Ministerul Mediului angajează consultant care să verifice facturile înaintate de Petrom la închiderea de sonde și decontaminarea terenurilor

sonda exploatare petrol Sursa foto: Pexels/Pixabay

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor angajează o firmă care să efectueze servicii de expertiză tehnico-economică pentru notificările pe care Petrom le face privind „costurile de abandonare acceptate” ale sondelor, cu terenurile aferente acestora. În alte cuvinte, statul angajează consultant care să verifice separat dacă lucrările pe care Petrom spune că le-a făcut pentru decontaminarea terenurilor reprezintă realitatea, mai înainte să deconteze companiei sumele pretinse. 6,16 milioane lei, în doi ani, este dispus să plătească statul acelui consultant care să verifice concordanța datelor depuse de Petrom cu realitatea din teren, vizate fiind 2.000 de sonde, în 2023, 2024 și 2025.

„Având în vedere că activitățile de decontaminare/remediere și abandonare sonde sunt executate de OMV Petrom prin intermediul unor operatori economici contractați de OMV Petrom sau cu resurse proprii, prin prezentul contract se asigură Autorității Contractante sprijinul unei părti terțe specializate, care să acționeze în calitate de expert tehnico-economic”, scrie autoritatea contractantă în descrierea licitației din SICAP.

Iată ce trebuie să presteze, printre altele, consultantul selectat, conform caietului de sarcini:

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ø Auditul documentelor care stau la baza Notificărilor de plată transmise MMAP de către OMV Petrom SA, care să certifice realitatea şi legalitatea operaţiunilor necesare emiterii Notificărilor.

Ø Prestarea serviciilor similare cu activităţile de supervizare și auditare a documentaţiilor tehnico[1]economice primite de la Autoritatea Contractantă şi OMV Petrom S.A., prin resurse proprii sau prin ingineri şi experţi de profil, a lucrărilor realizate de către Antreprenorii contractaţi de OMV Petrom S.A. și urmărirea unor aspecte tehnice cum ar fi:

– analizarea şi confirmarea tipurilor de lucrări executate şi a cantităţilor;

– verificarea şi confirmarea tipurilor de lucrări executate suplimentar şi/sau a cantităţilor de lucrări executate suplimentar;

– verificarea documentelor de transport, montare şi PIF pe amplasamente a echipamentelor si amenajărilor temporare necesare pentru realizarea activităţilor din amplasamente şi îndeplinirea obiectivelor din fiecare contract, dupa caz;

– verificarea documentelor de aplicare a metodei de decontaminare/remediere aferente amplasamentului respectiv în conformitate cu documentaţia aplicabilă amplasamentului, până la eliberarea de obligaţii a OMV Petrom SA;

– verificarea documentelor de excavare a solului contaminat de pe amplasamente; – verificarea documentelor de eliminare finală a tuturor deşeurilor (inclusiv altele decât solul poluat), indiferent de natura şi starea acestora, rezultate pe parcursul activităţilor de realizare a obiectivelor contractului respectiv;

– verificarea documentelor de dezafectare/demontare/demolare şi îndepărtarea tuturor confecţiilor metalice şi a elementelor de beton de pe amplasamentele lucrărilor, în conformitate cu proiectul tehnic sau/şi documentele contractuale, după caz;

– verificarea documentelor de eliminare şi gestionare a tuturor materialelor/deşeurilor rezultate din activitatea de demontare/demolare de pe amplasamente;

– verificarea condiţiei impuse OMV Petrom SA de către autorităţile de protecţia mediului şi ulterior de acesta Antreprenorilor, de a aduce terenul la starea de sol conform prevederilor legale în materie, pentru fiecare amplasament/sit;

– verificarea documentelor de lucrări aşternere sol vegetal şi înierbare pe amplasamente; – verificarea documentelor de curăţare finală a amplasamentelor după refacere;

– verificarea documentelor de returnare a amplasamentelor catre OMV Petrom SA la recepţia finală a lucrărilor;

– verificarea şi certificarea cantităţilor şi plăţilor efectuate de catre OMV Petrom SA către Antreprenor(i).

Ø Verificări ale contractelor de achiziţii publice încheiate cu Antreprenorii privind execuţia lucrărilor de abandonare, din punct de vedere al legalității și conformității;

Ø Verificări ale evidențelor contabile cu privire la înregistrarea costurilor solicitate de către terți și raportate în conturile OMV Petrom, respectiv dacă în privința acestor categorii de costuri se identifică diferențe;

Ø Verificări ale costurilor solicitate de către terți, din punct de vedere al existenței documentațiilor adecvate (facturi, calendare de execuție, plăți etc. ). Verificări ale sumelor aferente fiecărei facturi în parte, în raport cu înregistrarile contabile;

Ø Verificări ale costurilor interne, respectiv: – daca în privința acestor categorii de costuri se identifică diferențe în evidența contabilă a OMV Petrom, – dacă se identifică abateri/discrepanțe cu privire la metoda de calcul a acestora, – dacă tarifele orare utilizate la calcularea costurilor interne sunt în conformitate cu rapoartele de asigurare;

Ø Verificarea corectitudinii matematice a costurilor solicitate în lei și echivalentul valorii acestor sume de bani în EURO.

Ofertele se desfac în 4 octombrie, departajarea lor se va face în funcție de preț, de experiența echipei de proiect și de abordarea generală a lucrărilor de efectuat în cadrul contractului.

În data de 23.07.2004, între statul român – în calitate de vânzător – și O.M.V. Aktiengesellschaft (Austria) – în calitate de cumpărător – , a fost încheiat Contractul de privatizare a Societăţii Naționale a Petrolului „Petrom”, aprobat prin Legea nr. 555/2004 de Parlamentul Romaniei si publicat in Monitorul Oficial din data de 06.12.2004. Astfel, Societatea OMV Petrom a devenit succesorul legal al fostei societati de stat  SNP Petrom SA și a preluat în patrimoniul său un număr semnificativ de active utilizate de decenii în  industria locală de petrol și gaz.

Conform Contractului de privatizare, OMV Petrom este responsabilă și suportă costurile aferente respectării obligațiilor de mediu care derivă din legislația în vigoare privind orice poluare determinată de  activitatea sa după data încheierii Contractului de privatizare, în baza principiului Poluatorul plătește iar  statul român rămâne responsabil și va compensa OMV Petrom pentru Despagubirile de mediu (Pierderi  de Mediu sau Costuri de Abandonare Acceptate) petrecute înaintea datei de privatizare și care la data  privatizării erau cunoscute, identificate dar și pentru cele care nu erau cunoscute, nu erau identificate și/sau nu erau cuantificate.

Astfel, statul român s-a angajat la plata de despăgubiri pentru Costuri de Abandonare Acceptate, respectiv  pentru acele cheltuieli și costuri suportate de OMV Petrom, rezultate direct din abandonarea, îndepartarea  sau închiderea anumitor sonde de extracție, care fusesera închise și nu mai erau în exploatare la data  privatizării, dar nu fusesera abandonate în mod legal.

Prin urmare, activitățile de decontaminare care derivă din obligațiile de mediu și de abandondare sonde  sunt implementate de OMV Petrom conform prevederilor legislației românești în vigoare, urmând ca după finalizarea acestor activități, costurile aferente să fie solicitate spre rambursare de la statul român.

După finalizarea activităților de decontaminare și abandonare sonde și ținand cont de condițiile stipulate în Anexa P, Petrom depune la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor dosarul Notificării  privind Costurile de Abandonare Acceptate, urmând ca statul român sa analizeze documentația și să decidă în cadrul Comitetului de avizare pentru probleme de mediu Petrom dacă și în ce măsură să compenseze OMV Petrom pentru costurile suportate aferente acestor activități, ținând cont de prevederile  Contractului de privatizare și implicit ale Anexei P.

Periodic, Petrom trimite statului notificări cu privire la lucrările pe care le-au făcut pe decontaminarea terenurilor aferente sondelor abandonate și, pentru ce s-a poluat înainte de 2004 – anul privatizării Petrom, compania cere să fie compensată cu costul acestor lucrări. Până în prezent, miliarde de lei au fost plătite de stat pentru această „poluare istorică”.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: