Lovitură pentru ministrul Marcel Boloș: Senatul îi interzice să stabilească singur salariile angajaților din Ministerul Finanțelor, ANAF și Autoritatea Vamală Română / Fiscul pierde atribuția de control al cheltuielilor primarilor

bani, lei, finante, bancnote, bani numarati, impozit, taxe Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Senatul a eliminat dintr-o ordonanță de urgență prevederea care îi dădea dreptul ministrului Finanțelor să decidă singur salariile angajaților din Ministerul Finanșelor, ANAF și Autoritatea Vamală Română. Prevederea inițială fusese introdusă chiar de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și îi dădea dreptul să decidă aceste salarii printr-un simplu ordin de ministru, prin excepție de la legea salarizării unitare a bugetarilor.

Senatul a eliminat însă această prevedere care dădea puteri discreționare ministrului Finanțelor. Senatorii au abrogat prevederea printr-un vot în ședința de plen de luni, 30 octombrie, potrivit site-ului oficial.

Ministrul Marcel Boloș (PNL) inițiase proiectul de OUG în urma protestului din septembrie de la minister, când angajații au oprit lucrul și au cerut creșteri de salarii. Proiectul de OUG a fost aprobat de guvernul Ciolacu și a intrat în vigoare la 6 octombrie.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Reamintim că guvernul și-a asumat prin PNRR să renunțe la excepțiile din sistemul de salarizare a bugetarilor, să reformeze legea salarizării și să țină sun control cheltuielile bugetare.

Acum, proiectul de lege care modifică Ordonanţa de urgenţă nr. 81/2023 merge în Camera Deputaților pentru dezbateri și votul final.

Iată cum arată articolul abrogat de Senat:

„Art.XI (1) În aplicarea prevederilor art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin derogare de la prevederile art.9 din Legea nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru eliminarea inechităților, discriminărilor și/sau discrepanțelor de ordin salarial existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență în sistemul finanțelor publice ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești, ministrul finanțelor emite ordin.

(2) În înțelesul alin. (1), prin sistemul finanțelor publice se înțelege Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și structurile subordonate acesteia și Autoritatea Vamală Română.

(3) Metodologia și criteriile care stau la baza stabilirii drepturilor salariale luând în considerare hotărârile judecătorești potrivit prevederilor alin.(1) se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor, pe baza unei analize realizată de către Ministerul Finanțelor împreună cu Agenția Națională pentru Administrarea Fiscală, structurile subordonate acesteia, și Autoritatea Vamală Română cu respectarea principiilor și a sistemului ierarhizării funcțiilor publice, între instituții publice, potrivit Legii – cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare.

(4) După punerea în aplicare a prevederilor alin.(1), nu se mai plătesc alte categorii de drepturi salariale care nu sunt prevăzute prin acte normative în vigoare.”

Tot Senatul a mai abrogat o prevedere importantă din ordonanța de urgență, care dădea dreptul ANAF să controleze modul în care primarii și șefii de instituții autonome cheltuiesc banii publici.

Iată prevederea abrogată de Senat:

Art.III Atribuțiile structurii de inspecție economico-financiară din cadrul Ministerului Finanțelor și a structurilor teritoriale de inspecție economico-financiară din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare și Ordonanța Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, se completează, după cum urmează:
a) controlul procedurilor de achiziție publică și al cheltuielilor cu materiale și servicii, cheltuielilor de protocol, organizare de evenimente, cheltuielilor de investiții, precum și a altor categorii de cheltuieli efectuate din fondurile publice de ordonatorii de credite atât de la nivelul autorităților publice centrale cât și de la nivelul autorităților publice locale, inclusiv pentru acei ordonatori de credite aflați în autoritatea/coordonarea/subordonarea acestora;
b) controlul procedurilor de achiziție publică și al cheltuielilor cu materiale și servicii, cheltuielilor de protocol, organizare de evenimente, cheltuielilor de investiții, precum și a altor categorii de cheltuieli efectuate de autoritățile/ agențiile/instituțiile autonome care funcționează în coordonarea/subordonarea/ autoritatea Parlamentului României.
c) controlul modului de evidențiere a bunurilor proprietate publică/privată a statului la nivelul autorităților publice locale.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Senatul tocmai a scos la iveala unde e sursa de coruptie si drenaj al banilor in romania.La senat! Daca nu dadea in ei Bolos nu reactionau!

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.