Sursa foto: European Council
Europa a înțeles că nu poate fi singurul bloc global care nu-și apără serios interesele economice, subliniază avocatul Nicola Lohrey și specialistul în politică europeană Eric-Andrew Martin, scrie Le Monde, potrivit Rador.
Contextul în care operează companiile europene se consolidează sub efectul multiplelor crize: sanitară, energetică, securitară și geopolitică. Aceste crize dau naștere la reflexe protecționiste la nivel global. Astfel, așa-numitul Act de Reducere a Inflației (IRA) al administrației Biden permite investițiilor de pe pământul american să beneficieze de avantaje substanțiale față de Europa.
IRA este atât markerul accelerării tranziției economiei americane către o piață cu emisii reduse de carbon, cât și al preferinței produselor made in America. Într-adevăr, subvențiile vor fi plătite doar pentru produsele fabricate în Statele Unite, care vor favoriza Tesla față de mașinile electrice europene, și oțelul american pentru proiectele de parcuri eoliene. Europenii se tem de relocări masive de companii, care vor prefera să produca pe pământ american pentru a putea beneficia de acest ajutor.
Recomandări Video
Articolul continuă mai jos
Un alt exemplu, îmbunătățirea condițiilor de acces pe piața chineză pentru companiile europene depinde de ratificarea acordului global privind investițiile dintre UE (Uniunea Europeană) și China. În plus, încetinirea creșterii chineze are efecte negative asupra unui număr mare de sectoare din cauza dependenței puternice a secțiunilor întregi ale economiei europene de producția chineză.
Reciprocitate
În fața acestei abordări protecționiste, poate Europa să continue să creadă că jocul liberei concurențe în favoarea celui mai mic preț ofertant rămâne cel mai bun răspuns la nivel global? Lucrurile se schimbă. Astfel, conceptul de suveranitate economică și industrială a Europei câștigă treptat teren. Contextul crizei a accelerat conștientizarea Europei că nu mai poate rămâne „idiotul satului global”, ci că trebuia să se doteze cu toate armele compatibile cu dreptul internațional pentru a-și promova și proteja afacerile în competiția internațională.
În domeniul digital, UE se echipează cu un nou sistem care supraveghează puternic giganții sectorului. La nivel industrial, a pus la punct un sistem de monitorizare a investițiilor străine și tocmai a achiziționat un instrument de blocare a accesului pe piețele sale publice pentru companiile din țări care nu permit europenilor să participe la propriile licitații. În mod similar, se dezvoltă un sistem care să vizeze țările terțe subvenționându-le producțiile, iar conceptul de reciprocitate a prins rădăcini.
Alte măsuri mai puternice ar putea fi adoptate în viitor, inclusiv sancțiuni europene care să permită adoptarea unor măsuri de represalii împotriva țărilor care folosesc arma extrateritorialității legii împotriva companiilor europene; reguli de excludere de pe piața europeană a tuturor produselor muncii forțate; politici industriale sectoriale pentru a încuraja crearea de grupuri europene în sectoare strategice, în special bateriile electrice, hidrogenul sau cloud computing. Și de ce să nu se meargă până la adoptarea unui adevărat „Buy European Act” pentru a crea o „preferință europeană?”
Astfel, conceptul de politică industrială nu mai este un tabu pentru a asigura dubla tranziție a economiei europene către decarbonizare și digitalizare și nici măcar ideea că regulile dreptului european al concurenței (în special în ceea ce privește ajutorul de stat) vor trebui relaxate. Această schimbare de paradigmă ar trebui să permită Europei să lupte în condiții de egalitate cu celelalte blocuri majore, în principal Statele Unite și China, și necesită o solidaritate reală între țările europene pentru a-și apăra afacerile și pentru a-și păstra prosperitatea în concurența acerbă a economiei internaționale.
Dificultăți ale cuplului franco-german
Desigur, Europa nu a putut fi construită decât grație reconcilierii franco-germane și a cooperării intense care s-a dezvoltat între cei doi parteneri, în slujba integrării europene. Întărite de această apropiere, Franța și Germania au reușit să creeze relații economice intense, care au dus la investiții încrucișate semnificative și la crearea de locuri de muncă în cele două țări: 2.500 de companii germane operează în Franța și angajează 320.000 de oameni. În schimb, Franța este al doilea partener comercial ca mărime la nivel european, 3.000 de companii franceze sunt înființate în Germania, unde au 325.000 de angajați.
Războiul din Ucraina relevă dificultățile duoului franco-german în a oferi răspunsuri pe măsura provocărilor, dovadă fiind diferențele care cântăresc dezbaterile europene referitoare la energie, dar și dificultățile întâmpinate de cooperarea armamentului bilateral. Cu siguranță, nu este timpul pentru nostalgie, pentru concurență reciprocă, ci pentru acțiune, pentru a preveni riscul penuriei de energie, dezindustrializării și crizei sociale în Europa. Întărite de legitimitatea istoriei lor, relațiile franco-germane rămân supuse provocării exemplarității și eficienței.
Contextul policrizei sporește anumite realizări fundamentale ale pieței unice, cum ar fi existența unui cadru de reglementare stabil și proximitatea geografică față de clienți și furnizori. Acest cadru facilitează marșul către o economie cu emisii scăzute de carbon, cheia pentru schimbarea modelului industrial și competitivitatea durabilă pentru companiile europene. Pentru a spori aceste atuuri, cei doi parteneri trebuie să se gândească la relația lor într-o lume dominată de rivalitatea de putere și tensiunile geopolitice. Și să considerăm Europa nu ca suma intereselor individuale ale membrilor săi, ci ca rodul cooperării, unde toată lumea trebuie să accepte sacrificii, în slujba unei viziuni comune.