Liderii guvernamentali și de afaceri reuniți la Davos, îngrijorați de perspectivele economice. “Avem cel puţin patru crize, care sunt împletite”

Forumul Economic Mondial Davos

Ameninţările multiple la adresa economiei globale sunt în fruntea îngrijorărilor liderilor guvernamentali şi de afaceri prezenţi la Forumul Economic Mondial de la Davos, unii semnalând riscul unei recesiuni la nivel mondial, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Reuniunea are loc pe fondul inflaţiei aflată la cel mai înalt nivel ale ultimilor zeci de ani în economii majore, inclusiv în Statele Unite, Marea Britanie şi Europa.

Aceste creşteri de preţuri au subminat încrederea consumatorilor şi au zdruncinat pieţele financiare mondiale, determinând băncile centrale, inclusiv Rezerva Federală a SUA, să majoreze ratele dobânzilor.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Între timp, repercusiunile asupra pieţelor petroliere şi alimentare ale invadării Ucrainei de către Rusia în februarie – pe care Moscova o descrie drept ”o operaţiune militară specială” – şi blocajele cauzate de Covid-19 în China, fără un sfârşit clar, au agravat nenorocirea.

“Avem cel puţin patru crize, care sunt împletite. Avem inflaţie mare… avem o criză energetică… avem sărăcie alimentară şi avem o criză climatică. Şi nu putem rezolva problemele dacă ne concentrăm doar asupra uneia dintre crize. Dar dacă nici una dintre probleme nu va fi rezolvată, chiar mă tem că ne confruntăm cu o recesiune globală cu un efect extraordinar… asupra stabilităţii globale”, a spus vicecancelarul german Robert Habeck.

Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi-a redus luna trecută previziunile de creştere globală, pentru a doua oară în acest an, invocând războiul din Ucraina şi evidenţiind inflaţia drept ”un pericol clar şi prezent” pentru multe ţări.

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, vorbind luni la Davos, a declarat că războiul, condiţiile financiare mai stricte şi şocurile preţurilor – în special pentru alimente – au ”umbrit” în mod clar perspectivele economice, deşi ea nu se aşteaptă încă la o recesiune.

Întrebată în cadrul unei mese rotunde dacă se aştepta la o recesiune, Georgieva a spus: ”Nu, nu în acest moment. Asta nu înseamnă că este exclus”.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, care urmează să vorbească marţi la Davos, a avertizat că creşterea şi inflaţia se află pe căi opuse, deoarece presiunile crescânde ale preţurilor limitează activitatea economică şi devastează puterea de cumpărare a gospodăriilor.

”Războiul Rusia-Ucraina s-ar putea dovedi a fi un punct crucial pentru hiperglobalizare. Aceasta ar putea face ca lanţurile de aprovizionare să devină mai puţin eficiente pentru o perioadă şi, în timpul tranziţiei, ar putea crea presiuni mai persistente asupra costurilor pentru economie”, a spus ea într-o postare pe blog, luni.

Totuşi, ea a promis, în esenţă, majorări ale ratelor dobânzilor atât în ​​iulie, cât şi în septembrie, pentru a opri inflaţia, chiar dacă creşterea costurilor îndatorării va afecta cu siguranţă creşterea.

“Ştiam, toţi ştiau încă din prima zi că acest război este o veste economică proastă. Mai puţină creştere şi mai multă inflaţie. Acesta este preţul pe care am acceptat împreună să-l plătim pentru a ne proteja valorile… A meritat să plătim acest preţ “, a declarat politicianul francez Francois Villeroy de Galhau.

Impactul economic al crizei din Ucraina este resimţit cel mai puternic în Europa, dar economia SUA este cea care se confruntă cu cele mai mari presiuni ale preţurilor. Indicele preţurilor de consum a urcat de la aproape zero în urmă cu doi ani la un maxim de 40 de ani, de 8,5%, în martie.

Fed a răspuns la începutul acestei luni cu cea mai mare creştere a dobânzii cheie din ultimii 22 de ani, iar preşedintele Jerome Powell a semnalat creşteri de o amploare similară – jumătate de punct procentual – cel puţin la următoarele două întâlniri.

Cu toate acestea, dobânzile mai ridicate şi aşteptările pentru mai mult nu au slăbit încă cheltuielile consumatorilor şi o piaţă a forţei de muncă solidă din SUA.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.