Parlamentarii au găsit portița pentru a încasa mai mulți bani / Senatorii și deputații au majorat cu 25% fondurile pentru salarii și pentru cheltuielile cu cabinetele parlamentare

Parlamentul României Sursa foto: Facebook

Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților au decis vineri, 10 februarie, să crească suma lunară pe care o primesc senatorii și deputații pentru a-și desfășura activitatea, de la 28.080 lei, la peste 35.000 de lei. 

Decizia a fost votată în unanimitate de reprezentanții tuturor partidelor, iar banii în plus vor fi primiți de aleși de la 1 martie 2023, scrie Libertatea

Printre motivele invocate a fost acela că salariile angajaților de la cabinetele parlamentare au fost majorate după ce salariul minim brut a ajuns la 3.000 de lei.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

„Dacă s-a modificat grila de salarizare, trebuia formată și resursa pentru ea. A fost o chestie automată, a decurs din ea. Nu este normal când majorezi salariile de la cabinetele parlamentare, să dai și resursa pentru acea majorare?”, a spus Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale

Pe lângă această alocare, senatorii și deputații vor primi mai mulți bani  în baza declarației pe proprie răspundere. În prezent, valoarea este de 14.040 de lei și va urca la peste 17.500 de lei pe lună, susțin surse parlamentare pentru Libertatea.

Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale, a precizat pentru publicația citată că inflația a adus costuri mai mari pentru cabinetele parlamentare, iar majorarea sumei forfetare este „o chestiune logică”.

„Creșterea tot nu ajunge inflația. Pleacă angajații de la cabinetele parlamentare, nu stă sigur din spirit de sacrificiu”, a adăugat Pambuccian. 

Noul document aprobat în Birourile Permanente Reunite extinde categoriile pentru care parlamentarii pot primi bani în baza declarației pe proprie răspundere. Până la această modificare existau doar patru categorii pentru care se puteau încasa banii în baza declarației pe semnătură: protocol, carburant, birotică și curățenie. 

Noile categorii introduse sunt:

  • Cheltuieli pentru servicii de publicitate, proiectare, editare materiale în vederea difuzării, anunțuri prin mass-media, Abonamente pentru presă producție și difuzare de materiale promovare video și audio pentru televiziune și sistemul local de internet și radio, cât și prin anunțuri plătite online (inclusiv platforme de socializare online) în vederea promovării și prezentării activităților parlamentarului 
  • Cheltuieli pentru proiectarea și mentenanța paginii web a biroului parlamentar și a altor conturi de socializare online 
  • Cheltuieli privind organizarea de evenimente pentru promovarea activității parlamentare în circumscripție (închiriere sală și servicii tehnice) 
  • Cheltuieli privind servicii de consultanță și asistență juridică de specialitate, servicii de consultanță și asistență economică, servicii de reprezentare și asistență mediatică, servicii de transmitere de informații în rețelele de socializare din mediul digital, servicii de traducere decontate în baza contractelor încheiate cu societăți specializate sau cu persoane fizice autorizate 
  • Cheltuieli privind decontarea serviciilor pe platformele online de conferințe/comunicare (videoconferințe/teleconferințe) destinate activității parlamentare 
  • Cheltuieli pentru pachete și soluții software pentru activitatea biroului parlamentar

Jurnaliștii prezenți în parlament au încercat să obțină reacții de la senatori și deputați. Potrivit EURACTIV România, deputatul PNL Ben-Oni Ardelean s-a arătat iritat de întrebări și a spus că nu știe despre ce este vorba.

Iar deputatul PSD Radu Cristescu le-a spus jurnaliștilor de la Parlament că a aflat de la ei de majorări.

“Eu acum aflu. Nu știu dacă este adevărat ce spuneți dvs.”, a spus deputatul.

El a zis că are trei angajați la cabinetul său parlamentar și până acum banii din suma forfetară i-au ajuns să le achite acestora salariile.

Potrivit legii, 50% din suma forfetară nu trebuie justificată de aleși.



Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

  1. Dar Curtea de Conturi ce părere are?
    Eu zic ca banii ăștia sunt ilegal cheltuiti!
    Nea Floricică ce zice?
    😡

    • sunt masuri de protectie ale alesilor neamului. exista riscul sa ramana birourile din teritoriu pustii si se pierde legatura cu problemele cetatenilor care nu mai au cum sa voteze un parlamentar care nu ii poate asculta. 😛

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.