Europa ia în considerare un plan de ajutor pentru a aborda combaterea crizei alimentare în Africa

copii Africa Sursa foto: Pixabay

Uniunea Europeană ia în considerare o propunere de a canaliza aproximativ 500 de milioane de euro (535 de milioane de dolari) către Africa, pentru a ajuta la abordarea crizei alimentare a acestui continent, provocată de invazia rusă în Ucraina, care a întrerupt aprovizionarea vitală, potrivit unor persoane familiare cu tema, scrie Bloomberg, citat de Rador.

Liderii UE, reuniți marți, la Bruxelles, au discutat despre utilizarea rezervelor neexploatate din Fondul European de Dezvoltare, pentru a spori ajutorul pentru continent, au declarat oficiali care au refuzat să fie numiți, despre discuțiile confidențiale.

UE a avertizat că lipsa severă de alimente ar putea declanșa un val major de migrație în Europa, din Africa și Orientul Mijlociu, un risc subliniat și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul discursului său de luni, la summitul de două zile. Planul UE nu este definitiv, iar detaliile vor fi discutate de Comisia Europeană, brațul executiv al UE.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, l-a acuzat pe președintele Vladimir Putin că folosește „înfometarea și cerealele pentru a-și exercita puterea”, condamnând bombardarea depozitelor de cereale de către Rusia, blocarea navelor cu cereale ucrainene și împiedicarea transporturilor de grâu să părăsească porturile de la Marea Neagră. Aproximativ trei sferturi din recoltele ucrainene sunt vândute de obicei în străinătate, țara fiind un exportator cheie în Africa, Asia și Orientul Mijlociu, precum și în Europa.

Suma luată în considerare de UE, care ar putea implica atât împrumuturi, cât și granturi, ar fi suficientă pentru a cumpăra aproximativ 1,3 milioane de tone de grâu, o mică parte din cele peste 50 de milioane de tone de cereale pe care Africa le importă anual. Egiptul este cel mai mare importator de grâu din lume, unde milioane de oameni depind de pâinea subvenționată, iar creșterea costurilor cu alimentele a fost un declanșator cheie pentru Primăvara Arabă, în urmă cu aproximativ un deceniu.

Liderii UE își vor reitera angajamentul „de a menține comerțul global cu produse alimentare liber de bariere comerciale nejustificate, de a spori solidaritatea față de cele mai vulnerabile țări și de a crește producția locală de alimente sustenabile, astfel încât să reducă dependențele structurale”, potrivit unui proiect de declarație văzut de Bloomberg News.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, plănuiește să se întâlnească, săptămâna viitoare, cu șeful Națiunilor Unite, Antonio Guterres, pentru a analiza cum să exporte cereale pe rute maritime. Problema a fost, de asemenea, în centrul întâlnirii dintre cancelarul german Olaf Scholz, președintele francez Emmanuel Macron și premierul italian Mario Draghi, luni.

Josep Borrell, șeful politicii externe a UE, a declarat marți că sunt luate în considerare diferite coridoare terestre prin România și Bulgaria, către coasta Mării Negre, precum și prin Polonia, și către statele baltice, dar că cea mai eficientă cale ar fi deschiderea porturilor de la Marea Neagră.

Dar asta ridică „multe dificultăți”, a spus Borrell, inclusiv necesitatea curățării apelor de mine și mobilizarea armatelor navale pentru a proteja navele cu cereale. El a spus că UE ar lua în considerare acest lucru dacă ar exista un acord-cadru la nivelul ONU.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: