Heineken NV, al doilea producător mondial de bere, a anunţat că intenţionează să preia controlul asupra Distell Group Holdings din Africa de Sud şi Namibia Breweries Ltd, pentru a forma o companie în sudul Africii evaluată la patru miliarde de euro (4,6 miliarde de dolari), transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.
În urma preluării Distell, Heineken îşi va extinde activitatea în domeniul vinului şi băuturilor spirtoase, cu marca de lichior Amarula şi sortimentele de vinuri Nederburg şi Two Oceans. De asemenea, Heineken va vinde sortimentele de whisky scoţian ale Distell din Marea Britanie.
Tranzacţia va îmbunătăţi structura logistică şi va spori punctele de vânzare, în condiţiile în care în Africa de Sud se vând deseori la un loc sortimentele de bere, vin şi băuturi spirtoase, şi va extinde prezenţa Heineken pe alte pieţe africane, cum ar fi Kenya şi Tanzania. De asemenea, vor fi reduse costurile, iar pe termen scurt nu se vor face concedieri, a afirmat directorul general Dolf van den Brink.
“Tranzacţia nu ar trebui văzută ca începutul achiziţiilor de producători de vinuri şi băuturi spirtoase în întreaga lume”, a declarat şeful Heineken pentru Reuters.
Şeful Distell, Richard Rushton, a informat că tranzacţia se va finaliza probabil până la finalul anului viitor, iar acţionarilor nu li se vor plăti dividende.
Luna trecută, Heineken a raportat un declin peste estimări al vânzărilor trimestriale de bere, din cauza majorării costurilor şi a restricţiilor impuse pentru stoparea pandemiei de COVID-19, care au afectat vânzările în Asia.
Compania olandeză, care produce sortimente ca Heineken, Tiger şi Sol, a înregistrat o scădere a vânzărilor de 5,1% în trimestrul trei din 2021, în timp ce în regiunea Asia-Pacific declinul a fost de 37,4%. În Vietnam, una din primele trei pieţe ale Heineken, vânzările au scăzut cu mai mult de jumătate.
Heineken şi-a menţinut estimările privind rezultatele anuale, care ar urma să fie sub nivelul de dinaintea pandemiei, în 2019.
Grupul Heineken are un portofoliu de peste 300 de mărci de bere şi cidru internaţionale, regionale, locale şi de specialitate.
În România, compania oferă un portofoliu divers de mărci de bere şi cidru, câteva dintre acestea fiind produse în cele patru fabrici locale (Constanţa, Craiova, Târgu Mureş şi Miercurea Ciuc). Fabricile din România au peste 1.100 de angajaţi şi se aprovizionează de la furnizori locali cu peste 70% din ingrediente.