Compania de Drumuri este aspru criticată pe Facebook de către șoferi pentru închiderea din scurt a circulației pe Valea Oltului, în următoarea lună.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Valea Oltului va fi închisă pe perioada zilei în perioada 8 iulie – 9 august, între orele 06.00-20.00, pentru lucrări de defrișare necesare la construcția autostrăzii Sibiu – Pitești. Pentru accesul locuitorilor din zona Lazaret și a personalului care lucrează la spitalul psihiatric din zonă vor fi stabilite două intervale orare, între 7.00 – 7.30 și 16.00 – 16.30 în care se va putea circula doar însoțit.

CNAIR nu a anunțat inițial informația, ci ea a apărut abia marți pe rețelele sociale, printr-o postare a lui Marian Răduinea, fost polițist sibian, iar informațiile au fost confirmate de Economedia. În cele din urmă, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a confirmat și el miercuri închiderea circulației pe Valea Oltului, spunând că „aceste lucruri trebuie făcute dacă vrem să facem această autostradă. Dacă vrem să nu o facem (autostrada, n.r.), nu închidem DN7”.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

Asociația Pro Infrastructură spunea că autoritățile ar fi putut găsi și alte soluții, precum devierea traficului în zona afectată prin mutarea traficului pe celălalt mal al Oltului cu un pod temporar și folosirea infrastructurii existente. Ei spun că, de fapt, restricțiile s-ar putea prelungi.

Astfel, problemele sunt multiple: faptul că șoferii și transportatorii (în special companiile care au livrări programate) nu au fost anunțați din timp că Valea Oltului se va închide, ci doar cu câteva zile înainte, informația ascunsă o perioadă și asumarea oficială a închiderii cu numai câteva zile înainte, durata lungă de închidere pe perioada zilei, perioada foarte aglomerată din vară (producătorii auto spuneau că luna august ar fi mai potrivită pentru închidere), negăsirea de soluții alternative de circulație tot pe Valea Oltului.

CNAIR a încercat să explice, joi, printr-o postare pe Facebook, de ce se închide parțial Valea Oltului, care sunt riscurile, de ce se închide acum și cum se va restricționa traficul.

Totuși, șoferii au avut reacții extrem de critice la adresa Companiei de Drumuri.

Redăm câteva dintre acestea:

  • „Tipic pentru țara asta, să închizi unul dintre cele mai circulate drumuri într-una din cele mai aglomerate perioade ale anului și să anunți cu 5 zile înainte. Asta pentru o autostradă care trebuia făcută acum 30 de ani”.
  • „Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere ce actiuni a intreprins antreprenorul timp de 2 ani de cand are emis ordinul de incepere a proiectarii? De ce nu se lucrează efectiv? Conform contractului la 01.01.2024 ar fi trebuit sa incepa executia. De ce nu se lucrează la viaductul de la Boita desi exista autorizatie de construire de peste 3 luni?”
  • „Absolut irationala decizia. Constructia de autostrazi nu inseamna mai rau, ci mai bine. Trebuia sa asigurati variante civilizate, amenajate, cu autoritatile judetene. Nu fleoșc cu 5 zile inainte cosmarul”
  • „Se știa de când s-a semnat contractul 2022 ca trebuie să faceți asta și nu ați găsit o soluție alternativă din timp”
  • „Corectati-ma dacă greșesc, dar aceste defrișări sunt pentru efectuarea forajelor geo, nu se începe acum construcția propriu-zisa.Probabil ca vor mai urma și alte închideri.”
  • „Si ce variante alternative care sa fie rezonabile puneti la dispozitia oamenilor? Nu trebuia sa anuntati si asta? Ce conducatori nimik…”
  • „Sunteți total rupți de realitate!…Habar nu aveți ce înseamnă să închizi principala ruta de tranzit către Europa,și în perioada concediilor!…DN 7 nu mai ofera conditii de siguranță rutiera si asta din cauza incompetentei si nepasarii voastre!…Don’ Pistol trezește-te,ieși pe teren înainte de a lua decizii aberante!”