Lucrări la Podul ,,Prieteniei” Giurgiu-Ruse până la sfârșitul lunii martie : drumarii bulgari fac noi reparații, iar șoferii circulă pe o singură bandă

Cozi Frontiere/ reparații Pod Giurgiu Ruse Sursa Foto : UNTRR

Restricțiile de circulație de la Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse unde se fac reparații pe jumătatea bulgară a podului se mențin până la sfârșitul lunii martie 2024, anunță Poliția de Frontieră Giurgiu. Probleme majore la rosturile de dilatare ale Podului construit în 1954 au fost încă din august 2023 (Podul a fost blocat 6 ore), iar partea bulgară a tot făcut lucrări urgente de reparații.

,,Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat de către autoritățile de frontieră bulgare cu privire la faptul că în perioada 15.01-31.03.2024 se vor desfășura lucrări de reparație la rosturile de dilatare ale podului peste fluviul Dunărea, dintre orașul Ruse și Giurgiu, pe drumul republican I-2 Ruse – Razgrad, începând de la km. 0+000 până la km. 1+057, urmând ca pe timpul lucrărilor să se introducă măsurile necesare privind organizarea și reglementarea temporară a circulației (cu restricții). Acestea vor fi efectuate pe timpul zilei, iar traficul se va desfășura pe o singură bandă care va fi semnalată cu indicatoare de circulație corespunzătoare. Recomandăm persoanelor care doresc să tranziteze frontiera națională în următoarea perioadă să se informeze cu privire la condițiile de călătorie din statele de destinație și din cele tranzitate, să consulte aplicația Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră Române și să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internațional. Reamintim că la graniţa cu Bulgaria sunt deschise traficului internaţional 11 puncte de trecere după cum urmează: P.T.F. Vama Veche, P.T.F. Ostrov, P.T.F. Negru Vodă,  P.T.F. Dobromir, P.T.F. Lipnița, P.T.F. Călăraşi, P.T.F. Giurgiu, P.T.F. Turnu Măgurele, P.T.F. Zimnicea, P.T.F. Bechet și P.T.F. Calafat.” a transmis Poliția de Frontieră Giurgiu.

Comisia Europeană a aprobat finanțarea studiului de fezabilitate pentru noul pod peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse între România și Bulgaria, a transmis marți, 16 ianuarie ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu după o întâlnire la București cu Ambasadorul SUA, Kathleen Ann Kavalec și Ambasadorul Statelor Unite în Grecia, George Tsunis. Finanțarea va fi asigurată prin CEF Connecting Europe Facility – componenta de mobilitate militară, explica, în decembrie 2023, la București, Comisarul European pentru Transporturi, Adina Vălean care sublinia că este un apel competitiv de proiecte, dar critica și decizia autorităților de la București de a depune cererea de finanțare pentru un ,,pod rutier cu rezerva componentei feroviare” după cum Economedia a explicat aici. Finanțarea europeană a studiului de fezabilitate înseamnă practic, continuarea proiectului cu sprijin european și în etapa de execuție.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

Pentru că Podul Calafat -Vidin a fost construit de Ministerul Transporturilor din Bulgaria (inaugurat 2013), Podul Giurgiu-Ruse II ar urma să fie construit de CNAIR, deocamdată fiind depusă cererea de finanțare pentru Studiul de Fezabilitate (6 milioane Euro). Prin CEF, finanțarea europeană este 50 %. Precizările comisarului Vălean vin în contextul lucrărilor pe Podul Prieteniei (pe partea bulgară, posibil și reabilitare din 2024)

Explicațiile comisarului european pentru Transporturi, Adina Vălean privind Podul Giurgiu-Ruse II : 

,,România a aplicat cu un proiect în cadrul apelului de proiecte pe mobilitate militară. Eu mă aşteptam să fie în cadrul apelului de proiecte generale, dar s-a optat pentru această variantă în cadrul apelului de mobilitate militară, ale cărui rezultate eu le pot face publice în 15 decembrie. Deci, suntem puţin în avans. Practic, fiind un apel competitiv de proiecte ai cărui câştigători nu au fost anunţaţi – şi vorbesc la nivelul întregii Uniuni Europene – nu pot să zic astăzi dacă proiectul este câştigător. Noi am finanţat cu 570 de milioane de euro legătura feroviară Bucureşti – Giurgiu. Atenţie, nu aşa că ne-a venit nouă ideea, ci pentru că acesta era un proiect al României, care făcea parte dintr-un coridor şi care trebuie să aibă continuitate spre sud. Deci, este puţin de neînţeles în momentul de faţă pentru Comisia Europeană faptul că nu avem un proiect mai solid pentru un nou pod feroviar la Bucureşti – Giurgiu, dar avem asigurări că există această intenţie şi că acest nou pod Giurgiu Ruse va fi gândit să aibă şi o componentă feroviară. În rest, ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, îmi dau seama că e o presiune specială pe punctul de trecere a frontierei. Vă spun sincer că în momentul de faţă sunt presiuni pe toate punctele de trecere ale frontierei în multe locuri din Europa, în mod special pentru ţările care nu sunt în Schengen, România şi Bulgaria, şi cred că e nevoie de o organizare foarte inteligentă şi eficientă a felului în transportatorii rutieri care stau în cozi la frontieră reuşesc să treacă mai repede” -spunea în decembrie 2023, la București, Adina Vălean.

Deși Podul Giurgiu-Ruse, cunoscut ca Podul Prieteniei, are 69 de ani, (construit în 1954 cu linie de tren) Ministerul Transporturilor de la București vrea să aștepte rezultatele din Studiul de Fezabilitate pentru decizia tehnică :

,,În privința construcției unui nou pod în zona Giurgiu-Ruse, secretarul de stat (n.r Bogdan Mândrescu) a susținut construcția podului, urmând ca în perioada imediată a finalizării studiului de fezabilitate, în conformitate cu soluția tehnică rezultată, se va decide dacă podul va fi unul rutier/feroviar/mixt.  Partea română a menționat că a depus aplicația de finanțare pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a documentațiilor aferente proiectului ”Military Mobility – Feasibility Study for Giurgiu – Ruse II Bridge over the Danube — FSGRB ”, în cadrul apelului de proiecte deschis pe CEF – Mobilitate Militară. Obiectivul general al acestei acțiuni este asigurarea conexiunii transfrontaliere dintre România și Bulgaria, în scopul asigurării unui trafic rutier fluent și a unei stări tehnice adecvate, în conformitate cu reglementările în vigoare. Obiectivul specific al proiectului este de a studia și proiecta un nou pod la Giurgiu-Ruse, precum și infrastructura de acces necesară pe partea românească și bulgară,  parte a rețelei TEN-T Core, pentru utilizarea duală a infrastructurii de transport, în scopul îmbunătățirii mobilității civile și militare.Valoarea totală a contractelor de execuție din cadrul acestei aplicații de finanțare este estimată la valoarea de 13.835.779 euro, cu o rată de cofinanțare de 50% și o contribuție UE de 6.917.890 euro. Perioada de implementare este de 39 de luni. ” Ministerul Transporturilor, octombrie 2023.

Fostul ministru al Transporturilor, Iulian Matache, în 2015, la reparaţiile Podului Prieteniei
Sursa foto: Ministerul Transporturilor

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: