Faţă de acelaşi trimestru din anul 2021, Produsul intern brut a înregistrat în trimestrul II 2022 o creştere cu 5,1 % pe seria brută și 5,0 % pe seria ajustată sezonier. În semestrul I 2022, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2021, cu 5,7% atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier. Comparativ cu trimestrul I, PIB brut în T2 a fost, în temeni reali, mai mare cu 1,8%.
INS explică că seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a necesităţii asigurării consistenţei dintre datele anuale şi cele trimestriale în contextul revizuirii datelor pentru anul 2020, de la varianta semidefinitivă la varianta definitivă, pe de o parte, şi a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2021, pe de altă parte, fiind, înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în 7 septembrie 2022.
Datele provizorii din septembrie arătau că Produsul intern brut a înregistrat, în trimestrul II 2022, o creştere cu 5,3% faţă de acelaşi trimestru din anul 2021 atât pe seria brută, cât și pe seria ajustată sezonier. Față de trimestrul I, creșterea a fost de 2,1%. Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2022 a fost de 699,846 miliarde de lei, în creştere cu 5,8% faţă de semestrul I 2021.
Cele mai recente cifre ale INS arată că Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul II 2022 a fost de 357,211 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1.8% faţă de trimestrul I 2022 şi cu 5.0% faţă de trimestrul II 2021.
Estimările ajustate sezonier ale Produsului intern brut în variantele provizorii (1) şi (2), precum şi diferenţele dintre cele două variante sunt prezentate în tabelul următor.
Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2022 a fost de 701,965 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,7% faţă de semestrul I 2021.
Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2022 a fost de 336,029 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,1% faţă de trimestrul II 2021.
Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2022 a fost de 609,859 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 5,7% faţă de semestrul I 2021.
Comparativ cu varianta provizorie (1), în trimestrul II 2022, dinamica PIB a scăzut cu -0,2 puncte procentuale (de la 105,3% la 105,1%) şi valoarea adăugată brută cu -0,5 puncte procentuale (de la 105,6% la 105,1%); volumul impozitelor nete pe produs s-a majorat cu 1,7 puncte procentuale.
Volumul valorii adăugate brute pe ramuri de activitate a înregistrat modificări mai importante în: Construcţii (+1,9 puncte procentuale); Comerţ cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (-2.8 puncte procentuale).
Modificări mai importante ale contribuţiei la scăderea PIB, între cele două estimări, au înregistrat consumul final individual efectiv al gospodăriilor populaţiei, de la +4,6% la +5,6%, exportul net de bunuri şi servicii, de la -7,2% la +0.5% ca urmare a revizuirii sursei de date și variația stocurilor de la 7,3% la -0,5%
Revizuiri. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial pentru perioadele anterioare s-a modificat faţă de varianta provizorie (1), publicată în 7 septembrie 2022, ca urmare a revizuirii datelor pentru perioada 2010-2020 şi a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2022, explică reprezentanții INS.