Sistemul energetic a contribuit mult mai mult decât a primit în contextul crizei energetice şi ca urmare a tuturor măsurilor fiscale, sumele colectate de la companiile din energie depăşind 45 de miliarde de lei, din care nu s-au decontat mai mult de 25 miliarde lei, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

“Ne uităm la schema de plafonare, compensare şi acolo noi trebuie să urmărim câteva principii. Pe de o parte, să avem o stabilitate în piaţă şi la clientul final. Ori, nu este un lucru uşor de făcut când ai o situaţie internaţională regională în continuă dinamică. Pe de altă parte, să fie o schemă sustenabilă şi ştim bine că statul român a înregistrat nişte datorii către furnizori şi nu sunt mici. Noi ne-am străduit de fiecare dată să găsim soluţii, să venim cu o Ordonanţă de urgenţă, să cerem bani din Fondul de tranziţie, din taxa off-shore ş.a.m.d. să plătim aceste sume cât mai repede(…) Eu consider că sistemul energetic, în ansamblul său, a contribuit mult mai mult decât a primit în contextul crizei energetice şi ca urmare a tuturor măsurilor fiscale, undeva la peste 44-45 de miliarde de lei, din care nu s-au decontat mai mult de 20 -23-25 de miliarde de lei acum, la zi. Sunt sume colectate de stat de la companiile din energie, pe toate taxele, pe toate impozitele, pe dividende, pe tot ce a intrat”, a spus Burduja la ZF Power Summit.

Întrebat dacă se are în vedere o prelungire a schemei de plafonare până în 2026, ministrul a răspuns că în formula actuală va fi greu de argumentat în faţa Comisiei Europene.

Analize Economedia

calcule buget
investiții, creșteri, acțiuni, bursă, taur, bull
cresteri, dividende, bursa, piata de capital
Dubai proprietati imobiliare
România-Ungaria steaguri
un programator lucreaza la un laptop
adrian-dragos-paval-dedeman
economie calcule
somer calculator
burse, piete, multipli
bani, lei, economie, finante, deficit, inflatie
armata romana, capu midia, romania, nato, militari, soldati, antrenament, exercitiu militar, himars, rachete, sisteme de aparare aeriana
auto, masina chinezeasca
om robot industria automotive
transport
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
linie asamblare Dacia
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant

“Noi avem dialog cu Comisia – a fost şi doamna Ditte Juul Jorgensen, directoarea de pe energie – şi cel puţin anul acesta reuşim să stăm în aceşti parametri, şi până în martie 2025, cum este legislaţia actuală, după care trebuie să pregătim această perioadă şi o vom face într-un mod etapizat, transparent şi în deplină consultare cu toţi oamenii din sistemul energetic. Da, e mult până în 2025, în acelaşi timp, e puţin”, a subliniat ministrul.

El a semnalat că au fost demarate discuţii pentru a se pregăti o trecere graduală către o piaţă cât mai competitivă.

“Eu îmi doresc, sunt adeptul unei pieţe competitive în care, prin lupta sănătoasă între cei care dau ofertă şi cei care vin la cerere să rezulte preţuri cât mai bune. Dar în acelaşi timp trebuie să fim conştienţi că nu este o situaţie tipică pe piaţa energetică şi nu doar cea de la noi, ci la nivel regional sau chiar mondial şi trebuie să protejăm şi să asigurăm stabilitatea întregului sistem. (…) Trebuie să avem mare grijă să nu perturbăm piaţa şi să nu cumva să ne suprapunem şi peste nişte evoluţii internaţionale pe care noi nu le putem controla şi atunci să derulăm un film pe care totuşi românii l-au mai văzut, şi firmele, şi cetăţenii şi noi toţi l-am mai văzut acum nişte ani de zile”, a punctat Sebastian Burduja.