB şi alţii sunt pilonul de bază al producţiei auto.

Dar Tesla este singura care a promovat oportunitatea pieţei pentru un robot de masă care ar putea fi folosit şi în activităţile din fabrică.

Următoarea generaţie de robot Tesla va folosi componente proiectate de Tesla, inclusiv un pachet de baterii de 2,3 kWh transportat în tors, un sistem de cip şi dispozitive de acţionare pentru a-şi conduce membrele. Robotul este proiectat să cântărească 73 kg.

Musk a spus că lansarea în masă a roboţilor are potenţialul de ”a transforma civilizaţia” şi de a crea ”un viitor al abundenţei, un viitor fără sărăcie”.

Reacții mixte

Multe reacţii pe Twitter au fost pozitive, concentrându-se pe viteza efortului de dezvoltare al Tesla începând cu august anul trecut, când Tesla şi-a anunţat proiectul cu o cascadorie prin care o persoană în costum alb simulează un robot umanoid.

Henri Ben Amor, profesor de robotică la Universitatea de Stat din Arizona, a declarat că preţul ţintă al lui Musk de 20.000 de dolari este ”o propunere bună”, deoarece costurile actuale sunt de aproximativ 100.000 de dolari pentru roboţii umanoizi.

”Există o oarecare discrepanţă între ambiţie şi ceea ce au prezentat. Mai este mult de lucru”, a spus Aaron Johnson, profesor de inginerie mecanică la Universitatea Carnegie Mellon.

 

Sursa foto: Twitter/@elonmusk

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: