Facultatea de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) coordonează două proiecte de transfer tehnologic realizate în parteneriat cu companii de IT din Cluj în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, anunță universitatea. Valoarea proiectelor e de peste 24 de milioane de lei, iar Universității îi revin aproximativ 5 milioane de lei.
Primul proiect, cu titlul „Platformă software pentru predicţia evoluţiei viitoare a unor indicatori din procese comerciale, bazată pe Big Data şi Data Mining”, se realizează în colaborare cu Optima Group SRL (coordonator) pe o perioadă de 24 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 7.308.227,21 lei, din care revine UBB suma de 977.107 lei, ca organizație parteneră de cercetare.
Obiectivul general al proiectului tehnologic constă în implementarea unui proces de producție nou (dezvoltare software) în vederea realizării Data Seer, un produs informatic capabil să prezică evoluția mai multor indicatori de business. Procesul e bazat pe activități de cercetare – dezvoltare tehnologică – inovare și transformarea rezultatelor obținute într-un produs vandabil, în vederea comercializării.
Rezultatul principal al proiectului este reprezentat de produsul informatic Data Seer.
Echipa UBB este formată din cercetători de la Facultatea de Matematică și Informatică, conf. dr. Simona Motogna, prof. dr. Anca Andreica, asist. drd. Florentin Bota, asist. drd. Bogdan Mursa, respectiv lect. dr. Darius Filip de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, cu sprijinul și implicarea Centrului de Transfer Tehnologic și Cognitiv.
Cel de-al doilea proiect, intitulat „Sistem integrat pentru automatizarea proceselor de afaceri utilizând Inteligența Artificială”, se desfășoară în colaborare cu Endava România SRL (coordonator) în baza unui contractul de finanțare încheiat cu Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, pe o perioadă de 27 de luni. Valoarea totală a proiectului este de 17.531.050,82 lei, din care revine UBB suma de 4.177.507,21 lei.
Obiectivul proiectului este realizarea unui serviciu optimizat în mod semnificativ (inovare de produs) în cadrul companiei Endava România. Adiacent, pe parcursul desfăşurării activităţilor de cercetare-dezvoltare necesare pentru atingerea obiectivului proiectului, se va obţine îmbunătăţirea proceselor de producţie în două dintre departamentele Endava, Service Desk şi Dezvoltare Software. Proiectul își propune proiectarea, dezvoltarea, testarea şi optimizarea a două demonstratoare şi a unui prototip de sistem integrat ce permit automatizarea proceselor de afaceri utilizând metode inovative de interacțiune cu utilizatorii prin intermediul Inteligenţei Artificiale. Prototipul va fi folosit pentru îmbunătăţirea semnificativă a unui serviciu pe care Endava îl va oferi clienţilor săi ca urmare a implementării prezentului proiect de cercetare-dezvoltare. În cadrul proiectului, echipa Universității Babeș-Bolyai va coordona activităţile de cercetare orientate pe descrierea şi interogarea proceselor de afaceri, precum și activităţile de cercetare orientate pe modele de învăţare automată şi analiza datelor.
Echipa UBB este formată din cercetători de la Facultatea de Matematică și Informatică (conf. dr. Adrian Sterca, conf. dr. Camelia Chira, conf. dr. Virginia Niculescu, lect. dr. Darius Bufnea, lect. dr. Camelia Chisălița-Crețu) Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (prof. dr. Robert Buchmann si prof. dr. Gheorghe Silaghi), Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (lect. dr. Silviu Matu), cu sprijinul Centrului de Transfer Tehnologic și Cognitiv (director Gabriela Crișan