România a ieșit din rândul țărilor cu venituri mari, în contextul pandemiei, după numai un an în care s-a regăsit în acest grup în care se aflau deja toate țările UE, în afară de Bulgaria, arată cele mai recente date ale Băncii Mondiale, consultate de Economedia.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

România este clasificată, în prezent, ca o țară cu venituri medii superioare (upper middle income), având la finalul anului 2020 un venit brut naţional (VNB) pe cap de locuitor de 12.570 dolari. Pentru a face parte din grupul țărilor cu venituri mari, țara noastră trebuia să aibă anul trecut un venit brut național pe cap de locuitor de minimum 12.696 dolari.

2019 a fost primul an în care România a intrat în grupul țărilor cu venituri mari, când a raportat un venit brut naţional pe cap de locuitor de 12.610 dolari. În acest an România a reușit să intre la limită pe lista țărilor cu venituri mari, pragul minim fiind de 12.535 dolari.

Analize Economedia

om robot industria automotive
studenti, universitate, academie, absolventi
Piața de curierat, România, Cargus, Sameday, Fan Courier, Profit net, Cifră de afaceri, Pachet
Fermier cu legume
Linie asamblare uzina Dacia Mioveni (4)
Imagine apa piscină
Job, căutare de job, șomeri, tineri șomeri
Knauf Insulation, fabrica vata minerala sticla
George-Simion-Nicusor-Dan (1)
Steaguri Romania si UE
bani, lei, finante, bancnote, euro, 5 lei
bec iluminat, becuri
piata auto, uniunea europeana, romania
recesiune
sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
Piata 9 restaurant
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie

Retrogradarea României din rândul țărilor cu venituri mari vine în contextul pandemiei de COVID-19, când economia țării a scăzut cu 4%, dar și datorită faptului că Banca Mondială a majorat ușor pragul minim al venitului brut național pe cap de locuitor pentru această categorie, de la 12.535 dolari la 12.696 dolari.

Este de remarcat că venitul național brut pe cap de locuitor a scăzut în toate statele UE pentru care există date, anul trecut, conform datelor analizate de Economedia. Așadar, situația României nu este excepțională, toate țările fiind afectate de pandemie. România este singura care a retrogradat, doar datorită faptului că se găsea ușor deasupra pragului.

Calcule Economedia / Sursa datelor: Banca Mondială

Banca Mondială clasifică țările astfel: economiile cu venituri mici sunt definite ca fiind cele cu un VNB pe cap de locuitor de 1.045 dolari sau mai puțin în 2020; economiile cu venituri medii inferioare sunt cele cu un VNB pe cap de locuitor cuprins între 1.046 și 4.095 dolari; economiile cu venituri medii superioare sunt cele cu un VNB pe cap de locuitor cuprins între 4.096 dolari și 12.695 dolari; economiile cu venituri mari sunt cele cu un VNB pe cap de locuitor de 12.696 dolari sau mai mult.