Guvernul conservator britanic al lui Rishi Sunak anunţă luni măsuri dure împotriva migraţiei – legale – prin creşterea cu o treime a salariului minim în vederea obţinerii unei vize de muncă şi punând capăt reîntregirii familiilor lucrătorilor străini în sistemul sanitar, cu doar câteva luni înaintea alegerilor legislative, vizând să scadă imigraţia netă cu 300.000 de persoane pe an -, după un record de 745.000 de migranţi atins în 2022, relatează AFP, conform News.ro.
Guvernul lui Sunak – larg devansat în sondaje de către opoziţia laburistă odată cu apropierea alegerilor din 2024 – depune eforturi să afişeze o linie fermă în vederea unei scăderi a imigraţiei – atât legale, cât şi clandestine.
El face acest lucru pe fundalul promisiunii de a ”relua controlul” frontierelor prin Brexit.
Ministrul de Interne James Cleverly a promis luni, în Parlament, ”cea mai importantă reducere” a imigraţiei nete.
”Cu 300.000 de persoane mai puţin vor putea veni în Regatul Unit în anii viitori faţă de anul trecut”, a declarat şeful Home Office.
El a anunţat în faţa deputaţilor o creştere a salariului minim necesar în vederea obţinerii unei vize de muncă la 38.700 de lire sterline (45.160 euro) – aproape cât salaiul median cu normă întreagă -, de la 26.200 de lire sterline cât este în prezent, reprezentând o creştere de 47%.
Salariaţii din sectorul sănătăţii nu sunt vizaţi de acest prag salarial, însă nu-şi vor mai putea aduce familiile în Regatul Unit, alimentând temeri ale unor organizaţii din sector.
NHS Providers – un organism care reprezintă grupuri de spitale în Anglia – denunţă drept ”profund îngrijorătoare” aceste modificări, care riscă să descurajeze salariaţi din sector să încerce să vină în Regatul Unit.
Asociaţia Care England subliniază, la rândul său, că imigraţia a ”salvat sectorul”.
IMIGRAŢIE LEGALĂ-RECORD ÎN 2022
Potrivit unor statistici oficiale, publicate la sfârşitul lui noiembrie, imigraţia netă – diferenţa între cetăţenii străini care au sosit şi cei care au plecat – a fost de 745.000 de persoane anul trecut, cu mult peste o estimare iniţială de 606.000 persoane.
Ministrul de Interne a mai anunţat o reformare a listei de meserii care duc lipsă de forţă de muncă şi un dispozitiv care să ofere asigurări că imigranţii care îşi aduc membri ai familiei vor fi în măsură să le satisfacă nevoile.
Aceste măsuri – care urmează să intre în vigoare în primăvară – se adaugă atât unor măsuri împotriva studenţilor care, începând din ianuarie, nu vor mai putea, cu anumite excepţii, să-şi aducă în rudele în Regatul Unit, cât şi unei creşteri cu 66% a sumei pe care străinii urmează să o plătească pentru a avea acces la sistemul public de sănătate (NHS).
Această sumă urmează să crească de la 624 de lire sterline (727 euro), în prezent, la 1.035 de lire sterline (1.200 euro), şi urmează să aducă ”în medie 1,3 miliarde de lire sterline serviciilor de sănătate din această ţară”, a anunţat James Cleverly.
Deputata laburistă Yvette Cooper a catalogat în Camera Comunelor aceste măsuri drept ”o recunoaştere a anilor de eşec total al acestui Guvern conservator”.
Fostul ministru de Interne Suella Braverman, destituită recent din funcţie de către premierul Rishi Sunak, estimează că această serie de măsuri reprezintă ”un pas în direcţia bună”, dar care este făcut ”prea târziu”.
În afară de imigraţia legală-record din 2022, numărul imigranţilor ilegali care au intrat în regat cu ambarcaţiuni mici pe Canalul Mânecii a ”explodat”, la rândul său, la 45.000.
De la începutul acestui an, aproape 30.000 de imigranţi clandestini au intrat în regat.
Guvernul conservator a înăsprit legislaţia cu privire la dreptul de azil şi şi-a consolidat cooperarea cu alte ţări, inclusiv cu Franţa, în lupta împotriva migraţiei ilegale.
El urmează să anunţe un nou tratat prin care să poată expulza în Rwanda migranţi care au intrat ilegal pe teritoriul britanic, după ce a primit o palmă usturătoare de la justiţia britanică împotriva acestei măsuri-far a politicii sale în lupta împotriva imigraţiei ilegale.