Portul Constanța : licitații de 150 de milioane de lei pentru reparații la 64 de linii feroviare de marfă

Vagoane CFR Marfă

CFR Infrastructură prin Regionala Constanța a scos la licitație trei contracte cu o valoare totală de 150 de milioane lei pentru reparațiile liniilor de tren din Portul Constanța, lucrări necesare creșterii capacității de operare/procesare. Din cele aproape 100 de linii dedicate transportului feroviar de marfă, 34 sunt deja în lucru, iar pentru alte 64 de linii s-a organizat o licitație cu termen de depunere a ofertelor 25 iulie.

Contractele vor fi derulate pe o perioadă de 6 luni, iar finanțarea este asigurată din Bugetul de Stat – Fondul de Rezervă al Guvernului : ,,Lucrările care fac obiectul achiziției sunt lucrări de reparații și întreținere a infrastructurii feroviare publice aflată în incinta Portului Constanța, conform specificațiilor caietelor de sarcini. Lucrările presupun înlocuirea la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii, având drept rezultat readucerea liniilor și a aparatelor de cale în parametrii instrucționali, în vederea redeschiderii acestora pentru exploatare cu vitezele prevăzute, în condiții de deplină siguranță. Lucrările de reparații ce urmează să fie efectuate în PRIORITATEA 2 constau în reparaţia unui număr de 64 linii CF în lungime cumulată de 29,795 km din zonele A, B, MOL V ale dispozitivelor de linii din Portul Constanta şi au fost împărțite în trei loturi. LOTUL 1 – Lucrările constau în înlocuirea suprastructurii c.f. pe un număr de 27 linii, totalizând 10,435 km. De asemenea, vor fi înlocuite 16 aparate de cale și seturile de traverse speciale la un număr de 5 aparate de cale. La acestea se adaugă înlocuirea dalelor prefabricate din beton cu dale elastice pentru trafic greu la un număr de 7 treceri la nivel, totalizând o lungime de 152 m. În cadrul lucrărilor, pe cele 27 linii vor fi utilizate exclusiv traverse din beton precomprimat iar în curbe vor fi prevăzute traverse din beton precomprimat cu supralărgire. Aparatele de cale care se vor înlocui integral vor fi montate pe traverse din beton precomprimat și vor fi prevăzute cu ace flexibile. Caietul de sarcini cuprinde atât lucrări specifice de linii, cât și lucrări de instalații și linie de contact. LOTUL 2 – Lucrările constau în înlocuirea suprastructurii c.f. pe un număr de 24 linii, totalizând 11,275 km. LOTUL 3 – Lucrările constau în înlocuirea suprastructurii c.f. pe un număr de 13 linii, totalizând 8,085 km. ” potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu spunea în aprilie că, în Portul Constanța, capacitatea de operare este de doar 30-40 % din cauza liniilor de tren blocate cu vagoane CFR Marfă. Pentru rezolvarea problemelor, Guvernul a aprobat un Memorandum care permite investiții de 200 de milioane de lei în infrastructura feroviară din Portul Constanța.

Analize Economedia

Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1
investitii bani
Nokian+Tyres+Romania+factory+1st+tire+02
Elena Deacu

 

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: