Inflația din SUA a încetinit mai mult decât estimau analiștii în octombrie

drapel SUA dolari

Indicele preţurilor de consum în SUA a încetinit mai mult decât se estima în octombrie, în urma preţurilor mai scăzute la benzină, sprijinind opiniile că Rezerva Federală nu va mai majora dobânzile, transmit MarketWatch şi Reuters, citate de Agerpres.

Conform datelor prezentate marţi de Departamentul american al Muncii, indicele preţurilor de consum a înregistrat în octombrie o creştere de 3,2% în ritm anual, după un avans de 3,7% luna precedentă. Este vorba de o cifră sub estimările analiştilor, care mizau pe o rată anuală a inflaţiei de 3,3.

De la o lună la alta, preţurile de consum nu s-au modificat în octombrie, după un avans de 0,4% în septembrie, în timp ce analiştii se aşteptau la o creştere de 0,1%. Preţurile la energie au înregistrat un declin semnificativ luna trecută.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Deşi atenuarea inflaţiei este o veste bună pentru consumatori, ea rămâne peste ţinta de 2% pe termen lung a Fed. Luna aceasta, preşedintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, a declarat că oficialii Fed “nu sunt încrezători” că ratele dobânzilor sunt suficient de ridicate pentru a contracara inflaţia.

Dacă se exclud însă preţurile la energie şi alimente, care sunt mai volatile, inflaţia de bază a încetinit la 4% în octombrie, cea mai redusă creştere anuală din septembrie 2021, a informat Departamentul american al Muncii.

La reuniunea din 1 noiembrie, Rezerva Federală a SUA a menţinut dobânda de politică monetară la cel mai ridicat nivel din ultimii 22 de ani, dar a lăsat deschisă posibilitatea unei noi majorări şi a confirmat soliditatea surprinzătoare a economiei americane, deşi a atras atenţia asupra înăspririi condiţiilor financiare cu care se confruntă companiile şi gospodăriile.

„Activitatea economică a înregistrat un ritm solid de creştere în trimestrul trei din 2023″, se arată în comunicatul de la finalul reuniunii Fed de politică monetară, în care în unanimitate oficialii au fost de acord să menţină rata dobânzii la un interval cuprins între 5,25% şi 5,50%.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: