Premierul Marcel Ciolacu dezminte noile măsuri fiscale pregătite pentru 2024 într-un proiect de ordonanță al Finanțelor și Justiției

Marcel Ciolacu ședință de Guvern Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul Marcel Ciolacu a dezmințit, vineri, în deschiderea ședinței de Guvern, noile măsuri fiscale pregătite pentru 2024 într-un proiect de ordonanță al Finanțelor și Justiției. Economedia a scris, joi, că Guvernul vine cu noi măsuri de austeritate, pentru a reduce deficitul bugetar. Printre măsuri se regăsesc tăierea finanțării de 15% din Bugetul General Consolidat pentru Educație în 2024, prevăzută de legea educației Deca-Iohannis, după cum a scris EduPedu AICI. În schimb, salariile demnitarilor se majorează cu 5% anul viitor. În plus, deși există lege pentru creșterea contribuției la Pilonul II la 4,75% de la 1 ianuarie 2024, Guvernul vrea să amâne majorarea cu doi ani, pentru 2026. Ulterior, ministrul Finanțelor a afirmat că Guvernul nu va amâna creşterea contribuției la Pilonul II de pensii, deși anterior spusese că „impactul măsurii nu cred ca poate fi suportat de bugetul de stat”.

„Am observat că în absența mea domnul ministru al Finanțelor iarăși nu s-a plictisit. A trebuit să dezmintă iar presupuse măsuri fiscale care nu există pentru 2024”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a anunțat însă că în acest weekend va lucra la proiectul de buget pe 2024, unde „investițiile reprezintă fundamentul viziunii noastre de dezvoltare economică”. El a mai menționat că „va exista cea mai mare alocare bugetară din istorie pentru Educație”.

Analize Economedia

inflatie bani echilibru balanta
la veterinar
camioane UMB autostrazi
Donald Trump
Colaj bani lei Marcel Ciolacu
Bani, investitie, economii
Marcel Ciolacu, premier
Incredere
constructii, locuințe, bloc, muncitori, șantier
cristian mihai ciolacu, nepotul premierului
Emil Boc, Sorin Grindeanu
Ministerul Energiei Sursa foto Peter Szijjarto
tbb foto event
productie, fabrica
Donald Trump, Trumponomics
euro, moneda, bancnote, bani
bani, finante, lei, financiar, deficit
Mugur Isarescu, guverantorul BNR
Azomures
inflatie bani echilibru balanta
452710313_472208142236025_2821867466000769013_n
Mugur Isărescu, Banca Națională a României, BNR
tineri joburi IUF- The International University Fair
crestere economica, grafic
bani, lei, moneda
noii directori de la Transelectrica - Economedia
crestere economica grafic calcule foto pexels-pixabay
retea electrica - Transelectrica
Ford Courier Craiova Otosan (1)
Schaeffler Romania 1

Marcel Ciolacu a mai menționat, în deschiderea ședinței de Guvern, că în vizita desfășurată în SUA a reușit să seteze premisele pentru ca România să devină un hub de investiții și suport logistic pentru marile proiecte americane din această regiune a Europei.

„Există potențial major pentru ivnestiții americane în domenii precum energie și tehnologiile digitale, iar interesul strategic al Statelor Unite față de zona Mării Negre înseamnă și o șansă enormă de dezvoltare pentru Portul Constanța. Avem acum datoria să concretizăm aceste oportunități fără precedent”, a spus el.

Premierul a cerut ministrului Energiei și ANRE să verifice majorarea prețurilor la gaze.

„Apropo de energie și de faptul că a venit cu adevărat iarna, astăzi alocăm sumele necesare în vederea bunei funcționări a serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. În paralel, îi cer domnului ministru al Energiei să se uite cum atenție la ceea ce se întâmplă în privința prețului la gaze. Am văzut că au apărut situații de furnizori care au crescut nefundamentat prețurile, de vreme ce în toată Europa acestea au scăzut. Este drept că aceste majorări nu se resimt în facturile populației unde există plafonare. dar aceste firme vin apoi la stat ca să le decontăm noi diferența față de prețul plafonat. De aceea, vă rog să verificați situația și sper ca și ANRE să se sesizeze”, a spus el.

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

Comentarii

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.