EXCLUSIV Republica Moldova a returnat discret un împrumut în gaze acordat la fel de discret de către România

gaze Sursa foto: Unsplash / Junho Kwon

Săptămâna trecută, miercuri, joi și vineri, Sistemul Național de Transport de gaze a înregistrat intrări pe relația Republica Moldova, punctul nodal Ungheni, confom datelor interactive prezentate zilnic de Transgaz.  Au existat intrări către România de circa 400.000 de metri cubi zilnic, timp de 3 zile, într-un moment în care așteptările erau ca fluxurile de gaze să fie pe direcție inversă, dinspre țara noastră către vecini, dat fiind problemele cu care aceștia s-au confruntat în aprovizionarea cu gaze. Totuși aceste importuri s-au făcut săptămâna trecută, timp de doar trei zile, 2 milioane de metri cubi, după care s-au oprit brusc sâmbătă. Nu a mai existat vreun import sau export, niciun flux de gaze prin Ungheni de atunci.

Potrivit unor surse din piață, cele 1,2 milioane de metri cubi importuri reprezintă un împrumut returnat de Republica Moldova. Fără ca să fi existat un anunț oficial, România a împrumutat, la sfârșitul lunii octombrie, gaze  – “cam 1 milion de metri cubi”, atunci când Chișinăul era într-un conflict înghețat, la propriu, cu Gazprom. Aceasta pentru că acordul pe termen lung de furnizare gaze expirase, iar un nou acord era incert, fiind divergențe între regimul moldovenesc și Moscova cu privire la noul preț al gazelor și durata contractului de furnizare. Chișinăul a și lansat un apel disperat către România și Ucraina să o ajute cu gaze și, în cazul țării noastre, și cu păcură. Iată ce spunea un ex-deputat din parlamentul moldovean, în 25 octombrie

„Este necesar să ne adresăm urgent către România cu solicitarea de împrumut a cantităţilor de gaze, suficiente pentru cel puţin o lună, cu care să fie aprovizionat preponderent malul drept al Nistrului…Ucraina, în situaţia actuală economică şi politică, la fel, nu ne poate împrumuta gaz suficient, unica soluţie de bază este România”, arăta Alexandru Slusari, fost vicepreședinte al Parlamentului de la Chișinău.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Nu a existat niciun răspuns al vreunui oficial de la București privind vreun ajutor în gaze pentru Moldova, deși ministrul Energiei Virgil Popescu a menționat că țara noastră va putea ajuta cu păcură. Totuși, România nu a rămas surdă la strigătul de ajutor al Moldovei. Discret, 1 milion de metri cubi au fost pompați pe sub Prut. “Transgaz a făcut-o, cu gaze proprii, gaze tehnice din sistem. Acum (vineri 12 noiembrie – n.r.) , moldovenii au întors gazele. Complicat de spus care a fost suportul contractual pentru un astfel de împrumut, dar cert e că frații noștri de peste Prut ne-au cerut ajutor, iar noi i l-am acordat”, spun sursele citate.

Contractul pentru tranzitare și furnizare a gazelor naturale dintre Gazprom și Moldovagaz a expirat pe 30 septembrie 2021. Gazprom a anunțat că va suspenda livrările de gaze naturale către Republica Moldova de la 1 decembrie 2021, în caz de neplată a datoriilor de 709 milioane de dolari. Spre sfârșitul lunii octombrie, Chișinăul a declarat stare de urgență în Republica Moldova pe gaze, încercând, pe lângă negocierile cu Gazprom, tot felul de variante alternative de a se aproviziona cu această resursă.

Într-un final, la o lună distanță, după negocieri îndelungate, pe 29 octombrie, la Sankt Petersburg s-au încheiat negocierile dintre șeful Gazprom, Alexei Miller, vicepremierul Republicii Moldova, Andrei Spînu și șeful Moldovagaz Vadim Ceban. În urma negocierilor, Gazprom și Moldovagaz au prelungit contractul de furnizare a gazului rusesc către consumatorii din Moldova de la 1 noiembrie 2021, pe o perioadă de cinci ani. Prețul nu este fix, ci se calculează unei formule în care este legată cotația gazului de cea a petrolui, însă care este exact această formulă nu a fost dezvăluit de nicuna dintre părți. Totuși a, pentru noiembrie – luna curentă, a fost menționat că prețul Moldovei este în jurul a 450 de dolari pe mia de metri cubi, cam de două ori mai ieftin ca prețul spot din piața de gaze.

România are legată piața de gaze cu cea din Moldova prin intermediul gazoductului Iași – Ungheni, care tocmai a fost extins către Chișinău pe banii Transgaz.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: