Peste 114.000 de persoane au fost angajate prin intermediul ANOFM în primele șapte luni ale anului. Cei mai mulți dintre noii angajați au studii liceale

job elvetia criza locuri de munca pexels Foto: Pexels

114.778 persoane angajate prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, în primele şapte luni ale anului 2023, arată datele instituție.

Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului Bucureșt, în primele şapte luni ale anului 2023, au fost încadrate în muncă 114.778 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 iulie 2023, 53.456 au peste 45 de ani, 19.824 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 19.260 au între 25 și 35 de ani, iar 22.238 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 24.096 sunt tineri NEET.

Numărul femeilor încadrate este de 52.561, iar al bărbaţilor de 62.217, ponderea acestora în totalul persoanelor încadrate fiind de 45,79%, respectiv de 54,21 %. În funcţie de rezidenţă, 58.609 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 56.169 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (38.027), gimnaziale (28.153), profesionale (26.259), 11.277 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele şapte luni ale anului 2023, 44.488 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că București ocupă primul loc (12.201), urmat de Timiș (6.742) și Neamț (4.690). În perioada de referință, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 297.360 persoane.

Foto: Pexels

Comentarii

  1. Mare vrajala. Oricine s-a angajat sau a angajat, fara ajutorul ANOFM, in procesul birocratic ajunge sa faca diverse proceduri, asa ANOFM ul isi atribuie rolul de intermediar sa iasa bine la statistica. As vrea sa vad o statistica cu nr de angajati ANOFM raportat la numarul de angajari reale, intermediate de ei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *