Japonia repornește un reactor nuclear din apropiere de Fukushima

nuclear. pixabay

Un reactor nuclear dotat cu un zid de protecţie ranforsat împotriva tsunami-urilor ar urma să fie repornit marţi în Japonia, într-o regiune din apropierea centralei nucleare de la Fukushima (nord-est), afectată în 2011 de un cutremur, tsunami şi un accident nuclear, transmite AFP, conform Agerpres.

Cele 54 de reactoare nucleare din arhipelagul nipon au fost oprite toate după triplul dezastru din 2011. Între timp, 12 dintre cele 33 de unităţi care sunt încă operaţionale au fost repuse în serviciu, dar până acum niciunul din regiunea de nord-est a Japoniei.

Reactorul doi al centralei nucleare Onagawa, în Departamentul Miyagi (nord-est), în apropiere de prefectura Fukushima, ar urma să devină al 13-lea reactor nuclear repornit marţi, potrivit operatorului Tokyo Electric Power Company (Tepco).

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Pentru a-şi asigura necesităţile energetice, Japonia şi-a majorat achiziţiile de gaze naturale, cărbune şi petrol, dezvoltând în paralel capacităţile de producţie a energiei fotovoltaice. Însă în condiţiile în care are cel mai poluant mix energetic din G7, Japonia încearcă în prezent să îşi reducă emisiile prin accelerarea revenirii la energia nucleară.

“Energia nucleară, la fel ca şi energiile regenerabile, reprezintă o sursă importantă de energie decarbonizată, iar politica noastră este de a o utiliza la maximum cu condiţia asigurării securităţii”, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului japonez, Yoshimasa Hayashi.

Catastrofa de la Fukushima a provocat decesul a aproximativ 18.000 de persoane, după ce tsunamiul a doborât liniile electrice şi a inundat generatoarele de rezervă, paralizând pompele de apă necesare pentru răcirea combustibilului nuclear.

Între timp, normele de securitate au fost înăsprite iar centrala de la Onagawa, care a primit autorizaţia necesară pentru repornirea reactoarelor în 2020, a majorat înălţimea valului de protecţie împotriva tsunami-urilor până la 29 de metri, unul dintre cele mai mari din Japonia.

Repornirea de marţi marchează şi o altă premieră în Japonia, fiind pentru prima dată când un reactor cu apă în fierbere (BWR), acelaşi model cu cel utilizat la Fukushima, va fi repus în serviciu după catastrofa din 2011.

“Importanţa repornirii reactoarelor nucleare se intensifică având în vedere perspectiva creşterii economice a ţării noastre, stimulată de sursele de energie decarbonizate”, a spus Hayashi.

Conform planurilor actuale, Japonia îşi propune ca energia nucleară să reprezinte între 20% şi 22% din electricitatea sa în 2030, comparativ cu mai puţin de 10% în prezent. În paralel, ţara intenţionează să majoreze ponderea regenerabilelor în mixul energetic până la 36%-38%, de la aproximativ 20% în prezent, şi să reducă ponderea combustibililor fosili până la 41%, de la aproape două treimi în prezent.

Grupul de reflexie E3G clasează Japonia pe ultima poziţie, şi la o distanţă considerabilă în ceea ce priveşte decarbonizare sistemelor electrice din Grupul celor şapte (G7) state puternic industrializate.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: