Testarea săptămânii de lucru de patru zile în ministerele din Franţa va începe în această primăvară şi va dura “cel puţin un an”, potrivit unei note a administraţiei difuzate în ajunul unui seminar guvernamental privind munca, relatează AFP, conform Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Anunţată în ianuarie de premierul Gabriel Attal, acest experiment are ca scop să evalueze impactul, în special “în ceea ce priveşte echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată”. Este vorba de o adaptare a timpului de lucru, care constă în concentrarea orelor de lucru într-un număr redus de zile.

“Se va desfăşura cu un număr constant de salariaţi” şi fără reducerea timpului legal de lucru de 1607 ore pe an, a precizat Direcţia Generală pentru Administraţie şi Funcţie Publică (DGAFP) în nota, datată vineri, citată de AFP.

Analize Economedia

Hidroelectrica logo
armament-romania
utilitati, electricitate, energie
Angajați, recrutări
inflatie
aparare militari
baraj Hidroelectrica
joburi, oameni, persoane, agitație, aglomeratie, locuri de muncă, muncă, angajatori, stradă
Neptun Deep
bursa, investitii, indici, cresteri, scaderi, investitori
calcule buget
Biserica fortificată din Bierțan) de Kayle Kaupanger
Economii, Bani, Tineri, Pușculiță
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume

Experimentul va avea loc atât la Paris, cât şi în serviciile “descentralizate” (din afara capitalei) ale ministerelor.

“Va fi la latitudinea fiecărui şef de departament să stabilească dacă este oportun sau nu” să efectueze experimentul, precizează DGAFP.

Instituţia speră să întocmească în aprilie sau mai o listă cu departamentele pregătite să testeze condensarea timpului de lucru şi să lanseze primele experimente în acest sens.

Modularea timpului de lucru va începe “cel târziu în septembrie 2024, pentru o perioadă de cel puţin un an”, mai spune nota de serviciu.

O primă evaluare va fi făcută în vara anului 2025 şi va fi folosită pentru a pregăti “continuarea şi/sau extinderea” experimentului. Administraţia nu menţionează niic despre scenariul unui experiment neconcludent.

În plus faţă de săptămâna de patru zile, administraţiile vor putea testa o săptămână de patru zile şi jumătate sau o alternanţă între săptămâni de patru şi cinci zile.

Experimentul va fi realizat pe bază de “voluntariat”, dar vor fi excluşi funcţionarii publici care au “obligaţii legale de serviciu”, cum ar fi profesorii, sau programe care diferă de săptămâna tradiţională de cinci zile.