Președintele Iohannis a cerut la Bruxelles o ”regândire” a modului în care se calculează deficitele bugetare în contextul revizuirii bugetului UE

bani, lei, finante, bancnote Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Liderii UE reuniți în summitul Consiliului European au discutat joi și vineri despre revizuirea bugetului UE, astfel încât acesta să răspundă noilor provocări, precum nvoia de sprijinire a Ucrainei, criza de securitate din Orientul Mijlociu, dar și scăderea competitivității economiei europene. În cadrul discuțiilor, președintele Klaus Iohannis a cerut o ”regândire” a modului în care se calculează deficitele bugetare în contextul revizuirii bugetului UE, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Cererea șefului statului vine pe fondul depășirii de către România în ultimii trei ani a deficitului bugetar asumat prin Pactul de stabilitate, instrumentul european care constrânge statele membre să își păstreze deficitul în limite sustenabile, astfel încât să nu producă dezechilibre macroeconomice.

În plus, președintele a cerut ca revizuirea bugetului UE să nu afecteze alocările pentru agricultură și coeziune, cele două linii mari prin care UE finanțează dezvoltarea României.

Analize Economedia

sua dolari drapel ajutor steag flag us bani karolina-grabowska-4386425
recesiune
tineri programatori foto
Corinthia
criza de ouă din SUA
2265634-800x534
retea electrica - Transelectrica
digitalizare, calculator, cod, programare
statele unite, sua, washington, china, beijing, putere, geopolitica, razboi economic comercial, sanctiuni economice
antreprenoare, femeie, business, tech
tineri joburi IUF- The International University Fair
parc nufarul
economie razboi bani
romania germania
Concedieri scaderi economie
industrie forta de munca somaj industrial uzina fabrica manufactura muncitor muncitor necalificat
blindate, armata, militar
Bugetul familiei, bani
dambovita arena aci
afacere semnare contract pexels
șantier aeroport craiova
costuri, cladiri, birouri, angajati
software, calculator, IT
CV locuri de munca job
MixCollage-21-Dec-2024-07-15-PM-1798
economie 2024
grafic crestere dreamstime
tranzactii calcula fuziuni
locuinta constructii bricolaj
salariu, bani, lei

Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia:

- articolul continuă mai jos -

””Președintele Klaus Iohannis s-a pronunțat în favoarea revizuirii bugetului UE, revizuire care să reflecte noile provocări presante ale Uniunii, cu accent pe cheltuielile pentru Apărare, susținerea competitivității, a cercetării și inovării, precum și necesitatea sprijinului pentru Ucraina. În acest scop, președintele României a subliniat importanța asigurării de resurse financiare suplimentare la bugetul UE, care să poată acoperi toate aceste priorități, astfel încât să nu fie afectate alocările inițiale pentru politica de coeziune și Politica Agricolă Comună, obiectiv prioritar pentru România în acest proces de revizuire. Președintele Klaus Iohannis a făcut referire la dificultățile de natură bugetară cu care unele state membre se confruntă, mai ales pe fondul impactului generat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, arătând că ar fi oportună, în noul context, o regândire inclusiv pe palierul calculării deficitelor bugetare”, se arată în comunicatul citat.

În plus, Iohannis a cerut ca UE să găsească soluții prin care activele din Europa confiscate sau înghețate de la statul rus să fie folosite de Uniunea Europeană pentru a sprijini financiar Ucraina.

Comentarii

  1. Eu ziceam ca era bine sa ceara la Academie un nou mod de calcul al deficitului bugetar!
    Sa se scadă spagile si comisioanele înainte de calcul.
    Apoi sa se înmulțească cu 3,14!😵😵

Comments are closed.

Comentarii

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.