Platformă de închirieri auto: Peste 70% dintre clienţii companiilor de rent-a-car din România călătoresc cu avionul, atât pe rutele interne, cât şi internaţionale

Redacția aug. 16, 2022 0 comentarii
Masina condus vacanta

Peste 70% dintre clienţii companiilor de rent-a-car din România călătoresc cu avionul, atât pe rutele interne, cât şi internaţionale, reiese dintr-o analiză întocmită de Autoroparent.ro, o platformă specializată în acest domeniu, scrie Agerpres.

Potrivit datelor publicate marţi, piaţa locală a închirierilor auto, blocată aproape complet în 2020 din cauza restricţiilor de deplasare, îşi revine puternic, odată cu relansarea curselor aeriene interne şi internaţionale, iar în acest sens aduc şapte din zece dintre clienţii firmelor specializate.

Ponderea cea mai mare de clienţi pentru piaţa de rent-a-car din România o reprezintă persoanele care sosesc în special din Belgia, Germania, Spania, Italia şi Franţa.

„Românii care se întorc în ţară în vizite, alături de străinii care vin în special pentru întâlniri de afaceri, preferă să închirieze maşini premium pe durata şederii, fiind foarte important statutul. Pe lângă acest segment, este şi cel al românilor care, deşi deţin o maşină, preferă să închirieze o maşină nouă premium pentru a merge la un eveniment. Într-un număr restrâns sunt şi românii care închiriază un autoturism premium pentru a merge în concediu în ţară sau în străinătate. Deşi pe piaţa de rent a car din România este o cerere foarte mare, companiile de închirieri auto nu o pot îndeplini din cauza lipsei de maşini. Firmele de rent-a-car sunt acum mai precaute şi preferă să nu repete situaţia din urmă cu doi ani în care au avut rate la credite pentru maşini şi nu au avut clienţi. Situaţia incertă din cauza pandemiei descurajează companiile să facă din nou investiţii. Astfel, parcurile de rent-a-car vor creşte treptat flota, pe măsură ce situaţia economică îşi revine. Din această cauză, va dura ceva timp până ce piaţa de rent a car va reveni la nivelul de dinainte de pandemie. Românii care vin în vizită în ţară sau cei care fac turism local preferă să închirieze maşini decât să plătească pentru alte servicii de transport”, se arată în concluziile analizei.

În ceea ce priveşte preţurile practicate pentru închirieri auto la modelele premium, BMW şi Mercedes-Benz, acestea variază între 90 de euro/zi şi 100 – 125 euro/zi, în funcţie de tipul caroseriei: sedan, cabrio, crossover sau break.

În funcţie de politica fiecărei companii, pe lângă costul zilnic de închiriere a unei maşini, mai pot exista taxe pentru depăşirea numărului de kilometri impus în contract în caz că nu este fără limită de kilometri.

„Alte taxe suplimentare pot fi pentru aeroport, şofer, asigurare, reumplerea rezervorului, livrarea sau colectarea maşinii de închiriat de la o anumită adresă”, susţine sursa citată.

Conform specialiştilor, persoanele care caută maşini de închiriat vor să circule în jur de 800 – 1.000 de km şi prin urmare aleg modele diesel datorită autonomiei ridicate.

„Deşi piaţa auto se îndreaptă către electrificare, maşini hibride şi maşini electrice, în serviciile de rent-a-car acestea încă nu sunt căutate din cauza autonomiei mici. În plus, cum taxarea unei maşini de închiriat se face pe zi, clienţii nu vor să piardă două ore la un drum de 500 de km pentru a încărca o maşină electrică”, sunt de părere realizatorii analizei de piaţă.

Autoroparent.ro este o companie de rent-a-car care face parte din grupul de firme Auto Rent Europe. În flota de maşini de închirieri auto sunt în mare parte maşini premium BMW şi Mercedes-Benz.

Photo 148936819 © Kiattisak Lamchan | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.