FOTO Milioanele sportului, în șantier: Cum arată marile proiecte de stadioane și săli polivalente care sunt în derulare în acest an în România

sala polivalenta tulcea foto 1 Sursa foto: Constructii Erbasu/ Facebook

La Timișoara, la Brașov, la Tulcea, la Târgoviște, în București sau Suceava se află în șantier sau aproape de șantier o serie de proiecte de stadioane și săli polivalente, a căror construcție necesită investiții de zeci de milioane de euro. Unele dintre ele sunt așteptate de mulți ani. Economedia face o trecere în revistă a acestor șantiere, cu o listă sintetizată de HotelInvest, o platformă a consultanților de la IBC Focus, și vă prezentăm și stadiile proiectelor, așa cum au fost ele anunțate de autorități. Cu imagini:

Stadionului Arena Eroii Timișoarei 

Este vorba despre o investiție majoră, în valoare de peste 100 de milioane de lei, finanțată de Primăria Timișoara. Construcția a început în martie 2024.

Stadionul, cu o suprafață construită de peste 10.000 de metri pătrați și o capacitate de 10.101 locuri, va respecta standardele UEFA și IFAB pentru a găzdui competiții internaționale. Va dispune de dotări, inclusiv vestiare, birouri, cabinete medicale, spații pentru testare antidoping și alte facilități la parter. La etajele superioare vor fi amenajate loje, oficii, spații pentru presă și alte facilități necesare. Conform proiectului, primăria Timișoara va amenaja și o parcare cu peste 430 de locuri și o zonă verde tip parc pe un teren de aproape 53.000 de metri pătrați, oferind astfel un complex modern și complet pentru sport și agrement comunității locale.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Primarul Dominic Fritz anunța în această lună că se toarnă fundația la peluza est și că se pregătește terenul pentru viitoarea tribună VIP a Arenei ‘Eroii Timișoarei”. Primul meci de fotbal ar urma să se joace aici peste 2 ani. Primarul menționează că aici se vor putea desfășura și evenimente sau concerte.

Sursa foto: Dominic Fritz/ Facebook
Sursa foto: Vlad Sendroiu/ Facebook

 

 

Tribuna arenei „Știința” din Timișoara 

Celălalt stadion la care se lucrează în Timișoara este vizează modernizarea Arenei Știința, care va fi complet reabilitat.

Arena va avea o capacitate de 1.600 de locuri și va include două terenuri de minifotbal. Firma CON-A din Șelimbăr, cunoscută pentru modernizarea stadionului din Sibiu, este responsabilă de lucrări, conform IBC Focus. Materialele au fost achiziționate în luna decembrie, iar construcția efectivă a început pe 15 ianuarie. Investiția totală se ridică la aproximativ 10 milioane de euro, cu un termen de finalizare de 36 de luni, însă se speră că lucrările vor fi gata mai devreme, în vara anului 2026. Noua tribună va fi amplasată în fața Facultății de Construcție a UPT. Proiectul prevede amenajarea de locuri de parcare, vestiare, sală de conferințe, grupuri sanitare și cabinet medical la parter, iar la etajele superioare vor fi amplasate și alte locuri de parcare, împreună cu cele două terenuri de minifotbal.

Încă din 2018, Universitatea Politehnica a anunțat într-o conferință că la stadionul Știința se va ridica o tribună modernă, cu vestiare și locuri de parcare, conform liga2.propsort.ro. Studiul de fezabilitate, proiectul tehnic și licitațiile au întârziat mult demararea șantierului, dar s-a întâmplat la 15 ianuarie 2024. Contractul s-a semnat în decembrie, iar banii vin de la universitate.

Sursa foto: IBF Focus/ documentatii

 

Stadionul Municipal Târgoviște 

În 2023, a fost semnat contractul pentru proiectare, execuție lucrări și asistență tehnică pentru un nou complex sportiv la Târgoviște, conform IBC Focus. Compania Națională de Investiții a încheiat acest contract cu asocierea ACI Cluj SA, Dico și Țigănaș Birou de Proiectare, Imsat Service Cluj SA. Valoarea contractului se ridică la aproximativ 209,64 milioane lei fără TVA.

Conform constructorilor de la ACI, Noul stadion va avea 12.012 locuri, pistă de atletism, 434 locuri de parcare și spații pentru alimentație și comerț. Termenul de finalizare este vara anului 2026.

Lucrările la construire a celei de-a doua arene de fotbal din Târgoviște, după cea pe care evoluează acum Chindia – „Eugen Popescu”, au început în septembrie, potrivit Adevarul.ro.

Stadion Targoviste, proiect. Sursa imagine: Dico si Tiganas
Stadion Targoviste, proiect. Sursa imagine: Dico si Tiganas

 

Stadionul Nicolae Dobrin din Pitești

Firma Construcții Erbașu SA a fost desemnată câștigătoare a contractului de proiectare și execuție a lucrărilor pentru construirea Stadionului Nicolae Dobrin din Pitești, conform IBC Focus.  Valoarea estimată a contractului de proiectare și execuție se ridică la peste 68 milioane de euro, echivalentul a 338,96 milioane lei, fără TVA.

Guvernul a aprobat, într-o şedinţă din aprilie, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, după cum a anunţat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar stadionul va avea 15.200 de locuri şi valoarea totală pentru acest proiect este de 372.856.532 de lei cu TVA, cea mai mare parte a finanţării fiind suportată de la bugetul de stat.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

Stadion Club Sportiv Dinamo din București

Guvernul a aprobat într-o ședință din martie”indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții Construire Arenă multifuncțională C.S. Dinamo Bucureşti, Şos. Ştefan cel Mare, nr. 7-9, Lot 1/1, sectorul 2, București”, conform Digisport. Finanţarea se va face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației şi prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, alocat pentru Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti. Arena din ”Ștefan cel Mare” ar urma să aibă aproximativ 25.000 de locuri și, potrivit informațiilor apărute în ultima perioadă, va costa în jur de 170 de milioane de euro.

Noul stadion Dinamo va avea propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locurispații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant, spații pentru spectatorii cu dizabilități, iar tribunele vor fi integral acoperite.

Sursa foto: Facebook/Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

 

Sala Polivalentă din Suceava

În apropierea intrării în municipiul Suceava dinspre Fălticeni, se ridică o Sală Polivalentă, care va adăposti diverse evenimente culturale și sportive, conform IBC Focus.

Clădirea, compusă dintr-o infrastructură solidă, inclusiv radier general și grinzi întoarse din beton armat, și o suprastructură cu un sistem structural de tip dual, va avea o capacitate de 5.000 de locuri, dispuse pe scaune confortabile. Cu o suprafață construită de 10.552 mp, și având un regim de înălțime D+P+2E, suprafața totală desfășurată a sălii este estimată la aproximativ 42.631 mp.

Contractul pentru proiectarea și execuția acestei Săli Polivalente a fost semnat la 17 iunie 2022, în valoare de 129.438.721,39 lei fără TVA. Lucrările sunt finanțate în principal de CNI, iar execuția este gestionată de o asociere de firme, condusă de societatea bistrițeană MIS GRUP, împreună cu SDC Proiect, S.C. Arhicris Logistic, Energo Construcții Civile și Industriale și SC Optim Project Management.

Conform Monitorul de Suceava, în februarie în șantier se montau gradenele de la terenul principal.

Sursa imagine: primar Ion Lungu/ Facebook

Sala Polivalentă din Tulcea

Sala Polivalentă Tulcea e în șantier, cu mobilizarea eficientă a antreprenorului general, conform IBC Focus.

O dată cu finalizarea lucrărilor, sala va oferi un teren principal de competiții înconjurat de tribune pentru spectatori, cu o capacitate de 4.438 de locuri (4.158 de locuri în tribunele fixe și 280 de locuri în cele extensibile), împreună cu un teren de antrenament situat în subsolul clădirii, sub terenul principal. Conform proiectului, sala de sport va respecta standardele europene, fiind construită sub forma unui singur corp care va include spații pentru spectatori, vestiare și spații pentru presă, toate dispuse în jurul incintei de joc. Amprenta la sol va fi de 4.750 mp. Valoarea investiției se ridică la peste 120 de milioane de lei, iar lucrările sunt finanțate de Compania Națională de Investiții.

Constructorul Erbașu a publicat în luna martie imagini cu stadiul lucrărilor:

Sursa foto: Construcții Erbașu

Sala Polivalentă din Brașov

În Brașov, se desfășoară construcția unei săli Polivalente cu o capacitate de 11.233 de locuri. Lucrările au început în 2020, iar proiectul este realizat în colaborare cu Compania Națională de Investiții, având o valoare totală de aproximativ 90 de milioane de euro, conform IBC Focus.

Subsolul va găzdui diverse facilități, inclusiv săli de sport, vestiare, cabinete medicale și spații de depozitare. Parterul va avea acces pentru public, spații comerciale și servicii de bar, iar distribuția spectatorilor în tribune va fi asigurată pe cele 8 grupuri de scări. Mezaninul va oferi spații pentru grupuri sanitare, săli de conferințe, baruri și garderobe. Etajul 1 va fi destinat atât publicului, cât și persoanelor VIP și presei. În total, vor fi amenajate 888 de locuri de parcare pentru autoturisme, 9 pentru autocare și 3 pentru autocamioane în incinta sălii.

Primarul Allen Coliban anunța în martie că lucrările sunt în grafic.  Termenul pentru inaugurarea Polivalentei Brașovului este toamna anului viitor, 2025.

Sursa foto: Allen Coliban/ Facebook

Sala Polivalentă din Satu Mare

Și  în Satu Mare ar urma să apară noi facilități sportive și culturale pentru comunitate, într-o sală poliventă nou construită. Execuția proiectului a fost demarată, iar antreprenorul responsabil de lucrări și aprovizionarea cu materiale a fost deja selectat, conform IBC Focus. Proiectul are o valoare estimată de 1.192.000 lei.

Sursa: Randare, documentație, IBC Focus

 

Proiectul în așteptare de la Constanța

Un alt proiect anunţat de către premierul Marcel Ciolacu cel de construire a stadionul ce “poartă numele marelui fotbalist „Gheorghe Hagi”, la Constanţa. Este un proiect de aproape 100 de milioane de euro, cu 18.000 de locuri.

Managerul Farului, Gheorghe Hagi, a declarat răspunzând la o întrebare din partea Info Sud-Est, într-o conferință de presă, în aprilie că noul stadion care urmează să fie construit în Constanța nu îi va purta numele, deși “chiar dacă prin acte mai există, se speculează numele”.

Guvernul României a aprobat, la final de aprilie, memorandumul de finanțare pentru construirea noului stadion din Constanța. Conform proiectului, pe amplasamentul vechei arene Farul se va realiza un stadion de fotbal cu o capacitate de 18.500 de locuri, care va beneficia de funcțiunile și suprafețele necesare încadrării în categoria IV UEFA și un stadion de atletism cu o capacitate de 1.000 de locuri. Detalii AICI

Sursa foto: Primaria Constanta/ Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Nu de stadioane ducem lipsă, ci de jucători ca ai generației Hagi. Mai bine, cu aceeași bani, școli de fotbal, cu terenuri modeste.
    Pe de altă parte, avem un mare un decalaj față de Occident în construcția de Centre Culturale în arhitectură nouă și cu activități atractive pentru tineret.

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.