ROCA Industry, holding românesc specializat în segmentul materialelor de construcţii, deţinut majoritar de compania de private equity ROCA Investments, anunţă investiţii totale de peste 6,5 milioane euro realizate în operaţiunile din Republica Moldova, de la preluarea Terra Impex de către BICO Industries, conform News.ro. Capacitatea actuală de producţie a Terra este de 37 milioane mp/an de plasă din fibră de sticlă pentru termosisteme, cu export în România, Ucraina şi ţări din spaţiul UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

”ROCA Industry, holdingul industrial de materiale de construcţii, listat pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, îşi continuă activităţile strategice regionale, cu investiţii deja realizate în valoare totală de peste 6,5 milioane euro în operaţiunile holdingului din Republica Moldova. Primul-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a vizitat pe 20 februarie unitatea de producţie Terra Impex din Zona Economică Liberă Vulcăneşti, subliniind parteneriatul economic în creştere dintre România şi Moldova”, anunţă grupul.

Terra face parte din portofoliul holdingului prin intermediul companiei BICO Industries, deţinută direct de ROCA Industry.

Analize Economedia

România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA

Grupul BICO a intrat pe piaţa din Republica Moldova în 2022 prin achiziţia producătorilor de plasă din fibră de sticlă Europlas şi Terra, care ulterior au fuzionat, formând o entitate consolidată sub brandul Terra. Această fuziune strategică a avut ca obiectiv creşterea capacităţii de producţie, optimizarea operaţiunilor şi extinderea prezenţei regionale a holdingului.

Compania consolidată Terra numără 185 de angajaţi şi şi-a extins capacitatea de producţie la 37 milioane de metri pătraţi anual. Obiectivul pentru 2025 vizează mărirea capacitaţii de producţie, pentru a transforma compania într-un pilon de referinţă la nivel regional.

ROCA Industry deţine direct un portofoliu de 5 jucători din domeniul construcţiilor: BICO Industries (producător naţional de plasă din fibră de sticlă şi producător autohton de armături din fibră de sticlă), Evolor (industria de producţie de vopsele şi lacuri), DIAL (producător de produse din fir metalic), Electroplast (producător de cabluri electrice), Velta Doors (producător român de uşi destinate construcţiilor rezidenţiale, rezultat al fuziunii Eco Euro Doors cu Workshop Doors).