Ministrul bulgar al energiei: Gazprom este ultima variantă pentru aprovizionarea cu gaz

nord stream 2, gaze naturale, conducta, gazoduct, energie, gazprom Sursa foto: Nord Stream 2 / Igor Kuznecov

„Cabinetul nu va semna un contract pe termen lung cu Gazprom”, a declarat, pentru Televiziunea Bulgară, ministrul interimar al energiei de la Sofia, Rosen Hristov. „Dacă vom avea negocieri cu Gazprom, acestea vor fi pentru livrări în conformitate cu contractul actual. Nu am de gând să semnez un contract pe termen lung cu nicio companie. Nu cred că este corect ca un guvern interimar să semneze un contract obligatoriu pe termen lung, fără un sprijin politic larg și fără un cabinet politic”, a spus el, potrivit Sega, citată de Rador.

Potrivit acestuia, în regiunea Europei de Sud-Est există destule gaze naturale, dar problema este legată de preț. El a repetat că în prezent se cumpără și gaze naturale rusești, dar prin intermediari. Ministrul interimar nu a răspuns în mod repetat la întrebarea dacă Gazprom poate fi considerat un partener de încredere. Hristov a subliniat doar că ultima opțiune posibilă pentru aprovizionarea cu gaze ar fi cu compania rusă. Totuși, el a adăugat apoi că nu poate semna o declarație de ne-reînnoire a contractului pe termen lung cu monopolistul rus, cerut de protestatari împotriva dependenței bulgare de Gazprom.

Ministrul interimar a recunoscut că guvernul lui Kiril Petkov a depus multe eforturi pentru a se asigura că aprovizionarea cu gaze nu va fi întreruptă.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

„Avem dosarul, s-au purtat negocieri, s-au trimis scrisori. O sumă colosală a fost plătită pentru consilierea juridică care să susțină aceste negocieri. A existat un dosar în care au fost discutați termenii de plată și livrare. Ei au mers la Bruxelles și au discutat despre politica comună a UE cu privire la Gazprom și despre posibilitatea deschiderii de conturi în ruble. Există linii directoare de la Bruxelles cu privire la ceea ce se poate și nu se poate face în cadrul sancțiunilor. Există, de asemenea, o recomandare de a nu deschide un cont în ruble. Gazprom a fost rugat să garanteze cumva că transferul de la Bulgargaz către Gazprombank în dolari este o plată. Am încercat să eliminăm sau să reducem acest risc de conversie în ruble, asupra căruia noi nu avem control, iar în această etapă negocierile s-au întrerupt, pentru că nu a fost găsită nicio variantă funcțională. „Negocierile s-au oprit într-un punct, când Gazprom nu a fost de acord cu unele cereri”, a explicat el.

Astfel, Hristov a respins minciunile GERB și ale președintelui Rumen Radev conform cărora ultimul guvern nu a încercat să asigure aprovizionarea de la Gazprom în temeiul actualului contract.

Potrivit lui Rosen Hristov, livrările de gaz lichefiat nu erau avantajoase pentru Bulgaria, deoarece trebuiau cumpărate stații de descărcare scumpe pentru regazificare și tranzit. Pe lânga oferta pentru cele 7 petroliere de la compania americană Shinier, mai sunt câteva oferte de la intermediari. „În prezent, există un deficit de aproximativ 30% din consumul declarat până la sfârșitul anului, care este cantitatea necesară pentru Termoficare – Sofia, care este cel mai mare consumator de gaze naturale din Bulgaria”, a adăugat el.

„Guvernul va acorda Bulgargaz un împrumut de 800 de milioane de leva”, a mai spus ministrul. Potrivit acestuia, principala problemă este capitalul de lucru, dar compania nu este în pierdere. „Motivul este încasarea scăzută a creanțelor. Cel mai mare datornic este Termoficare – Sofia, nici alte companii nu plătesc, din cauza prețului mare al gazului. Cu toate acestea, nu există niciun pericol ca Bulgargaz să intre în faliment. Lichiditatea companiei va fi îmbunătățită prin acordarea unui împrumut în valoare de 800 milioane de leva, urmând să fie anunțată o procedură de refinanțare a companiei. Am discutat cu bănci internaționale pentru împrumuturi”, a precizat Hristov.

În ceea ce privește finalizarea conexiunii de gaze cu Grecia, ministrul interimar a declarat că fac tot posibilul pentru finalizarea proiectului până la începutul lunii septembrie și a acuzat guvernul anterior că nu a exercitat controlul asupra executării acestuia. „Nu am primit încă graficul final de la constructori și de la compania de proiect. Nu există căi de acces pregătite pentru autospecialele de pompieri, s-au făcut doar teste parțiale și dotările nu au fost certificate. Lucrările de construcție nu sunt încă finalizate. L-am chemat pe proprietarul constructorului, Avax din Grecia, care va discuta cu președintele Radev”, a adăugat acesta. Nu este clar în ce calitate intervine președintele în activitatea executivului și în relațiile dintre companii.

Amenințare

Deputatul Rusiei Unite, Alexei Pușkov, a declarat că nu vede niciun motiv pentru a se relua livrările de gaz către Bulgaria. „Presupun că ar trebui să dăm Bulgariei oportunitatea de a experimenta ceea ce și-a dorit cu disperare – să petreacă o iarnă fără gaz rusesc. Nu îmi este foarte clar de ce ar trebui să continuăm să furnizăm gaz unui stat „neprieten”, adică unui stat ostil, mai ales că ea a renunțat singură la el”, a scris el pe canalul său Telegram.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: