Grindeanu: Terminalul „Schengen” al Aeroportului Timișoara va fi inaugurat vineri, pe 29 martie. „Posibil să vină și președinta Comisiei, Ursula von der Leyen”

Aeroport timișoara Sursa foto: Aeroportul „Traian Vuia” Timișoara

Terminalul nou al Aeroportului Aurel Vlaicu – Timișoara va fi inaugurat săptămâna viitoare, pe 29 martie, posibil în prezența președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat vineri, 22 martie, pe șantierul centurii Timișoara Sud, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Inaugurarea „terminalului Schengen” este programată pentru vineri, România urmând să intre în „Air Schengen” cu aeroporturile (și frontierele maritime) de duminică, 31 martie 2024. Adevăratul Schengen este, însă, cel rutier, fără controale la frontierele terestre.

„Săptămâna viitoare o să ne vedem și la inaugurarea terminalului Schengen, odată cu noul terminal de la Aeroportul Timișoara. Îi invit de pe acum pe președintele Senatului (Nicolae Ciucă) și pe domnul prim-ministru și pe Lucian Bode (fost ministru al Transporturilor), toți cei care au contribuit la această investiție, înțeleg că e posibil să vină și doamna președintă Ursula von der Leyen pentru a marca acest moment. Inaugurarea Aeroportului Timișoara coincide cu intrarea în Schengen”, a declarat Sorin Grindeanu.

Începând cu 31 martie 2024, cetăţenii români vor putea călători liber pe cale aeriană în interiorul Uniunii Europene şi în statele asociate Schengen (Islanda, Liechtenstein, Regatul Norvegiei şi Confederaţia Elveţiană), dată fiind eliminarea controalelor la frontierele interne aeriene dintre România şi aceste state. De asemenea, sunt eliminate şi controalele la frontierele maritime (precizările MAE, aici).

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Aeroportul Timișoara va avea și o linie de tren, al doilea serviciu de acest tip după cel de la Aeroportul Otopeni (detalii aici).

Contractul cu Concelex a fost semnat în mai 2022 pentru 99 milioane lei, iar inaugurarea era programată pentru 2023 (decembrie 2023, finalizarea POIM).

„Aeroportul Internațional “Traian Vuia” din Timișoara va avea, de anul viitor (n.r 2023) , un nou terminal pentru pasageri! A fost semnat astăzi contractul pentru proiectarea și construcția terminalului de plecări curse externe.

Noul terminal va avea o suprafață construită de 12.000 mp, 6 filtre de securitate, 18 ghișee check-in și 6 porți de scanare automată a documentelor.
Construcția va completa terminalul de Sosiri Curse Externe care este în exploatare din iulie 2021.
După semnarea contractului, constructorul român trebuie să finalizeze lucrările până la data de 31 decembrie 2023.
Contractul are o valoare de 88,99 de milioane de lei (fără TVA) și a fost atribuit constructorului SC Concelex SRL din București.
Finanțarea este asigurată din 3 surse:
– fonduri europene nerambursabile (POIM 2014-2021);
– bugetul de stat;
– veniturile proprii ale aeroportului” anunța pe 22 mai 2022, Sorin Grindeanu.

Noua construcţie va completa terminalul de Sosiri Curse Externe care este deja în exploatare începând din 29 iulie 2021. Acesta are o suprafaţă totală de 4.383 mp, iar investiţia s-a ridicat la 30,35 milioane de lei, fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale aeroportului. Clădirile care constituie vechea infrastructură şi care sunt utilizate şi în prezent pentru deservirea pasagerilor au fost realizate în etape succesive începând cu anul 1960 şi sunt în exploatare din 28 februarie 1964.

Concelex este un business de familie fondat în anul 1994, cu sediul în București. Compania a fost implicată în construcția ansamblurilor rezidențiale Parcului20 și Arbo Residence, a participat la construcția stadioanelor Steaua și Rapid, în asociere cu Construcții Erbașu și Terra Gaz Construct, a derulat lucrări de reabilitare termică a blocurilor în mai multe sectoare ale Bucureștiului, a construit depozitul intermediar de combustibil ars al Centralei Nucleare de la Cernavodă și a executat lucrări de construcție la Catedrala Ortodoxă din München. Concelex numără 608 angajați și a avut afaceri de peste 243 milioane lei în 2020, cu un profit net de peste 17 milioane lei.

Air Schengen la Otopeni și Băneasa 

Aeroporturile Otopeni și Băneasa sunt complet pregătite pentru operarea în spațiul Schengen începând cu 31 martie, 2024, a anunțat miercuri, 10 ianuarie Compania Aeroporturi București (CNAB). Ghișeele de control destinate fluxurilor Schengen și non-Schengen sunt racordate la rețeaua informatică încă din 2022, iar statistica arată că două treimi dintre pasagerii aeroportului călătoresc către sau dinspre destinații din spațiul de liberă circulație.

„Cele două aeroporturi care deservesc Capitala – Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu, ambele gestionate de către Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), sunt pregătite pentru operarea pe fluxuri separate Schengen / non-Schengen. CNAB a luat din timp toate măsurile necesare pentru ca infrastructura să asigure o operare fără neconformități și în colaborare cu instituțiile abilitate, în special cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, a pregătit procedurile specifice. Menționăm că, din totalul traficului internațional, două treimi dintre pasageri călătoresc către sau dinspre destinații aflate în spațiul Schengen și, odată cu intrarea României în spațiul de liberă circulație, acești pasageri nu vor mai fi trece pe la ghișeele de control de frontieră, acestea urmând a fi relocate. Fluxurile de pasageri sunt pregătite pentru operare, iar ghișeele de control destinate fluxurilor non-Schengen, atât pentru ieșirea din țară cât și pentru intrare, sunt deja amplasate pe poziții și racordate la rețeaua informatică. Pregătirile s-au încheiat încă de la finalul anului 2022, și numai decizia nefavorabilă a Consiliului JAI a făcut ca acestea să nu intre atunci în funcțiune. Precizăm că o mare parte a infrastructurii de terminal de la aeroportul Henri Coandă – este vorba de cea dată în exploatare în anii 2011 și 2012 – a fost proiectată pentru utilizare în sistem Schengen / non-Schengen și, în perioada scursă de atunci, CNAB a trebuit să depună eforturi deosebite pentru a asigura procesarea unui trafic de pasageri care, în ultimii 11 ani, s-a dublat”, a transmis CNAB.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a explicat de ce „Air Schengen” nu intră în vigoare din ianuarie, ci din martie.

„Este vorba de faptul că de 2 ori pe an, în lunile martie și octombrie, companiile aeriene își reorganizează programul, rutele, orarul de zbor, în strânsă legătură cu aeroporturile din toată lumea și atunci numai în aceste două momente, martie-octombrie, s-ar fi putut face această acordare, această trecere la un nou regim, dacă vreți, al călătoriilor cetățenilor români, în ceea ce privește mijlocul de transport aerian. În plus, sunt și câteva luni de pregătire, dacă vreți, a unor măsuri tehnice care mai trebuie luate pentru a organiza efectiv punerea în aplicare a deciziei”, a declarat Cătălin Predoiu.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. De parca jigodiei naziste Ursulei von der Leyen, nu-i ajunge cat a luat pentru musamalizarea MCV-ului cu tot cu asasinatele, hotiile, talhariile si actele teroriste de distrugere comise asupra populatiei de crima organizata din Justitie, MAI, Guvern, CCR, etc, la interventia personala a interlopului Iohannis.

  2. Grindeanu e in toate,
    In cele ce sunt,
    In cele ce vor rade la soare,😲
    Acum cand trebuie sa arate minunatele realizari ale guvernarii psd!
    Care a facut praf economia,
    A ridicat pe noi trepte furaciunile ( Buzatu Vs si Dumitrescu Ph)!
    A oprit lupta anticoruptie!
    Minunate realizari electorale!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.