Oferta de gaze naturale va scădea în următoarele decenii fără investiţii, ceea ce va duce la şocuri de preţ mai grave şi mai frecvente, avertizează reprezentanții industriei

iOS 17.4, actualizare, iphone, apple Foto: Dreamstime

Oferta mondială de gaze naturale va scădea în următoarele decenii fără noi investiţii, ceea ce va conduce la şocuri de preţ mai grave şi mai frecvente decât cele înregistrate în ultimii doi ani, a avertizat joi un grup de lobby pentru industria gazelor, transmite platforma Bloomberg, citată de Agerpres.

În pofida cererii solide pentru gaze naturale, care să acţioneze ca un combustibil de tip punte în tranziţia energetică, oferta este aşteptată să scadă după reducerea cu 58% a investiţiilor în perioada 2014-2020, a subliniat International Gas Union. Chiar dacă între timp investiţiile au revenit pe creştere, prognozele diferite referitoare la consum, precum şi politicile ambiţioase ale politicilor referitoare la neutralitatea climatică, afectează planurile viitoare.

“Refacerea unui echilibru sustenabil pe piaţa mondială a gazelor este imperativ şi necesită rezolvarea actualului deficit de ofertă”, susţine IGU într-un raport elaborat împreună cu firma de consultanţă Rystad Energy AS şi operatorul italian de reţea Snam SpA. În acest raport se subliniază că este nevoie de investiţii “pentru a face faţă declinului natural al ofertei, dinamicii cererii mondiale şi posibilei creşteri în mai multe regiuni”.

Analize Economedia

salariu, bani, lei
turcia, ankara, steag, flag, drapel, istanbul, alegeri
bani, lei, bancnote, cash, numerar
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
bursa, indice bursier, investitii, scadere, grafic
inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda

Ţările din Europa s-au grăbit să îşi asigure noi surse de aprovizionare cu gaze, după ce invazia rusească din Ucraina a dat peste cap pieţele şi a obligat ţările să dea prioritate securităţii energetice în dauna obiectivelor de mediu. Încrederea în perspectivele pe termen lung ale gazelor naturale a devenit evidentă după cele două contracte de furnizare de gaze lichefiate pe termen lung încheiate de Qatar în această lună.

Cu toate acestea, “incertitudinea cu privire la traiectoria viitoare a pieţei de gaze lichefiate şi rolul gazelor în tranziţia energetică continuă să afecteze şi, în unele cazuri, să întârzie deciziile de investiţii”, susţine IGU.

Potrivit raportului prezentat joi, actualele proiecte de producţie de gaze precum şi cele aprobate la nivel mondial vor ajunge la aproximativ 4.100 de miliarde metri cubi în acest an, urmând a scădea până la 3.100 miliarde metri cubi în 2030 pe măsură ce zăcămintele de gaze vor ajunge la maturitate. Ulterior, spre mijlocul acestui secol, producţia de gaze ar urma să scadă sub pragul de 1.000 de miliarde metri cubi pe an.

Potrivit IGU, creşterea explozivă a investiţiilor pe scară largă în domeniul energiilor regenerabile ar putea face dificilă obţinerea de capital adecvat pentru proiecte din domeniul gazelor naturale, având în vedere că scenariile arată spre necesitatea unor lucrări suplimentare de explorare.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: