FOTO – Tur virtual. Turism local: s-au deschis primele Târguri de Crăciun în pandemie, în marile orașe din țară

targ sibiu view 2 Foto: Târgul de Crăciun Sibiu

“Îți faci o poză, o pui pe Insta, vede lumea că ai fost. Și aia e!”, spune o tânără aflată în trecere pe lângă nou deschisul Târg de Crăciun din mijlocul palatelor care bordează Piața Unirii, centrul orașului Cluj-Napoca. Ce-i drept, roata panoramică, cu spițe luminoase, dar și cortina de beculețe se văd și din afara perimetrului de târg, iar acestea par cele mai “instagram-abile” piese de aici. Și măcar, în felul acesta, nu ai de înfruntat coada de câțiva metri la care ai de așteptat pentru a intra în “spiritul sărbătorilor”. “Noi acum am ajuns, dar nu cred că stăm”, spune, descurajat, un tătic ajuns în Piața Unirii, în timp ce își croiește un plan care să nu îl dezamăgească pe piticul din dotare. Pe el nu îl poți păcăli, încă, cu o poză având roata luminoasă în fundal.

 

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

 

Printre valuri de pandemie COVID-19, cu rată de vaccinare de coada listei europene și în mijlocul agitației produse de noua variantă Omicron, a pogorât în orașele românești spiritul Crăciunului. La Cluj-Napoca, primăria a inaugurat, vineri seara, o nouă ediție a Târgului de Crăciun, în Piața Unirii, după un an de pauză. Pentru ca târgul să se țină, s-au impus câteva minime măsuri de precauție: accesul este permis doar pe baza certificatului verde și cu purtarea măștii de protecție. Prevederile în vigoare îi limitează pe organizatori la maximum 2.000 de persoane vaccinate sau trecute prin boală, iar porțile se închid la 21.00.

Dacă ai fost suficient de norocos ori inspirat încât să ajungi înainte de lăsarea întunericului, ai încă șanse să intri așteptând doar câteva minute. Treci pe la verificare, scoți certificatul și ai intrat.

S-a pus cortina de lumini, s-a împodobit bradul uriaș, s-a instalat Căsuța lui Moș Crăciun și încă 46 de căsuțe cu produse tradiționale (sau nu neaparat), obiecte artizanale realizate de meșteri populari locali, ornamente și decorațiuni de Crăciun, accesorii și bijuterii. Găsești fulgi albaștri din ceramică, zurgălăi, mănuși croșetate, mici cadouri de 20-25 de lei sau păpuși cu 170 de lei. Dacă ți-e poftă de ceva de băut/ mâncat, poți bifa oricare dintre must have-urile de sezon: vin fiert, castane, turtă dulce, ciocolată caldă ori poți opta pentru plăcinte pe vatră sau vreun produs de… porc. Aici e și aspectul care dă jos măștile în piață: cam toată lumea își scoate la un moment dat masca obligatorie pentru o gură de vin fiert/ suc de mere cald.

 

Anul acesta nu s-a instalat clasicul patinoar și nu a apărut nici scenă. Programul artistic se desfășoară în mod restrâns de vineri până duminică, în zona bradului, cu program muzical – grupuri de colindători, soliști, teatru de păpuși, povești la gura sobei.

Noutatea din acest an și atracția camerelor foto e, desigur, roata panoramică. O tură în sensul acelor de ceas, cu vedere spre Piața Unirii, te costă 20 de lei. Și multă răbdare. Aici e coadă încă înainte să se lase întunericul.

Un alt punct de maxim interes e caruselul cu lumini și oglinzi. Dar și aici e bătaie și, fără vigilență și determinare, fără să fii dispus să te întreci cu alți pitici, riști să pleci de acolo fără nicio tură de învârteală și cu un copil dezamăgit.

 

Foto: Târgul de Crăciun Cluj-Napoca, Facebook

 

“Bunicuțoo!”, se aude de undeva. E teatru de păpuși lângă brad și aici face spectacol o scufiță cu două codițe tradiționale și referiri moderne la telefoane mobile. Nici aici nu prea ai șanse să vezi mare lucru. E doar un decor clasic, fără scenă, așa că doar câțiva copii mai norocoși, urcați pe umerii părinților au șansa să vadă ceva.

 

 

De fapt, coadă și îmbulzeală e cam la orice, în week-end: și la roată, și la carusel, și la plăcinte. Cât despre baloanele cu luminițe care se vând ca pâinea caldă… e deficit serios. Oricine are un astfel de simbol luminos disco e întrebat de cel puțin 12 ori unde a găsit așa ceva. Costă 20 de lei și ești serios invidiat dacă ai reușit să prinzi unul.

“Destul de slabă oferta anul ăsta”, își dă cu părerea o vizitatoare. “Da, dar anul trecut nu era nimic”, vine replica împăciuitoare.

Între timp, afară s-au format cozi imenze la fiecare intrare. Se stă minute bune, pe câțiva metri. Câțiva mai speciali găsesc însă porți nebănuite și dau la o parte fără mari rezerve micile gărdulețe ce nu pot să îi țină pe doritori departe de atmosfera de târg. Jandarmi sunt, dar de obicei își fac apariția câteva minute mai târziu.

“În acest weekend, seara s-au format cozi mari la cele 4 zone de acces în târg, motiv pentru care vă recomandăm să veniți și în timpul zilei, dacă programul vă permite, pentru a evita aglomerația și timpul de așteptare”, e îndemnul organizatorilor.

 

Foto: Târgul de Crăciun Cluj-Napoca, Facebook

 

București

Târgul de Crăciun din Capitală a început în mijlocul controversei și cu mulți cetățeni care au recurs la rețelele de socializare pentru a se plânge că primarul a pus taxă pe “spiritul sărbătorilor”. În București, accesul în târg se face pe bază de bilet, care acoperă o parte din costurile pregătirii evenimentului, după cum au explicat organizatorii. Prețul biletului care asigură o intrare/zi la târg este de 5 lei la achiziționarea online, respectiv de 7 lei, la casa de bilete.

 

Foto: Bucharest Christmas Market, Facebook

 

Bucharest Christmas Market (așa, în engleză) are loc în perioada 26 noiembrie – 26 decembrie 2021, pe esplanada cu statui din Piața Universității, pregătit de Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție. E un “eveniment care își propune să readucă spiritul sărbătorilor de iarnă în inima orașului”, după cum se arată în anunțul de eveniment.

 

Foto: Bucharest Christmas Market, Facebook

Sunt 50 de căsuțe, iar accesul în incinta târgului este permis  pentru persoanele care prezintă certificatului verde COVID. Se pot face și aici cumpărături de sezon și găsi cadouri: produse artizanale, decorațiuni, cozonacii, turtă dulce, ciocolata de casă, băuturi calde, tricouri cu reni, clopoței cu pinguini, vinuri.

Foto: Bucharest Christmas Market, Facebook

Organizatorii Târgului de Crăciun din Piața Universității din București au anunțat că începând de sâmbătă, 27 noiembrie, nu pot intra mai mult de 1.000 de persoane simultan, iar programul se încheie mai devreme cu o oră, adică la ora 21:00 în fiecare seară, potrivit Digi24.

Noul program al Târgului de Crăciun București va fi de luni până vineri, între orele 12:00-21:00, iar sâmbătă-duminică, între orele 10:00-21:00. În 29, 30 noiembrie și pe 1 decembrie, declarate zile libere, târgul se va deschide la ora 10:00.

Foto: Bucharest Christmas Market, Facebook

Sibiu

Și în Sibiu, Târgul de Crăciun s-a deschis din 26 noiembrie, rămâne de vizitat până în 2 ianuarie, iar accesul se face cu certificat verde de vaccinare sau de trecere prin boală. Înainte de a-și deschide târgul, sibienii au avut o campanie inedită și i-au chemat pe oameni să se imunizeze la centrul de vaccinare Căsuța lui Moș Crăciun din Piața Mare (până pe 21 noiembrie).

“Pentru a păstra o atmosferă sigură și o distanțare corespunzătoare suntem nevoiți ca din când în când să limităm accesul pentru a nu depăși capacitatea maximă admisă, de 2500 de persoane. Pentru aceasta, urmărim numărul de persoane aflate în orice moment în perimetrul târgului cu ajutorul unui soft dedicat”, au anunțat organizatorii.

Foto: Târgul de Crăciun Sibiu, Facebook

 

Pentru unul dintre cele mai populare târguri de Crăciun din țară, și-au anunțat participarea peste 80 de expozanți.

 

Foto: Târgul de Crăciun Sibiu, Facebook

 

E pregătit și Atelierul lui Moș Crăciun și patinoarul în aer liber.

 

Foto: Târgul de Crăciun Sibiu, Facebook

 

Se pot găsi decorațiuni de Crăciun si bijuterii din porțelan, căni pictate manual, coronițe, ghirlande, globuri, obiecte specifice Crăciunului, sculptate manual si aduse din Bethlehem, precum și diverse specialități gastronomice: de la mezeluri locale, la bunătăți maghiare si burgeri din carne de vită Angus sau chiar vegetali.

La Sibiu, peisajul de iarnă este completat cu proiecții realizate pe fiecare clădire din Piața Mare.

 

Foto: Târgul de Crăciun Sibiu, Facebook

 

 

 

Timișoara

În Timișoara, Târgul de Crăciun pregătit în Piața Libertății se va deschide în 1 Decembrie. Vor fi și aici tradiționalele căsuțe, dar și patinoar sau carusel.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: