Lotul doi al Autostrăzii A 10 Sebeş – Turda se deschide circulaţiei mâine după-amiază, dar cu restricţii lângă Alba Iulia (la Oiejdea) în zona alunecării de teren, a anunţat, astăzi ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o declaraţie de presă. Tronsonul dintre Alba Iulia Nord şi Aiud are o lungime de 25 km. (plus încă aprox. 4 kilometri de pe primul lot care nu puteau fi deschişi) iar prin punerea în circulaţie şoferii pot circula pe autostradă completă de la Sibiu şi Deva până la Cluj Napoca : ,,Am fost să verific ce se întâmplă pe lotul 2 al Autostrăzii A 10 Sebeş – Turda, azi de dimineaţă i-am chemat la minister pe cei care se ocupă de proiect, şeful CNAIR ( Cristian Pistol) şi, având în vedere că mai sunt doar câteva lucruri, minore, care pot fi terminate până mâine, odată cu finalizarea acestora, mâine după amiază se va da drumul pe lotul 2, cu acele restricţii pe care le-am anunţat, unde circulaţia se va desfăşura pe o singură bandă. Fără festivisme, fără tăieri de panglică”, a declarat Grindeanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Cea mai recentă filmare din dronă cu lotul de autostradă care se deschide marţi, 30 noiembrie :

La începutul lunii trecute, noul şef al CNAIR, Cristian Pistol, ameninţa constructorul grec cu rezilierea contractului şi confirma că autostrada nu poate fi deschisă la ultimul termen asumat, 15 noiembrie.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

La finalul declaraţiilor, despre Autostrăzi, Grindeanu a ieşit în evidenţă cu o nouă gafă anunţând că anul viitor vor fi lansate licitaţiile pentru loturile 2 şi 3 ale Autostrăzii A 1 Sibiu – Piteşti ,,Sunt un utilizator al drumurilor patriei. Inclusiv în acest weekend am parcurs Valea Oltului la volan şi ştiu necesitatea de a avea aceste autostrăzi care să lege provinciile istorice, fie că vorbim de Moldova spre Transilvania, unde sunt mai multe variante care sunt prinse în următoarea decadă, fie că vorbim de PNRR, fie că vorbim de viitorul exerciţiu bugetar, fie că vorbim de ce v-am spus mai devreme, şi anume Valea Oltului, unde se lucrează în acest moment la acel tronson Sibiu-Boiţa. Eu am toată convingerea că la anul vom da drumul la ceea ce înseamnă licitaţie şi la toate etapele care trebuie parcurse pentru loturile 2 şi 3 de pe acea bucată. ” a spus Grindeanu. (loturile 2 şi 3 ale Autostrăzii A 1 sunt deja în licitaţie, chiar cu o singură ofertă depusă pentru lotul 2). Săptămâna trecută Grindeanu anunţa deschiderea ,,pasajului” Mihăileşti, în realitate fiind vorba despre Centura Mihăileşti.