Presa ungară: Fermierii din România acuză că interdicția de export nu s-a respectat total și a intrat pe ascuns grâu ucrainean

grau, cereale, grau ucraina, recolta grau sursa foto: Unsplash/ Paz Arando

Interdicţia de export a fost dejucată, iar grâul ucrainean intră în România ca fiind marfă din Republica Moldova. Acest lucru se menţionează într-o scrisoare adresată guvernului de la Bucureşti din partea organizaţiilor fermierilor din România. Potrivit scrisorii fermierilor, citate de portalul transilvan Maszol, interdicţia nu a fost nici până acum respectată întrutotul. Fermierii se referă la datele publicate de INS, care arată că o importantă parte a produselor ucrainene a sosit în România prin tranzitarea Republicii Moldova, ca marfă a acestei ţări, scrie ziarul ungar Magyar Nemzet, citat de agenția Rador Radio România.

În luna mai, când a intrat în vigoare interdicţia exportului, sosise în România un transport de 14.500 tone de grâu din Republica Moldova, iar în iunie a urmat un transport puţin mai mare. 

Prin comparaţie, în aprilie şi iunie 2022 România nu a importat niciun gram de grâu din Republica Moldova, iar în iunie a importat doar 548 tone – notează Maszol din relatarea economica.net.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

Organizaţiile fermierilor români au suspendat pentru 30 de zile acţiunile de protest faţă de importul cerealelor ucrainene, după ce luni seara au discutat cu ministrul român al agriculturii Florin Barbu.

Luni, premierul Marcel Ciolacu comunicase că România pregăteşte o interdicţie de o lună a importului pentru cazul în care Ucraina ar dori să reia exportul de cereale interzis la nivelul UE până la 15 septembrie. 

Potrivit unor informaţii din presă, guvernul de la Kiev a fost de acord ca România să poată importa cereale doar pe baza unei aprobări. În această privinţă, până când nu va exista un astfel de mecanism de aprobare, nu va exista import ucrainean de cereale din România. Potrivit acordului bilateral, produsele cerealiere importate din Ucraina pot fi folosite după permiterea exportului exclusiv pentru furajarea animalelor sau în calitate de materie primă necesară pentru produse finite – citează Krónika informaţiile media sosite din surse guvernamentale.

Comentarii

  1. Asa este! Prin vama Halmeu întra trenuri cu cereale într-o veselie. Circulația trenurilor cu cereale se face noaptea când nu vad multi, dar se aude. O parte a garniturilor tranzitează Satu Mare, iar o parte trec prin “delta” Botiz.

  2. Numai România accepta bucuroasă orice îi ordona coana Europa.
    Singura soluție pt.Romania este încă o revoluție și ieșirea din Mue.

  3. Și să mâncăm pâine scumpă cu grâu românesc, că s-au scumpit toate,de mănânci la jumătate cu aceiași bani.S-a ieftinit benzina de la 9 la 6 lei,nu s-a ieftinit nimic.Acum dacă urcă iar la 9 lei,se scumpește iar mâncarea, că s-a scumpit benzina

  4. Eu nu pot sa inteleg cum Ucraina poate sa ofere pret mai jos la cereale , cand ei sunt in razboi , iar Romania produce mai scump pe timp de pace…

    • Simplu: suprafata cel putin dubla iar cantitatile de pesticide si ingrasaminte nu cred ca sunt controlate. In plus, ei folosesc organisme modificate genetic cu randamente mai mari

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.